Copacii goi

Îmi place să privesc spre cer,
Chiar şi-atunci când nimica nu-i cer.
Îmi place să-l observ chiar şi în iarnă,
Când doar corbii negri îi mai dau culoare,
Când cerul-i monoton şi fără soare,
Iar copacii sunt negri şi goi, fără ninsoare.

Iar eu, cea uitată în casa cu ferestra spre cer,
Ies pe afară şi mă plimbu stingher.
Dau ochii cu ei, cu prietenii mei:
Cu cerul şi cu copacii  goi, aflaţi pe alei.
Dar mai iau la plimbare cu mine,
Aparatul foto ce-ascultă prea bine,
De ochii mei şi de lumina din sine.

Mă plimb lejer prin iarna, ce până mai ieri,
A semănat cu vremea din primăveri.
Adun mai multe poze care să placă,
Ochilor mei sau ochilor ce pe-aici au să treacă.

Ce-am văzut? Copaci goi...

Copacii goi
fără frunze, fără foi
fără păsări să le cânte
fără umbre să-i descânte
fără gâze să-i amuze
fără farmec de ninsori
stau copacii-n iarna caldă
şi aşteaptă iar zăpadă.

Doar cu crengile în gol
stau copacii-n lumea lor
trece vântul călător
printre crengi, amăgitor
şfichiuiţi în ram de dor
stau cu crengile bătute
de tristeţi nu prea dorite.

Când e ploaie, când e vânt
stau pe gânduri, parcă-ascultă,
cerul dac′ o să le-aducă
o podoabă de zăpadă
să le fie drag să-i vadă
celor ce-au ieşit pe-afară.

Angela Ciuraru, 25 ianuarie 2018

   

                                                             

                                        Foto: Angela Ciuraru, iarna 2018