Albastru

Floare-albastra, floare dragă!

Te voi semăna în grabă,

Să-mi răsari în primăvară,

Tânără ca o fecioară.

Firavă, micuţă floare,

Să-mi aduci acea culoare,

Când frumos vei înflori

Ca azurul, într-o zi.

Floare albastră-ntunecată,

Dimineaţa când te cată,

Un iubit cu ochi albaştri,

Nu te-ascunde după aştri.

Dacă  ochii ce privesc,

De albastru strălucesc,

Nu te întreba cum fură,

Doi ochi negri ca de mură.

Eşti neant atrăgător,

De albastru şi de dor.

Deopotrivă răspândeşti,

Mă iriţi, mă linişteşti.

Liniştea şi ea-i albastră,

Când priveşti la marea vastă

Când priveşti cerul senin,

De albastru este plin.

Munţii par îndepărtaţi,

De albastru inundaţi.

Ce departe este zarea,

Când se schimbă iar culoarea!

Parcă îmi este cam frig,

Când albastrul tău îl strig.

Camera îmi pare mare,

De albastra sa culoare.

Floare-albastră, te implic,

În gând rece, liniştit.

Ce contrast nedumirit?

Dar, oricum, eu te-am iubit!

Angela Ciuraru, 05.02.2017