Frunza

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sunt doar o frunză,

Puțin cam confuză.

Din muguri născută,

În verde crescută,

Am fost colorată,

În toamna bogată

Acum, sunt uscată,

Spre soare plecată,

Când, de ram m-am desprins,

De vânt am depins.

El m-a purtat, m-a legănat,
Pe sus m-a tot dus...

Până am apus.

M-am așezat,

Jos, pe uscat.

Ploaia m-a spălat,

Pașii m-au călcat,

Dar de toate am uitat.

Asta-i frunza:
Crudă
Verde
Colorată
Uscată
Plecată
Călcată
Uitată.

Angela Ciuraru, 22 noiembrie 2018

                                            

                                    

Noiembrie

Colindând până ieri prin parcuri cu nepăsare,

Nici n-am văzut cum toamna e la plecare.

Cănd văd cerul, în zori, plin doar de nori,

Tristețea m-apasă, gândul imi este la flori.

A fost o toamnă, la fel de bogată,

În tot ce ne-a dat și altă dată.

Fructe-n livezi, legume-n câmpii,

Ciorchini atârnând, pe deal, sus în vii.

Va trece noiembrie, cu brume și ploi,

Iar noi, stând prin case, vom privi înapoi.

Ne-or năpădi amintirile calde din vară,

Nostalgiile din toamna trecută iară.

Angela Ciuraru, 15 noiembrie 2018

                                        

Toamnă

Cerul este-ntunecat,

Păsările au plecat.

Vântul bate, cu popas,

Gonind galbenul rămas. 

Frunzele sunt triste, jos,

Pe covorul de-acum gros.

Ramurile dezgolite

Au privit nedumerite,

Către soare, dacă-l doare

C-au rămas doar crengi banale.

Către frunzele căzute

Ce-au lăsat crengile slute.

Asta-i toamna, la sfârșit.

Anotimpul s-a-nvechit.

Aminte el ne aduce,

C-orice viață se cam duce.

Vom intra în hibernare,

Pentru o iarnă cu ninsoare.

Vom uita coroanele,

Recompunem frunzele.

Angela Ciuraru, 6 noiembrie 2018

Muntele Fuji

Muntele Fuji 

"Cel care urcă Muntele Fuji o dată, e înțelept, cel care o face a doua oară, e nebun." 

(Proverb japonez)

Cele 36 vederi ale Muntelui Fuji (46 gravuri de fapt) sunt realizate concomitent cu albumul ”Desene dintr-o trăsătură de penel”, în cursul anului 1829. Ele sunt urmate, în 1934, de seria alb-negru „Cele 100 vederiale Muntelui Fuji”

Iată un grupaj pentru Muntele Fuji, format din desene ale lui Hokusai și unele fotografii. 

Asta pentru că Muntele Fuji  mă fascinează!

Sursa: internet

ț

Hokusai, cunoscut şi sub numele de Katsushika Hokusai  (1760-1849) a fost un pictor 

ukiyo-e japonez.
S-a născut în 21 octombrie 1760 în capitala Edo (actualmente Tokio) cu prenumele Tokitarō, a folosit în timpul vieţii mai multe pseudonime, numele de Hokusai începând să îl folosească în 1796. Din 1798 îşi va semna picturile şi stampele cu numele Hokusai, ilustraţiile publicate pe bani proprii le va semna cu numele Tasumasa, ilustraţiile unor scrieri de ficţiune le va semna cu numele de Tokitarō, iar alte stampe sau cărţi comerciale le va semna cu numele de Kakō (sau Sorobeku). În 1800 începe să îşi spună Gakyōjin Hokusai (Hokusai cel nebun după pictură).

Sfârșit de toamnă

Dulce toamnă, ai talent.

Bogății, ai, evident.

Galben ai luat din soare,

La toate, tu ai dat culoare.

Galben, e frunzișul tot

Și bostanii ce s-au copt.

Merii, au recoltă bogată

Mai multe ca niciodată.

Copacii sunt scuturați,

În curând, chiar dezbrăcați.

Frunza galbenă ne pare,

Vis color plecat în zare.

Norii vineți, vânt energic,

Schimbă iar decorul magic.

Un decor posac și rece,

Pe toamnă o va petrece.

Angela Ciuraru, 25 oct. 2018

Teiul din grădină

Mă apropii de fereastră

Să văd soarele la față

Văd și teiul din grădină

Ce îmi dă și el lumină

Privesc teiul an de an

Anotimpuri sunt pe ram

De la muguri ce mijesc

Până vara ce-nfloresc

Vine toamna, ne-amintește

Câ frunza se-ngălbenește

Eu mă bucur de décor

Frunza pleacă și mi-i dor

Dor îmi este de-a lui floare

Ea s-a dus, nu mai apare

S-au dus zilele cu soare

Au rămas grengile goale

Aștept iarnă să-l gătească

Ramurile să-i albească

Să-nflorească cu dar bun

Ca în visul de Crăciun

Angela Ciuraru, 23 oct. 2018

                                                  

Eu sunt o frunză

Eu sunt o frunză, și nu sunt confuză,

Știu rolul meu, pot fi o muză.

Am trăit bine un an, sus pe un ram,

Cu vântul dansam. Pe soare – îl adoram.

Anotimpurilor, culorile mele le-am împărțit.

Din muguri am luat doar verdele neprețuit,

Cu el, i-am făcut verii imense corole de vis,

Însă spre toamnă, cădeam – în abis.

Când lumea,pe nedrept, de frunză uita,

Feerie de culori toamnei, ea dăruia.

A vorbit cu vântul, respectând legământul,

A creeat doar decor, la nunta cu zâne – a mirilor.

Dar, se face frig, vântul e aprig,

Ceru-i senin, corbii tot vin.

Sub ram voi cădea, și-acolo voi sta.

Prin sevă, în primăvară mă voi ridica – iară.

Angela Ciuraru, 14 oct. 2018