Luna

Aseară, a fost pe cer o  lună mare şi plină.

M-am apropiat de fereastră, privind-o senină.

Cerul era încărcat de mister, având un decor,  

Cu prea multe ispite de dragoste, de dor.

Câţiva nori încercau, parcă anume,

Să-i sugrume farmecele şi ispitele Lunii,

Acoperindu-i faţa cu falii zimţate şi linii.

Dar Luna maiestuoasă, domina cerul sigură pe ea,

Alergând înspre cineva care de mult o dorea.

Luna, neglijând vădit norii dungaţi,

Ce păreau tot mai mult agitaţi. Norii se întrebau miraţi:

-Unde Luna s-a grăbit,

De la noi nu s-a oprit?

Aseară, obosită, m-am aşezat culcată în pat.

Dar ea, mă lumina şi mă tot îmboldea.

Privea direct către fereastra mea.

Perdeaua fiind trasă, se uita la mine-n casă.

Dar Luna nu prea înţelegea, 

De ce, eu, nu mă mai uitam la ea.

Nu pricepea de ce era atât de util,

Să ne despărţim aşa, în mod tiptil. 

Am tot privit Luna vicleană,

Până când ochii mei, au pus genă pe geană.

Gândindu-mă  la ce Lună aveam să mai alin,

În serile cu cer senin şi Lună din plin.

Cu ochii închişi, visam, socoteam,

Cum într-o seară tristă plângeam.

Atunci, iar spre Lună mă uitam şi gândeam,

Cum cu un ochi eu râdeam şi cu altul plângeam. 

Atunci când  Luna i-a indus cândva,

O mare bucurie, dar şi o tristeţe grea.

 Angela Ciuraru, 8 iunie 2017

"O seară târzie pe Dunăre"