Teiul. Teiul de la fereastră.

Teiul

Sub fereastra de la bloc,

Stă un tei, bătrân de tot.

L-au plantat cei care azi,

Sunt plecaţi, jos printre brazi.

Vara, când este-nfrunzit,

Străjuieşte şi umbreşte,

Locul unde se găseşte,

Loc vrăjit, de zei urzit.

Luna mai, este un rai,

Lângă tei dacă-a-i  să stai.

Mii de flori te-or zăpăci,

Cu parfum,  în plină zi.

Teiu-aruncă în eter,

Tot parfumul din polen.

Să visezi înt-un alt fel.

Când e luna sus pe cer.

Angela Ciuraru, 19 mai 2107

Teiul:

Simbol eminescian, devenit emblemă a spiritualităţii româneşti. "... teiul nu-şi va mai scutura niciodată florile. 
Nu şi le mai poate scutura. E al nostru şi ce-i al nostru nu-i în timp, nu are durată..." 
(Mircea Eliade în nuvela "Ivan")

Teiul de la fereastră

Acasă, lângă fereastra mea,
Teiu-i gata să-nflorească.
Urmăresc din primăvară,
Floarea cum o să-i răsară.

Acuma-i moment de vis,
Când florile s-au deschis.
Ce decor te-ademenește!
Ce parfum te copleșește!

Amintirile cu tei,
Răscolite sunt de zei.
Eminescu l-a cântat,
Versuri dragi ia dedicat.

Cât timp teiul e-nflorit,
Eminescu mi-a zâmbit!
Zeu în veci va fi poetul
Teiului făcând portetul.

Angela Ciuraru, 6 iunie 2018