Se afișează postările cu eticheta vulpea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vulpea. Afișați toate postările

marți, 7 august 2018

Două poveşti scurte pentru copii VULTURUL și VULPEA, VULPEA şi STRUGURII

VULTURUL și VULPEA 
 de Lev Tolstoi
   Un vultur prinse un pui de vulpe și vru să-l ducă în cuibul său. Vulpea-mamă începu să se roage de dânsa. Vulturul se gândi: „Ce rău îmi poate face ea mie? Am cuibul sus, tocmai în vârful pinului. Nu ajunge ea până acolo.” Şi duse puiul de vulpe în cuib. Vulpea fugi în câmpie, făcu rost de la oameni de un tăciune aprins la capăt şi îl aduse sub pin. Tocmai vroia să dea foc pinuluio, dar vulturul se rugă de ea şi-i aduse puiul înapoi.



VULPEA şi  STRUGURII 
de Lev Tolstoi
   Vulpea văzu nişte struguri frumoşi, daţi în pârg şi tot chitea cum să se înfrupte dintr-înşii.
   Multă vreme ţopăiea sub butuc, dar nu izbuti să ajungă la ei. Ca să-şi înăbuşe ciuda zise:
           Sunt încă acri.
Foto: Internet

sâmbătă, 4 august 2018

Pisica și vulpea -Poveste pentru copii


PISICA și VULPEA 
de Lev Tolstoi

   Pisica și vulpea se luară cu vorba, despre cum te poți feri de câini. Pisica spuse:
        Nu mă tem de câini, deoarece cunosc un șiretlic care nu dă greș.
   Vulpea răspunse:
        Cum te poți feri știind un singur șiretlic? În ce mă privește, cunosc 77 de șiretlicuri și 77 de păcăleli în privința asta.
   În timp ce tăifăsuiau ele așa , apărură niște vânători ai căror câini dădură buzna asupra celor două.
   Pisica își puse în aplicare șiretlicul ei: se cățără într-un copac și câinii nu izbutiră s-o apuce; câtă vreme vulpea își puse în aplicare toate șiretlicurile și păcălelile știute, dar nu reuși să-i păcălească pe câini și încăpu în colții acestora.