„Dor de albastru”

   Deşi îmi plac toate culorile curcubeului, de o bucată de timp, dacă nu din totdeauna,  mă pasionează în mod deosebit albastrul. Îl remarc în orice împrejurare. În primul rând admir albastrul cerului ziua, când acesta este senin sau chiar înnourat. Dar şi noaptea privesc ades spre albastrul întunecat al cerului plin de stele. Nici albastrul florilor, al apei, al mării, al ochilor, albastrul din tablouri, fotografii,  nu-mi este indiferent.

  El, albastrul, vine întotdeauna la pachet cu sorele, cu luna sau cu stelele.

  Goethe a scris despre culori:

„Culorile stârnesc îndeobşte o mare bucurie în oameni. Ochiul are nevoie de ea ca de lumină. Să ne amintim doar cum ne înviorăm atunci când soarele apare, într-o zi întunecată, luminând o anumită zonă a unei regiuni şi dând la iveală culorile numai în acel loc. Faptul că se atribuiau puteri tămăduitoare pietrelor preţioase colorate poate să fi izvorât din sentimentul adânc al acestei plăceri inexplicabile.”

   Sensul culorii albastru după Goethe este următorul:

„Albastrul e o culoare masculină şi rece. Simbolizează aerul si apa, de exemplu cerul şi marea, şi noaptea dacă albastrul e întuneric. Transmite prospeţime, sentimentul de alienare şi lăţimea. Are un efect calmant şi sedativ care încurajează meditaţia şi somnul. De asemenea, poate fi un simbol al extraversiunii şi tristeţii.
Psihologia de culoare, de asemenea, asociată cu sentimente de prietenie, loialitate, securitate, unitate, adevăr şi încredere.”

   Am privit de curând cerul  într-un colaj de fotografii  postate undeva, pe o pagină de internet şi mi-am amintit de albumele mele de fotografii. În unele din ele albastrul ţâşneşte, te impresionează de la prima vedere şi nu te poate lăsa indiferent. Am să selectez câteva dintre ele pe care le voi posta aici.

   Eu cred că de aceea s-au inventat fotografiile, ca să ne păstreze în memorie, pentru zilele înnorate, sau triste, albastrul cerului în imensitatea şi infinitatea lui de frumos.

  Mai cred că de aceea s-au inventat florile, mai ales cele albastre. Ele ne vor ţine locul "dorului de albastru" de vară, locul dorului de dor, locul dorului de frumos şi de orice alt dor!  Astfel, ştim bine că florile albastre pot fi flori de câmp, flori nu mă uita, albăstrele sau oricare alte flori care au culoarea cerului, al azurului,  dar şi culoarea rece şi pură a sincerităţii.

   Dar dacă cerul este burduşit cu nori şi soarele este bine ascuns iar noaptea, luna nu mai apare şi   nici stelele nu se mai ivesc? Ce ne rămâne de făcut?  Ne rămâne, să alegem sau să ne provocăm singuri o stare de bine, „o stare de albastru” din tot ceea ce ne înconjoară în propria casă. Putem regăsi albastrul în fotografii, aşa cum am spus deja, în cărţi, în violetele de la fereastră sau alte flori, în rochiile vaporoase de vară din dulap, sau de ce nu, în albastrul imaginat de noi, într-un vis frumos de iubire.

Angela Ciuraru, 2016