SEMNIFICAȚIA OULUI

 

În unele credinţe, oul dă şi semnificaţia devenirii; orficii impuneau un regim alimentar care excludea consumarea ouălor pentru a evita reâncarnarea, revenirea la viaţa limitată.

Aceaeaşi semnificaţie o are pentru budişti simbolul oului spart: "A sparge învelişul oului înseamnă, în parabola lui Buddha, a desfiinţa samsara, roata existenţelor, adică a transcede atât Spaţiul cosmic, cât şi Timpul ciclic." (Mircea Eliade)

 

                                            Foto: Angela Ciuraru

OU:  Fiinţa este prizonera unui ou, a ignoranţei, de care se poate elibera doar printr-un act de curaj şi previziune - calități a celui ales sau inișiat. (Mircea Eliade)

 

OU:  "Parcă m-aș fi aflat prizonier într-o imensă sferă de metal. (...) Nu-i vedeam nicăieri marginile, dar m,ă simțea m totuși închis iremediabil înlăuntrul ei,  simțeam că oricât m-aș zbate, oricât aș înainta, (...) marginile acestea de fier îmi rămâneau inaccesibile. (Mircea Eliade "Noaptea de Sânziene")

                                                        Foto: Internet

Mă simțeam condamnat pentru tot restul vieții, să mă învârt orbește, zadarnic înlăuntrul sferei acesteia, ca în întunericul unui labirint.

Și totuși, într-o zi, aproape fără să-mi dau seama - am sfărâmat caoja și am ieșit, așa cum ai ieși dintr-un imens ou,  a cărui coajă ți se pare inaccesibilă, invulnerabilă ca o lespede și pe care, abia atingând-o, s-a sfărâmat. Și am ieșit din nou la lumină." .(Mircea Eliade "Noaptea de Sânziene")

 

                                              Foto: Angela Ciuraru  

 

Oul cu iris

            Nichita Stănescu
Fiecare vorbă caldă, sub ea
clocoteşte un ou al vorbirii noastre.
Vii verbe, o, voi,
cu frunze verzi-albe-albastre.
Oul deschide deodată o pleoapă:
sub iris se aude bătând
pliscul nenăscutei păsări, copilăreşti
numai în ea însăşi zburând.
Sar cojile! La început
privirea dă din aripi în unda
despărţită în delta pe care o face
când se varsă în oră, secunda.
Apoi, ah, apoi nici măcar
nu mai e pasăre în izbucnire
ci se duce subţiindu-se, alungându-se,
şiră-a spinării de frunză; - privire.

                                               Foto: Internet

OU SPART - Nichita Stănescu

Auzeam piatra murmurând
că sunt pietre mi-am zis şi că sunt

Auzeam iarba încolţind
că este, mi-am zis, fiind

Auzeam ploaia plound,
ou, mi-am zis, voi fi în curind
Speriind vulturoaica de pe mine
şi zburând-o.

Epica Magna(1978)

                                             Foto: Internet
 

Arborele - Mircea Eliade

Simbol al vieții elementare, crescut din apele de la începutul lumii, sau din buricul unui zeu, arborele reprezintă forma inițială a haosului și marchează un centru.

Arborele face legătura între cer și pământ; sintetizează numeroase credințe, ritualuri și mituri.

Arborele este imaginea reflectată a cosmosului, teofanie universală, simbol al vieții, al fecundității inepuizabile, centrul lumii, suport al universului, receptacul al sufletului strămoșilor, semn al reânvierii etc.

Sensul generic al arborelui rămâne veșnicia și misterioasa evoluție.

Simpla contemplație a arborelui melancolizează ființa, căci îi evocă sensul devenirii universale.

(Doina Ruşti - "Dicţionar de simboluri din opera lui Mircea Eliade)

Vezi videoclipul:
https://youtu.be/NiZxVbnj22E "Padurea în mai"

                                          

Foto.Angela Ciuraru "Păduri dobrogene"

Un cerc ce cuprinde simboluri la flori

Florile de iasomie:
"...ea a căutat sub şal, la sân, şi mi-a azvârlit ceva alb şi cu alunecare leneşă în aer; o coroniţă din flori de iasomie...Purtam coroniţa de iasomie cu prea multă mângâiere şi bucurie ca să mă gândesc la altceva. Am înţeles mai târziu că acesta era semnul logodnei, că fecioara care dăruieşte o asemenea coroniţă unui tânăr e considerată pe veci a lui, căci schimbul acesta de flori avea valoarea unui legământ dincolo de împrejurări şi de moarte." (Mircea Eliade - "Maitreyi)

Teiul:

Simbol eminescian, devenit emblemă a spiritualităţii româneşti. "... teiul nu-şi va mai scutura niciodată florile. Nu şi le mai poate scutura. E al nostru şi ce-i al nostru nu-i în timp, nu are durată..." 
(Mircea Eliade în nuvela "Ivan")

Crinul:

"Simbol al purităţii, dar şi al iubirii interzise, crinul este floarea gloriei, dar şi a morţii. În sens creştin, crinul reprezintă abandonul, uitarea de sine pentru cei aleşi de Dumnezeu. Crinul cu şase petale figurează soarele, sau roata cerului." 

(Doina Ruşti -"Dicţionar de simboluri din opera lui Mircea Eliade)

TRANDAFIRUL:

“Semn al renaşterii, ca orice floare, al contemplaţiei prin sugestia de spaţiu închis, de recipient al misterului, trandafirul este şi floarea eroului mort, căci s-a născut din sângele lui Adonis, pe când acesta agoniza; moartea zeului reprezintă repetarea actului cosmogonic; orice viaţă întreruptă brusc, înainte de a se fi consumat, se prelungeşte sub o altă formă, de regulă vegetală; trandafirii iviţi din sângele lui Adonis exprimă sacrificiul, suferinţa, renaşterea şi iubirea ca dimensiuni majore ale vieţii.”
(Mircea Eliade -"Tratat de Istorie a Religiilor")

"De asemenea trandafirul mai este şi simbol al labirintului, iar prin aceasta, imagine a misterelor, căci este floarea cu treizeci de petale, care ascunde, care învăluie."
"În opera lui Dante, trandafirul alb este imaginea sufletelor mântuite,reflex al cercurilor dumnezeirii şi simbol al cominicării prin iubire.
Eliade transpune simbolul cu sensul său mitic, de renaştere.
În romanul "19 trandafiri" Eusebiu primeşte periodic un buchet de nouăsprezece trandafiri roşii, veniţi din eternitate, de la A. D. P.,după evadarea lor din spaţiul libertăţii absolute; şase dintre ei se ofilesc şi rămân treisprezece trandafiri; atât culoarea cât şi numărul simbolizează viaţa renăscută, căci, cifră a Morţii în cărţile de tarot, treisprezece desemnează un ciclu (doisprezece), peste care se adaugă o unitate, un început." (Mircea Eliade - "19 trandafiri" )

Foto: Angele Ciuraru

Visul și amintirile

  Asociat trecerii într-o altă ordine a universului, visul reprezintă o tehnică de evadare, în sens aproape romantic. Totodată, visul presupune zbor, plutire, desprindere de realitatea înlănţuitoare şi, în acest sens, devine şi cale de legătură între fiinţa terestră şi cea astrală.

În viaţa reală, eşti cuprins de o uşoară melancolie atunci când asculţi un cântec despre inevitabila îmbătrânire; impuls venit din frica pe care ne-o imprimă trecerea timpului.

Ca o "şuviţă argintie" îţi aminteşti cuvintele: "Ce am făcut oare tot timpul ăsta? Când am crescut atât de mare, fără să ştiu, fără să-mi spună nimeni?..."

Încerc să-mi păstrez conştiinţa visului: "Ca în vis, orice întâlnire, orice absurditate, toate mi se păreau fireşti. Pe mine nu mă va atinge nimeni, nu-mi va putea face nimeni nici un rău - ca în vis..."

(După Mircea Eliade)

  Plecând de la înţelepciunea lui Eliade am construit un vis cu fotografii mai vechi, un vis al meu.

Am selectat câteva fotografii în ordine aleatorie, fiind cuprinsă de o uşoară nostalgie, melancolie... Am văzut  în ele, desigur,  trecerea timpului meu.

Evident, ca fiecare dintre noi, şi eu mi-am pus întrebări similare:

"Ce am făcut oare în tot timpul ăsta?

 Când am crescut atât de mare, fără să ştiu, fără să-mi spună nimeni?..."

Dar şi...  "Când a trecut timpul?"

Eu, cu unul din cei doi fraţi şi cu sora mea

                                               

               

La gimnaziu cu proful de geografie şi cu proful de sport.

  

Aveam 15 ani.

Împlinesm 16 ani, eram elevă la un liceu din oraşul Roman.

  Eu când am împlinit 18 ani.

 Eu, studentă.

                                                       

Cu prof.Ciubotaru la banchetul de la facultate.

Momentul când aveam să-mi schimb numele.

"Buchetul cu gladiole"

Era în anul 1978, de soacră fiind semănată la intrarea pe poartă

Primii ani de muncă, la un liceu din Tulcea.

La catedră.

La premierea elevilor mei!

O serbare cu chemare!

La una din aniversări!

Aproape de pensionare.

Am fost la teatru.

Am fost la plimbare.

Acasă.

Trece vremea!

La umbra anilor