Floarea de după gard şi soarele

Fără soare, eu nu trăiesc!

Trec prin gard, tot îl găsesc.

Vreau să râd încă în soare,

Chiar de vine vreo ninsoare.

Simt că el mă va găsi,

Raza lui mă va-ncălzi.

Aici, după gard, e umbră,

Frumuseţea mi-o alungă.

Dacă eu prin gard voi trece,

Nimeni nu mă va întrece,

Să-mi privesc soarele drag,

Şi să stau cu el în prag.

În căldura soarelui,

La lumina astrului,

Eu, mai mult voi rezista,

Farmece-oi împrăştia,

Ca să-ţi fur dragostea ta!

Dacă tu  mă vei găsi,

La ureche-ţi voi şopti:

─ Ai văzut că sunt făloasă,

când soarele mă răsfaţă?

Ce dacă sunt doar o floare,

Care umblă după soare!

Am o strategie bună,

Ce mă scoate la lumină.

Drumu-n loc ca să ţi-l ţină,

Trec prin gard, te iau de mână,

Râd şi mă desfăt  în soare...

Minunat e frăţioare!

Fermecată-s deci, de soare!

Pentru el, stau în picioare,

Cât o fi toamna de mare.

Stau la gard, nu mă usuc

Pân în iarnă... am s-o duc!

Angela Ciuraru, 13.02.2017