Într-o zi de sfântul Vasile, prin anul 1980,
am fost invitată, acasă la un elev, căruia îi eram dirigintă, cu ocazia zilei
lui onomastice. Eram într-o relaţie de amiciţie bună, chiar mai bună decât cu
restul copiilor din calsa a IX-a. Aveam şi motive, era cel mai bun din clasă, la
învăţătură. Era şi un copil cu un chip plăcut, era cuminte şi cu bun simţ. Am
acceptat invitaţia. Şi, pentru că era imediat după revelion, şi nu prea aveam ocupaţie,
mi-am luat soţul şi am plecat în vizită.
Povestea este legată, de fapt, de cadoul pe
care i l-am pregătit. Am umblat prin
toate librăriile din oraş, cu gândul să-i aleg o carte utilă pentru şcoală şi
viaţă. Cum mie îmi plăcea din totdeauna Eminescu, am socotit că şi lui o să-i
placă. Deşi nu aveam un buget prea mare, am făcut totuşi un efort şi am achiziţionat
cartea care mi-a plăcut, chiar dacă avea un preţ destul de măricel pentru acele
timpuri. În sfârşit, am ajuns la familia copilului, formată din mama, tata, bunica şi
Daniel, ne-am aşezat la masa frumos pregătită, oferindu-i, mai înainte de toate, cadoul însoţit de urările şi îmbrăţişările cuvenite.
Aşa cum era firesc, Daniel a desfăcut cadoul
de faţă cu toată lumea. Nu mică mi-a fost mirarea când am observat dezamăgirea
de pe chipul copilului. Însă, nici eu nu
am rămas altfel. Am suferit, şi încă mai sufăr şi acum, pe motiv că bucuria unei
cărţi, a unui poet atât de măreţ, nu i-a stârnit nici un fel de emoţie. Mai cred
şi acum, că dacă i-aş fi adus cadou o jucărie sau o pereche de cărţi de joc, sau mai ştiu eu ce, o pereche de indispensabili (asta pentru că era iarnă), ar fi apreciat mult mai mult.
Cât despre mine, când eram de vârsta
adolescentului respectiv, luam pe furiş cărţi din biblioteca surorii mele ca să
le citesc şi să mă inspir în compunerile mele şcolare, iar mai apoi în
scurtele epistole de dragoste. Sora mea ţinea foarte mult la cărţile ei procuratate cu mare greutate. Fiindu-i frică să nu i le "jumulesc" prin curte, pe unde le
mai abandonam şi eu pentru joacă. Mi-aduc aminte, că atunci când îmi dădea cu rugăminţi câte o carte să o citesc, o învelea mai întâi în ziar.
De atunci ori de câte ori vine vorba de M.
Eminescu îmi aduc aminte cu tristeţe de întâmplare.
Eu, sper totuşi că nimeni nu-l poate neglija sau uita pe Eminescu.
Am
scris asta astăzi 15 iunie 2017 , anul când se împlinesc 167 de ani de la
nașterea lui Mihai Eminescu, cel care a dat graiului românesc un farmec de
netăgăduit.
Angela Ciuraru, 8 august 2017Coșaj Mihai Eminerscu
Foto Angela Ciuraru "Cărți și Flori de tei"
