luni, 1 ianuarie 2018

Visul și amintirile

  Asociat trecerii într-o altă ordine a universului, visul reprezintă o tehnică de evadare, în sens aproape romantic. Totodată, visul presupune zbor, plutire, desprindere de realitatea înlănţuitoare şi, în acest sens, devine şi cale de legătură între fiinţa terestră şi cea astrală.

În viaţa reală, eşti cuprins de o uşoară melancolie atunci când asculţi un cântec despre inevitabila îmbătrânire; impuls venit din frica pe care ne-o imprimă trecerea timpului.

Ca o "şuviţă argintie" îţi aminteşti cuvintele: "Ce am făcut oare tot timpul ăsta? Când am crescut atât de mare, fără să ştiu, fără să-mi spună nimeni?..."

Încerc să-mi păstrez conştiinţa visului: "Ca în vis, orice întâlnire, orice absurditate, toate mi se păreau fireşti. Pe mine nu mă va atinge nimeni, nu-mi va putea face nimeni nici un rău - ca în vis..."
(După Mircea Eliade)

  Plecând de la înţelepciunea lui Eliade am construit un vis cu fotografii mai vechi, un vis al meu.
Am selectat câteva fotografii în ordine aleatorie, fiind cuprinsă de o uşoară nostalgie, melancolie... Am văzut  în ele, desigur,  trecerea timpului meu.
Evident, ca fiecare dintre noi, şi eu mi-am pus întrebări similare:
"Ce am făcut oare în tot timpul ăsta?
 Când am crescut atât de mare, fără să ştiu, fără să-mi spună nimeni?..."

Dar şi...  "Când a trecut timpul?"


Eu, cu unul din cei doi fraţi şi cu sora mea
                                               
               
La gimnaziu cu proful de geografie şi cu proful de sport.


  
Aveam 15 ani.

Împlinesm 16 ani, eram elevă la un liceu din oraşul Roman.

  Eu când am împlinit 18 ani.


 Eu, studentă.
                                                       


Cu prof.Ciubotaru la banchetul de la facultate.

Momentul când aveam să-mi schimb numele.

"Buchetul cu gladiole"


Era în anul 1978, de soacră fiind semănată la intrarea pe poartă




Primii ani de muncă, la un liceu din Tulcea.


La catedră.

La premierea elevilor mei!

O serbare cu chemare!

La una din aniversări!

Aproape de pensionare.


Am fost la teatru.


Am fost la plimbare.


Acasă.


Trece vremea!

La umbra anilor





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu