Roata vieții

Din pânza rece ce curgea,

Pe sub pământ, cândva...

Am scos sus, la lumină,

Cu cofa plină,

Apa vieţii.

Din firul apei, am luat,

Atât cât soarta s-a-ndurat.

Născută apă-n strat freatic,

Noi am trudit în mod fanatic,

Rotind o roată la fântână,

S-aducă apa cristalină,

S-aşeze cofa suspendată, plină,

Pe ghizdul drept de la fântână.

Şi-am scos din puţ, apa cea bună,

Până acum o săptămână.

Când roata nu s-a mai rotit,

Fântâna nu ne-a mai servit.

Ea zace colo, părăsită.

Acum sunt alte roţi, ce i-au luat locul.

Şi trist, punându-i pocinogul.

Şi-nlocuind apa cea vie,

Cu  apa moartă, de canal
Purtată-n plastic, nu-n cristal.

Angela Ciuraru - 3 aprilie 2016