Despre frumos și frumusețe

"Ziua Mondială a Frumuseţii" - 10 septembrie

„Sunt frumuseţi pentru care nu suntem născuţi, care sunt prea pline şi definitive pentru oscilaţiile sufletului, sunt frumuseţi care ne rănesc. Atâtea tăceri în nopţi pe care nu le merităm şi ceruri de a căror depărtare nu suntem demni şi profiluri de arbori pe albastrul fantomal al înserărilor, când ne căutăm umbra ca o prezenţă şi ca o mângâiere...” EMIL CIORAN

FRUMUSEŢEA -  FEMEIA 

Din CUGETĂRI ANTICE ȘI MODERNE de Th Simenschy

 „Cunosc firea femeilor: când vrei tu, nu vor ele; iar când nu vrei tu, tocmai atunci ele doresc.!” (Terentius)

„Frumuseţea femeii pe mulţi a rătăcit.” (Septuaginta)

„Unii stăpânesc cetăţi , dar sunt robiţi de femei.” (Democritus)

„Când se îndrăgostesc de un om ales, femeile nu ţin seama nici de părinţi, nici de locul unde s-au născut, nici de rude, nici de avere, nici de viaţă.”

"Marile desfătări provin din contemplarea operelor frumoase."(Democritus)

"Frumuseţea e mai presus decât orice scrisoare de recomandare." (Aristoteles)

"Frumuseţea este un bun fragil; cu cât sporesc anii, cu atât scade şi ea; ea se micşorează pe măsură ce înaintăm în timp". (Ovidius)

.

„Frumoasă nu e în primul rând frumuseţea, ci frumuseţea uşor atinsă de nefrumuseţe”

( LUCIAB BLAGA )

Frumuseţea oferă visuri, bucurie şi plăcere nu însă neapărat fericire. (Brăduţ Covaliu)

IMN FRUMUSEŢII    

de Charles Baudelaire

Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,

O, frumuseţe? Reaua şi buna ta privire

Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,

De-aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.

                                                         

În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;

Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;

Şi când reverşi miresmede-amurguri cu furtună

Se face laş eroul, vitează stârpitura.

Răsari din hăul negru? Cobori din lumi stelare?

Destinul ca un cîne de poala ta se ţine;

Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntâmplare;

Stăpână eştişi nimeni nu e stăpân pe tine.

Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ;

Ai juvaeruri multe şi Groaza dintre toate

Nu-i cel mai slut, şi-Omorul e un breloc de preţ

Pe pântecul tău mândru săltând cu voluptate.

Orbitul flutur zboară spre tine, lumânare,

Slăvindu-te drept torţăcând a –nceput să ardă.

Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare

Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă.

Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,

O, Frumuseţe! Monstru naiv şi fioros!

Când ochii tăi, surîsul, piciorul tău mă-mbie

Spre-un infinit de-a pururi drag şi misterios?

Sirenă rea sau Înger, drăcească sau divină,

Ce-mi pasă când tu ─ zână cu ochi de catifea,

Mireasmă, ritm, lucire, o! Singura-mi regină! ─

Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea?

Ch. Baudelaire, „Flori alese”, 1957.

În româneşte de Al. Philippide.

CATRENELE FETEI FRUMOASE

de LUCIAN BLAGA

Deoarece soarele nu poate să apună
făr̒ de a-şi întoarce privirea după fecioarele
cetăţii, mă-ntreb:
de ce-aş fi altfel decât soarele?

II
O fată frumoasă e
o fereastră deschisă spre paradis.
Mai verosimil decât adevărul
e câteodată un vis.

III
O fată frumoasă e
lutul ce-şi umple tiparele,
desăvârşindu-se pe-o treaptă,
unde poveştile aşteaptă.

IV
Ce umbră curată
aruncă-n lumină o fată!
E aproape ca nimicul,
singurul lucru fără de pată.

V
O fată frumoasă e
a traiului cérişte,
cerul cerului,
podoabă inelului.

VI
Fumuseţe din frumuseţe te-ai ivit
întruchipată fără veste,
cum „într-o mie şi una de nopţi”,
Povestea naşte din poveste.

VII
O fată frumoasă e
o închipuire ca fumul,
de ale cărei tălpi, când umblă,
s-ar atârna ţărâna şi drumul.

VIII
O fată frumoasă e
mirajul din zarişte,
aurul graiului,
lacrima raiului.

IX
O fată frumoasă e
cum ne-o arată soarele:
pe cale veche o minune nouă,
curcubeul ce sare din rouă.

X
Tu, fată frumoasă,vei rămânea
Tărâmului nostru o prelungire
De vis, iar printre legende
Singura adevărată amintire.

LUCIAN BLAGA

FRUMUSEŢEA

de LUCIAN BLAGA

Socot că orice frumuseţe

prilej de-amăgire statornică este.
Te ispiteşte. Vrea-n stăpânire s-o iei.
Deşi e departe de tine ca o poveste.

Orice frumuseţe aduce în inimă

înţelepciune şi exaltare.
Sunt noimele ei: prund şi izvor.
Mai suave materii pământul nu are.

Orice frumuseţe se-mbină
cu zări şi imagini, cu vrăji, depărtate,
dar prinde un chip de mătase-ntre noi.
Răzbunând ce lipseşte, ea face dreptate.

Orice frumuseţe e ca o urnă

de-a căreia coapsă privirea se prinde.
Vezi forma mirat. Şi, suferi gândind
la cenuşa pe care-o cuprinde.

ŞCOALA FRUMUSEŢII

de GEO DUMITRESCU

Tu vei fi                                     

şcoala frumuseţii şi a iubirii ─

prin tine, bucuriile lumii le voi spori:

uite, îţi încredinţez aceşti fluturi,

o mie de fluturi tineri, frumoşi ─

ia-i şi învaţă-i să zboare,

bănuit să zboare, în calde furtuni de culori,

în furtuni de culori neştiute, subţiri,

mereu schimbătoare şi pure,

învaţă-i să zboare precum

freamătul fin al genelor tale

pe obrazul meu ars, de argilă.

Un pui de panteră am să-ţi aduc,

să-l înveţi,

neprihănita, leneşa pândă felină,

spaimele crude, întunecoase ale pădurii,

să-l îveţi iscusinţa de a ucide cu graţie

îndelung alintându-şi prada, fosforescent.

Am să-ţi aduc apoi corcoduşul, laleaua,

să-i înveţi să-nflorească

iubindu-se prin nevăzute fire de pulbere.

Şi stânca oarbă, informă, de marmoră

ţi-o voi aduce ─ învaţ-o tu

taina tulburătoare

a rotunjimilor albe, trandafirii.

Am să-ţi aduc deopotrivă

lacul verzui de sub munte,

să-l înveţi tăcerile rodnice, adânci,

în care argintiu săgetează

făgăduite revelaţii, cântece, ori întrebări,

să-l înveţi să lucească, să cânte sub lună

liniştit, pur, adânc, cu ochii tăi...

Tu vei fi

şcoala frumuseţii şi a iubirii,

prin tine, bucuriile lumii le voi spori:

voi, minuni şi averi ale firii,

să fiţi cuminţi, să fiţi silitoare!...

 GEO DUMITRESCU, 1963

EVOCARE

de Nichita Stănescu

Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă.

Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă şi plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospete de barbari.

Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.

RĂU DE FRUMUSEŢE

de NICHITA STĂNESCU

Nu spun că a fost un noroc
că te-am născut.
Spun numai că a fost o minune.

Caută să nu mori iubita mea,
Încearcă să nu mori dacă poţi.

Mie mi s-a dus viaţa,
ţie ţi s-a dus norocul.

Nu spun decât atâta,
că noi doi am trăit
pe globul pământesc.

  

FRUMUSEȚEA:

"De ce sunt trecătoare, o, Zeus?", așa se întreabă Frumusețea.

"Fiindcă eu am făcut frumos numai ce-i trecător", răspunse zeul. 
(Goethe)

"Dacă natura dificilă mi-a refuzat frumuseţea, eu îi compensez lipsa prin spirit." (Oxenstierna)

"Oricât de urâte am fi noi femeile, mie mi se pare că totdeauna ne face plăcere că ne numesc frumoase." (Cervantes)

"O femeie este frumoasă pentru acela care o iubește." ( Somadeva)

"Rar merg împreună frumuseţea şi ruşinea" (Invenalis)

"Frumuseţea e un bun fragil; cu cât sporesc anii, cu atât scade şi ea; ea se micşorează pe măsură ce înaintează în timp." (Ovidius)

"O faţă frumoasă e o recomandare bună." (Syrus)

"Frumuseţea e mai presus decât orice scrisoare de recomandare." (Aristoteles)

"Ce e frumusețea fără purtare bună?
Ce e noaptea fără lună? 
Ce-i erudiția fără darul poeziei?" (Cugetare antică)

"Cei predispuşi din natură recunosc ceea ce-i frumos şi năzuiesc spre el." (Democritus)

 

FRUMOSUL:

„ARTA nu e joc... Nu poate să fie glumă, nici meşteşug al culorii sau al cuvântului... Arta e chin şi întrebare... (Camil Petrescu)

”Cu frumosul ţintim numai a invita sufletul la joc pentru un timp mărginit şi trecător.”

 (Ion Pop Florantin)

„Frumosul este ideea unui chip bogat, energic, şi variat, ─ fără violenţă, şi pe lângă aceasta cu armonie, sau unitate superioară.” (Ion Pop Florantin)

„FRUMUSEŢEA MIŞCĂRILOR se bazează pe legile ritmului.”

 (Constantin Dumitrescu- Iaşi)

„ARHITECTURA ne oferă cel mai strălucit exemplu de amplificare a elementelor formale ale frumosului; în ea, momentul ideii nu se descoperă total, ci rămâne pe ultimul plan şi ocupă numai o mică parte din frumuseţea artei construcţiilor.” (C. Dumitrescu- Iaşi)

„FRUMOSUL MUZICAL reprezintă o creaţie subiectivă a omului; pentru muzică nu există nici un model în natură care să poată fi imitat şi idealizat.” (C. Dumitrescu- Iaşi)

 

„ARTELE PLASTICE se află între arhitectură şi muzică, pe de o parte, şi poezie, pe de altă parte. Aici, forma şi conţinutul stau în echilibru, sunt de aceeaşi importanţă şi se înterpătrund, în aşa fel, încât putem privi frumuseţea plastică din două laturi opuse: idealiştii consideră că ea ar consta din reprezentarea ideilor iar formaliştii, că ar consta din tratarea formelor; în realitate însă ambele constituiesc elemente aproape inseparabile ale frumuseţii plastice în genere.” (C. Dumitrescu- Iaşi)

 

„FRUMOSUL POETIC este un produs al fanteziei şi al sentimentului, ca toate celelalte genuri ale frumosului artistic; însă se deosebeşte de celelalte de caracterul său pur subiectiv.. Materialul lui estetic este viaţa spirituală interioară; în poezie capătă contur nu ceea ce este omul din punct de vedere obiectiv, ci ceea ce gândeşte şi simte, caracterul lui individual, suferinţa şi bucuria lui.”
(C. Dumitrescu- Iaşi)

Ceea ce-i frumos se realizează cu nesfârşită osteneală. (Euripides)

Cei predispuşi din natură recunosc ceea ce-i frumos şi năzuiesc spre el. (Democritus)

Fă ceea ce judeci că-i frumos, chiar dacă făcând aşa vei fi dispreţuit… De aceea dispreţuieşte şi critica acelora a căror laudă o dispreşuieşti.(Pythagoras)

Urâciunea nu e decât umbra frumuseţii… (Camil Petrescu)

Arta și legile frumosului - scrise de Mihai Eminescu

„Arta şi literatura frumoasă trebuie să fie oglinzi de aur ale realităţii în care se mişcă poporul, o coardă nouă, originală, proprie pe bina cea mare a lumii.” Mihai Eminescu „Cugetări”

„Forma fără idee de ea, nu are existenţă – cadavrul fără suflet  nu are existenţă, lumea fără eu nu are existenţă."  Mihai Eminescu „Opere”

„Nu tot ce e natural e frumos.” Mihai Eminescu „Opere”

„Geniul? – A doua  creaţiune a lumei prin artă." Mihai Eminescu „Opere”

„Dacă în autorii antichităţii, plini de adevăr, de eleganţă, de idei nimerite şi care vor rămâne pururea tineri, găsim un remediu în contra regresului intelectual, nu vom uita că şi în timpurile noastre există un asemenea izvor pururea reîntineritor, poezia populară." Mihai Eminescu „Opere”

"Valoarea întregii activități omenești nu atârnă de la ceea ce face omul, ci de la cum o face."

Mihai Eminescu „Opere”

„Poezia – trandafirul ce creşte în potir de aur, sufletul frumos.” Mihai Eminescu

„Arta este senină şi veşnică. Dramele lui Shakespeare şi comediile lui Moliére se vor putea reprezenta şi peste mii de ani şi vor fi ascultate cu acelaşi viu interes, căci pasiunile omeneşti vor rămâne în veci aceleaşi.” Mihai Eminescu

"Legea artistului trebuie să fie stăpânirea asupra pasiunilor pe care le înfățișează."

 Mihai Eminescu „Opere”

„Comedia ar putea să aibă la români un viitor foarte însemnat, din cauza voioşiei cu care se joacă, mai ales când piesa se petrece în cercuri sociale bine cunoscute de actori. 

   O piesă de teatru e esteticeşte un întreg ca şi un tablou, sau o simfonie.” Mihai Eminescu "Opere"

„Cel mai frumos dintre toate câte sunt frumoase este sufletul cel frumos.” Mihai Eminescu

   Mihai Eminescu în maniera „sufletului frumos” analizează necesara conexiune dintre cultură şi frumuseţe. După părerea sa, care va deveni apoi foarte modernă în secolul al XX-lea, cea mai intimă şi preţioasă înfrăţire dintre  cultură şi frumuseţe se realizează prin intermediul „frumuseţii naturale a vieţii”.

   După Eminescu arta este cea mai nobilă podoabă a unui popor, iar esteticul este cel mai înalt, rafinat şi nobil simţ al omului.

„Ideile şi legile frumosului sunt deosebite de acelea ale moralităţii, însă judecata recunoscătoare sau reprobatoare a unei fapte ele pot să coincidă: sufletul frumos urmează legilor frumuseţei.” Mihai Eminescu

„... propriul mod de a trăi este privit din punct de vedere al frumuseţei şi e îndreptat după regulile şi legile acesteia.” (Mihai Eminescu)

De e adevărat ceea ce susţine un scriitor vechi, că „dacă-am putea privi bunătatea morală în toată văzuta ei frumuseţe, toţi oamenii ar iubi-o”, totuşi pe terenul acestei iubiri nu creşte decât roza d-o lună a frumuseţei, iar nu stejarul de o mie de ani a caracterului, care nu prosperează decât pe stâncosul pământ a unei puteri aspiratorii morale, adevărate şi severe. (Mihai Eminescu)

„... podoaba cea cea mai nobilă a unui popor este arta şi cel mai nobil simţ al omului e cel estetic; e un privilegiu al culturei, de a se bucura de această podoabă a vieţii şi de a onora şi gusta frumosul pe toate căile; însă cel mai frumos din toate câte sunt frumoase este sufletul cel frumos.” 

Mihai Eminescu

„Raportul culturei cu frumuseţea .

Cugetarea fundamentală asupra acestui raport e simplu aceasta: deja întrucât obiectele frumuseţei, productele artei constituiesc o parte dintre obiectele inteligenţei, este cunoaşterea lor o parte a culturei; în noţiunea ei zace totodată şi pretenţiunea ca cel cult să posedeze şi simţ şi gust, plăcere şi pricepere a artei şi a toată frumuseţea, totodată şi a celei naturale.”

Mihai Eminescu

"Valoarea întregii activități omenești nu atârnă de la ceea ce face omul, ci de la cum o face."

Mihai Eminescu "Opere"

                                                     Foto: Alexandros of AntiochVenus de Milo

Venus din Milo (greacă: Ἀφροδίτη τῆς Μήλου, Aphroditē tēs Mēlou), cunoscută și ca Venus de Milo, este o sculptură din Grecia Antică, ce o reprezintă pe zeița greacă a iubirii și frumuseții, Afrodita (Venus la romani). Wikipedia

Trei povești pentru copii

PISICA ȘI  BERBECUL

de Lev Tolstoi

   Trăia odată un țăran și avea pe lângă casa lui o pisică și un berbec. Când țăranul se întorcea de la muncă, pisica îi fugea în întâmpinare, îi lingea mâna, îi sărea în spate, se freca de picioarele sale. Țăranul o mângâia și îi dădea pâine.

   Berbecul râvni să fie mângâiat la fel și să i se dea și lui pâine. Când țăranul se întoarse de pe ogor, berbecul îi fugi în întâmpinare, îi linse mâna, se frecă de picioarele sale. Pe țăran îl pufni râsul, dar stătu să vadă ce va urma. Berbecul îl chiti din spate, își făcu vânt și sări în spinarea țăranului, dărâmându-l din picioare.

   Văzând că berbecul i-a doborât părintele la pământ, feciorul țăranului puse mâna pe bici și-l croi zdravăn pe berbec.

ȘOARECELE, COCOȘUL ȘI MOTANUL

de  Lev Tolstoi

   Un șoricel se duse să se plimbe. Umblă el ce umblă și se întoarse la mama.

–        Am văzut, mamă, două animale. Unul era tare fioros, celălalt tare blând.

   Mama îl întrebă:

–        Ia spune, cum arătau acele fiare?

   Șoricelul îi răspunse:

–        Cea fioroasă umbla de colo până colo prin ogradă, avea picioarele negre, moțul roșu, ochii bulbucați, clonțul ca un cârlig. Când am trecut pe lângă ea, a deschis clonțul, a ridicat un picior și a prins a răcni atât de tare, că nu știam unde să mă ascund.

–        Acesta-i cocoșul, grăi bătrâna mamă. El nu face rău nimănui, să nu te temi de dânsul. Da' cealaltă fiară, cum arăta?

–        Cealaltă stătea tolănită pe-o parte și se încălzea la soare. Avea gâtul alb și pufos, lăbuțele cenușii, netede, își spăla cu limba blănița de pe piept și dădea ușurel din coadă când se uita la mine.

Bătrâna mamă spuse:

–        Prostuțule, prostuțule. Păi ăsta-i chiar motanul.

  

MOTANUL ȘI ȘOARECII

de Lev Tolstoi

Într-o casă șoarecii se înmulțeau din cale-afară. Motanul se pripăși pe acolo și se puse pe vânat. Văzând șoarecii că nu-i de glumă cu el, spuseră:

–        Fraților, să nu mai coborâm din tavan, că aici n-are cum să ajungă motanul!

De cum văzu că șoarecii nu mai coboară la el, motanul se gândi cum să-i păcălească. Ca urmare, se agăță cu o labă de tavan și rămase atârnat așa, făcând pe mortul. Un șoricel îl privi cu luare aminte și spuse:

–        Nu se prinde! Și-n chip de sac de-ai atârna, tot nu m-apropii eu de tine!



                                  

Galbenă frunză

Sunt frunze multe, încă verzi.

Stau drepte, încă-s prin livezi.

Curând, când galbenă, culoarea le va fi,

Ușor va bate vântul, și pomii va goli.

În fiecare toamnă, încep a mă-ntrista,

Și chiar, de multe ori, a medita:

Cât e de scurtă transformarea!

Culoarea frunzei, poate fi mirarea!

Ivită frunză, din mugure plăpând,

Te-ai transformat încet și rând pe rând,

În verdele cel crud și-apoi umbros,

În galbena ce ai ajuns, să cazi acum pe jos.

Între-nceputul – plecat mereu într-un trecut,

Și viitorul – dorit cu-ardoare, mereu într-un prezent.

Depinde fiecare, transformarea cum o privește,

Ca toamna lui în viață, să-i fie ca-n poveste.

Angela Ciuraru, 1 septembrie, 2018

Foto:AC

Pictură: Vasili Polenov