"Chiar și în iarnă, voi fi verde în inimă." (Frederic.Chopin)
,,Iarna e un anotimp al aşteptării, o vreme potrivită pentru reînvierea amintirilor de aur şi lansarea într-o călătorie sentimentală, un timp în care te poţi bucura de fiecare oră.'' (John Boswell)
„Dând
piept cu iarna orice floare moare, / Dar vii rămân miresmele-n cleştare.” (William
Shakespeare). Și totuși,
„Iarna nu ucide florile, le dă posibilitatea să renască." (Valeriu
Butulescu)
„Iarna fără zăpadă – sărac cerşind o mantie regală.” (N. Petrescu-Redi)
„O vorbă bună poate încălzi trei luni de iarnă.” (Proverb japonez)
„Mereu, mereu zăpezile sunt albe, tot mai albe. De aceea nici nu le mai aştept, dar ele vin, vin ca o curgere invizibilă, într-un fluviu blând fără de sfârşit.” (Brăduţ Covaliu)
Cuvinte
despre iarnă cu Tudor Muşatescu:
OBICEI ─ Tradiţie pe cont propriu.
LAPOVIŢĂ ─ Zăpadă care a luat apă la galoşi.
ZĂPADĂ ─ Iarnă dată la darac.
OMĂT ─Zăpadă cu „acşănt” moldovenesc.
ŢURŢUR ─ Când, iernii,îi curge nasul pe streşini.
DATINĂ - Lege cu sarică şi opinci.
ZURGĂLĂU -Muzică de scenă la pastelurile lui V. Alecsandri
VISCOL ─ Vânt care îşi ia lumea-n cap
ŞORICI ─ Obrazul unora
„E iarnă acum /Dar când vine primăvara/ În traistă avea-vei/ Flori de cireş din Yoshino.” (Matsuo Bashö)
„În lumina soarelui/ Unei zile reci de iarnă/ Umbra mea îngheaţă bocnă” (Matsuo Bashö)
Iarna de Nichita Stănescu
Vine-o pasăre și coase,
în fuioare de mătase,
Ale norilor atlase,
De țări lungi și lunecoase…
Vine-o față și descoase,
Tot ce pasărea lucrase,
și cu genele-i lucioase,
Ninge flori de nea frumoase,
și-apoi le preschimbă în raze,
Argintând cărări și case
Foto: Angela Ciuraru
Marele
ochi al iernii de Nichita Stănescu
Ochi mare, nu te vezi decât tu,
noi sîntem imagini rapide
curbându-ne, atunci, acu,
şi rupţi ca raza în lichide.
Alunecăm pe emisfera ta,
sculpturi în relief, de aer,
şi tărmul pleoapei reci şi grea
ne-nfige-n furci de gene verzi, cu vaier.
Şi ne-ntâmplăm, pierim, ne stingem
pe irisul în contemplare,
dar nu-ţi suntem priviri, ci ningem
în iarna ta, ochi mare, tu, ochi mare.
Foto: Angela Ciuraru
Cântec de iarnă de Nichita Stănescu
Noaptea a nins peste câmp cu pământ
Tu unde ești, în ce gând?
Crengile zvelte și goale în bezne
dansează întruna…
Uite-le sânii, uite-le glezne.
Noaptea a nins peste câmp cu pământ
și crengile zvelte, și goale, cu luna
lunecă negre și-aiurea, întruna
dansează întruna
Tu unde ești?
În ce gând?
frunzele negre-ți căzură
cu toatele, oarbe-n căutătură?
Ah, de-ar mai fi în adâncul schilav și urât
doar o creangă cu roadele pline,
să m-adun, să-mă-ntorc și să vin iar la tine:
– „Na un măr!”… și atât.
Nichita Stănescu, din vol.Argotice (1955)
Foto: Angela Ciuraru
Presentiment de Nichita Stănescu
Nu ninge când e foarte frig,
Nu plouă când e foarte cald.
Nu vin cuvintele, când te naşti
Nu vine anul nou, când mori.
Nu pentru vedere este lumina
Nu pentru mit sunt zeii!
Nu pentru timp sunt stelele
Nu pentru Nu este Nu!
Nu vii niciodată când
mi-e foarte dor de tine
Nu mori niciodată
când te urăsc de moarte.
Foto: Angela Ciuraru
Cu bulgări de zăpadă-n mâini de Nichita Stănescu
Fulgul de zăpadă de Nichita Stănescu
Iarna ninge cu ochi
mari
Peste codri seculari
Când coboară lin şi mândru
Cu argint lucind pământul
Fulgul de zăpadă este
Ochiul apei din poveste,
Ce se vede uneori
Când coboară lin din nori.
Fulgul de zăpadă știe
Că el este o bucurie.
Iarna, când cu ochii mari
Ninge-n codri seculari.
Foto: Angela Ciuraru
Ianuarie de Duiliu Zamfirescu
Frigul, scriitor pe geamuri
Cu zăpezile se joacă
Și le schimbă-n promoroacă
Atârnând ciucuri pe ramuri.
Din fereastra-mi
înghețată
Stau uitându-mă la cer:
Norii, plumbuiți de ger,
S-au strâns pată lângă pată.
Trist și singur ca un greier
Vălul timpului rupându-l,
Eu aștept să-mi toarcă gândul
Într-un colț mai cald de creier.
Iar afară numai fumul
Subțiratec își ia zborul;
Eu îmi leg de dânsul dorul
Și-n văzduhuri îi dau drumul.
Foto: Net
Decembrie de
George Bacovia
Te uită cum ninge decembre,
Spre geamuri, iubito, priveşte ─
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.
Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele ─ totuna ─
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.
Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, ─
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada te-ngroape.
Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, ─
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.
E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa ─
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.
Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi-nainte,
Te uită cum ninge decembre,
Nu râde... citeşte-nainte.
George Bacovia, 19 nov.1906
În sat de George Bacovia
Ninge-n satul
Depărtat.
Ici, şi colo,
Fumegând, -
În zăpadă
Dorm bordeie,
Parcă nimeni
Nefiind.
Doar
Se spune,
Că vreo fiară
Din pădure
Scoală câinii
Hămăind...
Plumb de iarnă de George Bacovia
George Bacovia, 25 ian.1914
Dimineață de iarnă de Alexandr Puşkin
“Iubita mea, mai dormi tu, oare?”
Ce zi frumoasă! Ger şi soare.
Iubita mea, mai dormi tu, oare?
Deschide ochii larg şi sari
Din somnul dulce. Iată zorii.
Acum în calea Aurorii
Ca Steaua Nordului răsari.
Aseară viscolea
într-una.
Arar ieşea pe ceruri luna
Din nouri, şi-o asemănam
Cu-o palidă, gălbuie pată.
Iar tu stăteai îngândurată…
Şi-acuma… uită-te pe geam:
Albastru-i cerul, şi covoare
De nea se-ntind lucind la soare.
Copacii în pădure-s goi
Şi negri. Brazii verzi se-mbracă
În străvezie promoroacă,
Şi râu-i sclipitor de sloi.
Pluteşte-odaia-ntr-o lumină
De chihlimbar, şi soba plină
Trosneşte. E plăcut aici;
Visarea lângă foc e bună…
Dar dac-aş spune-acum să pună
Pe roib la sanie?… Ce zici?
Pe pârtii să zburăm, departe,
Pe unde calu-o să ne poarte
Atât de zbuciumat în frâu:
Pe câmpul cu zăpada groasă,
Şi prin pădurea ieri stufoasă;
Şi pe la mult iubitul râu.
Puşkin (6 iunie 1799 – 10 februarie 1837)
Drum de
iarnă de Alexandr Puskin
Luna se strecoară- alene
Printre ceţi, cernînd scântei,
Şi pe Tristele poeme,
Varsă trist lumina ei.
Pe întinsul drum iernatic,
Troica lunecă în zbor,
Clopoţelul singuratic
Clinchetă chinuitor.
Surugiul pune-n cîntec
Ceva scump, natal şi sfânt:
Cînd al doilea descîntec,
Cînd al inimii avînt...
Nici lumini nu sînt, nici sate,
Frig, pustiu, zăpezi...Şi doar
Stîlpii verstelor vîrstate,
Dinaintea mea răsar...
Mi-i urît... Dar mîine, Nina,
Va zîmbi în faţa mea,
Focu-şi va juca lumina,
Ochi în ochi voi sta cu ea.
Minutarul, făr-odihnă,
Drumul său şi-l va urma,
Pe noi singuri stînd în tihnă
Miezul nopţii ne-o lăsa.
Surugiul, cu i-e felul,
Moţăie. Sînt trist, mi-e dor...
Luna-n ceaţă; clopoţelul
Clinchetă chinuitor...
Foto: Angela Ciuraru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu