GENERAȚII
de Tudor Arghezi
Împărăţia-i strânsă în patruzeci de care,
Ca patruzeci de hambare.
Bunici şi strănepoţi
Fac şcoală printre roţi.
Târâşul pe burtă,
Încălecarea scurtă,
Urcuşul, alunecuşul
Ca pluşul,
Paşii-nceţi
Ca nişte peceţi,
Copita mută,
Urma păscută,
Lacătul rupt în gură
Ca o prescură...
Abecedarul
Începe cu zarul.
Şi toţi,
Şi caii ─ sunt hoţi.
EX LIBRIS
de Tudor Arghezi
Carte
frumoasă, cinste cui te-a scris
Încet
gândită, gingaş cumpănită;
Eşti ca
o floare, anume înflorită
Mâinilor
mele, care te-au deschis.
Eşti ca
o vioară, singură, ce cântă
Iubirea
toată pe un fir de păr,
Şi
paginile tale, adevăr,
S-au
tipărit cu litera cea sfântă.
Un om de
sânge ia din pisc noroi
Şi
zămisleşte marea lui fantomă
De
reverie, umbră şi aromă,
Şi o
pogoară vie printre noi.
Dar
jertfa lui zadarnică se pare,
Pe cât e
ghiersul cărţii de frumos.
Carte
iubită, fără de folos,
Tu nu
răspunzi la nici o întrebare.
BIBLIOTECA
de Tudor Arghezi
Un samsar, odinioară,
De prin Ţara Românească
Învăţat voind să pară,
Nu ştia nici să citească.
Dar era samsar avut
Şi de bani cu împrumut.
Să se-apuce să înveţe,
Cum ar face orişicine,
Chiar târziu la bătrâneţe,
Îi părea că-i de ruşine.
Faima trebuia păstrată,
Şi s-ar pierde dintr-o dată.
Avuţia-i duse vestea
Peste ţară şi departe,
Şi prinsese şi povestea
Că era burduf de carte.
Mai putea juca un rol
Dacă s-ar fi dat de gol?
Ca ţăranul din zicale,
Luase şi el ochelari,
Socotind că pe parale
Ies şi proştii cărturari.
Dar degeaba şi i-a pus
Când mai jos şi cândmai sus.
El credea că banii lui
Pot orice şi dau şi minte,
Că şi slavă orişicui
Pune banii înainte.
Şi se bucură, fudul,
Că strânsese dindestul.
Vorbă dulce, vorbă blândă,
Surâzând când împrumută,
El dă banii cu dobândă,
Mulţumit cu suta-n sută.
Nu pe an, că nu e bună,
Suta lui era pe lună.
Numai de iscălitură
Se ferea ca de deochi,
Răspunzând la-ncurcătură
Că era beteag de ochi.
Una-i să numeri hârtii,
Şi-alta este să le scrii.
În oraş văzând prin case
Două-trei biblioteci,
Lustruite şi frumoase,
Cu sculpturi şi bronzuri, deci
Se căia întotdeauna
Că nu are şi el una.
Supărat s-a chibzuit
Cum s-o aibă, aşadar,
Şi se hotărî-n sfârşit
Să-şi aducă un tâmplar,
Şi a dat de la –nceput
Peste unul priceput.
Îl tocmi să-i scoată-n dată
Din rândea şi şi dălţi, frumos,
O bibliotecă lată
De mahon cu abanos
Şi sidef, cum alta nu e,
Şi cu chei, să se şi-ncuie.
─«Să mi-o faci cât un părete, ─
Zise, răzimat în cot, ─
Şi, ascultă-mă băiete,
Mă-nţelegi, cu cărţi cu tot,
Pe tipicul cunoscut,
După cum am mai văzut.
Cu cotoare poleite
Şi cu titluri mari , pe piele,
Cu chenare ţine minte,
Jos cu literele mele ─
Şi-am mai spus cum mă numesc ─
Şi cu semnu-mi boieresc.
Vreau o mobilă de lux,
Cu sertare şi vitrine.
Du-te la geamgiul Fuchs
Şi să-i spui că-i pentru mine.
Te-nţelegi din trei cuvinte
Sunt în firmă preşedinte.»
Cărturarul dintr-o dată,
Mândru, fericit şi demn,
Le avu dintr-o bucată,
Poliţe şi cărţi de lemn.
Toată spiţa-i boierească
Va avea ce să citească.
DRUMUL CU
POVEŞTI
de Tudor Arghezi
Trece ca o pânză, desfăcut din trâmbe,
Vântul rău şi taie dealurile strâmbe.
Ia pustietatea vânătă din dungă,
Răscolind scaieţii şi răchita lungă.
În copacii negri recea lui arsură
Pune glomotoace de cleştar şi zgură.
Râjniţele sale lasă rumeguş.
Cleiurile sale fac alunecuş,
Povârnişul luciu, dis-de-dimineaţă,
S-a-nvelit cu ţiplă şi pòjghii de gheaţă.
Apele de-a valma, balta tot aşa,
Au făcut deasupra sloi de tinichea.
Totul, dintr-o dată, se copilăreşte,
Vrând să se-mpietrească ce nu se-mpietreşte.
Au fugit din sălcii mierlele şi cucii.
Numai cioaca poate sta în vârful crucii.
Au zburat vultùrii-n lumea ceealaltă,
Cu sfânta lumină niţeluş mai caldă.
Bieţii de păianjeni, care torc mătasă,
Şase luni din găuri nu mai au să iasă.
Floarea şi mireasma au tăcut chitic,
Marele se face din ce în ce mai mic,
Până la tipicul mic al jucăriei,
Ca să-l ia cu mâna mai uşor copiii.
Despre câmp, atâta aş avea de zis,
Că e plin de iepuri până-n Paradis.
Dar în povestire e o-mpotrivire
Ce-ar putea pe alţii decât noi să mire.
Moş Crăciun porneşte,
Vântul îl opreşte,
Vântul îl întoarce,
Încotro şi-ncoace,
Sania, bădie:
Parc-ar fi, şi nue, tot o jucărie.
La răscruci de drumuri, cinci vânturi, grămadă.
Sar să-i risipească stelele din ladă.
Lăzile sunt toate bine încuiate,
Lacătele grele-au chei întortocheate.
Lupii-ntre răspântii i-au ieşit nainte,
Fără să-şi aducăbarba lui aminte.
─ „Ce cătaţi aicea, măi, căţeii mei, ─
I-a mustrat unchiaşul, ─ Ţuluc şi Grivei?
Daţi-vă deoparte, fiare pământeşti,
Nu-i pentru jivine drumul cu poveşti.
Ce vreţi? Miei de pâslă şi cai de hârtie?
Poate mucavaua de foame să ţie?”
Puşi pe două rânduri, în troianul gros,
Lupii, de ruşine, au făcut frumos.
Va să zică, vântul, în feluri şi chipuri,
Vru să-ntoarcă moşul din drum, cu tertipuri.
I-e necaz, că şi el face pomi şi stele,
Frumuseţi şi lucruri, mari şi mărunţele,
Din postavul lumii, alb împărătesc.
Ce folos, că-ndată toate se topesc:
Străveziu, uşoare, horbote, broboade,
Lucrul lui, ca scrumul, se sfarmă şi cade,
Iar, ca să dureze, cât de cât mai bine,
Trebuie să-l lase-n ramura cel ţine;
Pe când el, Unchiaşul, pe al lui îl mută
De nu se sfărâmă unul dintr-o sută.
Toate-ajung diseară bune şi întregi
Şi ţin pân ́ la anul fără să le dregi.
Iată de ce-njură şi-l înţeapă
Şi de ce Unchiaşul nu vrea să priceapă.
După multă trudă, poftim că soseşte.
Rumen, gras şi vesel, mână boiereşte,
Hamuri şi zorzoane îi încing măgarii,
Alb cum e sideful, iuţi ca telegarii.
Potcoviţi cu sticlă şi cu giuvaere,
Ca să aibă-n coastă copita putere.
A sosit cu bine Moş Crăciun, dar ştiu
C-a ţinut şi plosca, bine, cu rachiu.
Rie Cramer (1887-1977) Sf Nicolae
