Nu pentru că era o dorinţă firească.
Ai plecat, nu pentru că-ţi lipsea
Ceva, ce nu se-nlocuia, iubirea.
Iubirea de casă, de părinţi, de trecut,
De pământul pe care, tu ai crescut,
De locurile prin care ai alergat,
De prispa sau curtea, în care, păpuşi ţi-ai inventat,
Ai plecat. Dar încă, nimic, tu n-ai uitat.
Caisul galben de la gard, sau prunul aplecat,
Cules cu multă trudă, de fratele mai mare
Expert în căţărare.
Trăiau acolo, încă, doi pomi bătrâni,
Ce pere ne-au mai dat, ani buni.
Veneau copiii din vecini la noi, ca să se joace,
Iar la plecare le dădeam, doar perele cele mai coapte.
Mai ştii tu locul de „din vale”
Pe unde ne rupeam sandale?
Desculţi prin praf cât alergam,
Genunchii cum ni-i mai juleam?
Nu voi uita pe tata, adesea tare furios,
Când îl făceam s-o ia pe jos.
Căci, bicicltele furam,
Prin sat ce ture mai trăgeam!
Sunt multe întâmplări de-atunci
Le depeni uneori, aminte să-ţi aduci.
Le spui copiilor, de-ascultă,
Sau ţie, drag prieten, cu dragoste destul de multă.
Angela Ciuraru, 11 august 2017
Flori din grădina mamei
Casa copilăriei
De cind nu ai mai fost...la casa parinteasca...la origin...acolo unde su umbrele au nume si amintiri...?
RăspundețiȘtergere"Sunt multe întâmplări de-atunci
RăspundețiȘtergereLe depeni uneori, aminte să-ţi aduci.
Le spui copiilor, de-ascultă,
Sau ţie, drag prieten, cu dragoste destul de multă."
Sunt acolo mereu, doar cu gândul.
Da ,si uitarea e inscrisa in legile firii omenesti.Ce ne facem cu ..cele ce nu se uita?
RăspundețiȘtergereAm plecat dar n-am uitat! Nu cred că poţi uita copilăria! Poate că nu-ţi aduci aminte totul, de-a valma, dar amintirile sunt acolo, ele persistă cu sau fără voia noastră. Dacă cineva te provoacă la readucere aminte, atunci le cauţi prin ungherele minţii tale şi le regăseşti, neîndoielnic.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere