AUTOMOBILUL

 

  AUTOMOBILUL

🚘 "Automobilul este obiectul-rege, lucrul-pilot. Acest obiect prin excelenţă impune multiple comportamente în mai multe domenii, de la economie la vorbirea obişnuită.

🚘 Circulaţia face parte din funcţiile sociale şi se clasează în primul rând. Ceea ce determină prioritatea locurilor de parcare, a căilor de acces, a unui serviciu de drumuri adecvat."
(HENRI LEFEBVR)

🚘 Automobilul:
În faţa acestui „sistem”, oraşul se apără rău. Acolo unde a existat, acolo unde supravieţuieşte, tehnocraţii sunt gata să-l demoleze. Unii specialişti au ajuns să definească cu un termen general având rezonanţe filozofice şi raţionale ─ urbanismul ─ consecinţele circulaţiei generalizate, extinsă la absolut.

🚘 Spaţiul se concepe după existenţele automobilului. Noţiunea „a circula” se substituie aceleia de „a locui” şi aceasta dintr-o pretinsă raţionalitate tehnică.

🚘 Este adevărat că pentru mulţi, automobilul este o parte din „locuinţa” lor, adică un „fragment esenţial”.  (HENRI LEFEBVR)

🚘 Automobilul:

Poate ar fi aici locul potrivit să stăruim asupra câtorva fapte curioase.

🚘 În circulaţia automobilistică, oamenii şi lucrurile se acumulează, se amestecă fără a se întâlni.

🚘 Este un caz surprinzător de simultanietate fără schimb, fiecare element rămânând în „cutia” lui, fiecare bine închis în carapacea sa.

🚘 Ceea ce constituie deasemenea să degradeze viaţa urbană şi să creeze „psihologia” sau mai curând psiohoza conducătorului de maşină.   (HENRI LEFEBVR)

🚘 Automobilul impune societăţii legea lui.
În realitate ─ şi pe bună dreptate ─ automobilul nu cucereşte şi „structurează” societatea, ci cotidianul.

🚘 Automobilul îi impune legea lui. El contribuie puternic să „consolideze” , cotidianul să-l fixeze pe planul lui, să-l planifice.

🚘 Cotidianul, într-o largă măsură înseamnă astăzi zgomotul motorului, folosinţa lui „raţională”, exigenţele producţiei şi ale repartiţiei automobilelor, etc.
(HENRI LEFEBVR- În româneşte de A.B.)

 

  

      🚘   29 IANUARIE ZIUA AUTOVEHICULELOR

               
      🚘 AUTOMOBILUL

 Printre vehicule, automobilul e anarhistul. Desprins de legile tradiţionale, goneşte turbat prin lume, răspândind spaima. Nici un drum de fier nu-i determină calea; nici un hăţ nu-l constrânge la un ritm precis, care să aibă în sine îngrădiri. E stăpânul posibilităţilor nelimitate.

   Conducătorul automobilului  sfidează orice regulă de circulaţie, orice petrecere în mijlocul naturii, orice răgaz pentru odihnă, el cunoaşte o singură lege: propriea-i voinţă. Pentru a hotărnici şi aceste tiranice capricii ale minţii omeneştisunt imaginate şi scornite prescripţii. Şi totodată pentru a-l ţine în frâu pe acest deavol al zgomotelor. Dar în cazul de faţă voinţa solitară triumfă asupra nevoilor colectivităţii, îşi arogă cu sila un drept, destrămându-i obiceiurile, tihna, şi cu gesturi de cuceritor respinge toate protestele.

   Automobilul este victoria forţei asupra pedanteriei stâlpilor de hotar prescrişi, un salt, o depăşire a lentelor stadii de evoluţie, o ţâşnire violentă. Un admirabil răspuns pozitiv al gândului, care ne înalţă, constrâns de necesitate. Un admirabil record al tehnicii, care ne dovedeşte că voinţa individuală poate deveni lege, că trebuie să devină aşa ceva; care vântură, spulberă, forţa, tăria şi convingerea despre toate cele ce au fost adunate şi dobândite cu atâta trudă.

Automobilul este concretizarea simbolică a gândirii; nu are nevoie de căi anumite, de reper, de peroane, de semafoare, de gherete de pază, de gări, de programe; îşi croieşte drum prin tumultul cotidian, peste pieţe şi străzi, printre pietoni şi furgonete, mereu întru întâmpinarea îndepărtatei sale ţinte.

Automobilul e izbânda împărţirii timpului, ceasornicul nemilos al vieţii noastre...

(MARIE HOLZER-   1912 )

    

 

         

 

 

 

         
   🚘  PORTRETUL UNUI AUTOMOBIL

                        de CARL SANDBURG

Un automobil slăbănog, ca un câine cu labele lungi,

                                          ca un vultur sur şi fantomatic.

Labele lui mestecă noroiul de pe  drum, aripile lui

                                          rod cîte un deal întreg.

Danny- şoferul visează la automobilul ăsta când vede

                                          femei îmbrăcate în rochii roşii.

Un automobil slăbănog, sur şi fantomatic – e însăşi viaţa

                                          lui Danny, sânge din sângele lui.

                          În romîneşte de PETRE SOLOMON

 

 

 

       
    🚘 MICUL AUTOMOBI     de Guillaume Apollinaire

La 31 a lunii august 1914

Am plecat din Deauville puțin înainte de miezul nopții

În micul automobil al lui Rauveyre

CU ȘOFERUL ERAM TREI

Ne-am luat rămas bun de la o întrteagă epocă

Giganți mânioși se năpusteau asupra Europei

Vulturii își părăseau cuibul așteptând soarele

Peștii hapsâni urcau din hăuri

Popoarele alergau să se cunoască până-n străfunduri

Morții tremurau de frică în întunecatele lor locuințe

 

Cânii lătrau prin zarea unde se aflau frontierele

M-am dus într-acolo purtând în mine toate armatele care se războiau

Le simțeam urcând în mine și arătându-mi mândre ținuturile unde mărșăluiau

Prin pădurile și satele fericite ale Belgiei

Prin câmpiile de aur ale Franciei

Pe plaiuri unde au loc totdeauna invaziile

Pe arterele feroviare unde acei care se duceau la moarte

Salutau încă o dată viața tumultoasă

Oceane adânci unde călcau monștrii

În străvechi carcase naufragiate

Înălțimi de neânchipuit unde omul luptă

Pe culmi unde nici vulturul nu zboară

Acolo unde luptă împotriva omului

Și coboară deodată ca o stea căzătoare

Simțeam în mine ființe noi iscusite

Clădind și făurind un univers nou

Un negustor de-o bogăție neauzită și cu o statură uluitoare

Își etala o vitrină extraordinară

Și păstori giganți mânau

Mari turme mute ce pășteau cuvintele

Și la care lătrau toți câinii pe drum

 

N-am să uit această călătorie în noapte

Când nici unul din noi nu rostea un cuvânt

Plecarea întunecată când muriseră cele trei foruri ale noastre

Noaptea blândă dinainte de război

Și satele prin care treceam

Acolo potcovarii erau mobilizați între miezul nopții și orele unu dimineața

 

La Lisieux prea frumoasa localitate scăldată-n azur

Sau mai degrabă la Ailles d Or

Când de trei ori ne-am oprit pentru a repara un cauciuc spart

Iar după-amiază după ce am trecut

Prin Fontainebleau

Și-am ajuns la Paris

Când se afișa decretul de mobilizare

Am înțeles eu și prietenul meu

Că micul automobil ne condusese într-o epocă Nouă

Și deși eram oameni în toată firea

Totuși de abia atunci ne nășteam.

Guillaume Apollinaire, din volumul "Calligramess"

 În româneşte de Alexandru Baciu

 

         

 

 

 

 

 

 

 

             
     🚘  AUTOMOBILULUI DE CURSE    de E.F.Marinetti

Zeitate aprigă dintr-un neam de oțel,

automobil beat de spațiu

care fremeți, mușcând zăbala!

Monstru japonez cu ochii de forjă,

hrănit cu flăcări și cu uleiuri,

flămând de orizonturi și de prăzi siderale, -

îți pun în mișcare inima cu bătăi diabolice

și uriașele roți pneumatice, pentru dansul

pe care-l desfășori pe albele drumuri ale lumii.

Îți slobozesc în sfârșit hățurile metalice și te-avânți,

beat de infinitul liberator!...

 

În acompaniamentul glasului tău trădător,

iată că soarele-n asfințit calcă pe urmele

pașilor tăi repezi, accelerându-și marginea zării

sanguinolentele palpitații...

Uite-l cum galopează acolo, în fundul pădurilor!...

 

N-are-a face, demon superb, sunt în puterea ta, ia-mă!

Pe pământul asurzit în ciuda tuturor ecourilor sale,

sub cerul orbit în ciuda stelelor sale de aur,

pornesc la drum, dând pinteni febrei și dorurilor mele

și mă ridic, din clipă-n clipă, ca să simt

cum pe gâtul meu, care tresare, se-ncolăcesc

brațele răcoroase și catifelate ale vântului.,

Sunt brațele tale care mă-atrag,  pline de farmec.

Vântul acesta e răsuflarea ta amețitoare,

Infinit insondabil care m-absorbi cu bucurie!...

O, morile negre și deșelate par, dintr-o dată,

s-alerge pe aripile lor ca pe niște picioare-uriașe...

 

Iată că munții se pregătesc să arunce

pe urmele mele mantii de somnoroasă răcoare.

Priviți! Priviți cotitura aceasta sinistră!...

O, munți monstruoase dihănii, mamuți cu pasul greoi

și cu enorme spinări arcuite

iată-vă-n urmă rămași, întrecuți, înecați

în oceanul cețurilor!... Parc-aud pe drum

bocănitul surd al picioarelor voastre-uriașe

încălțate cu cizme de șapte poștii!...

 

Munți cu proaspete mantii de-azur!

Fluvii frumoase ce răsuflați în clarul de lună!

Câmpii tenebroase! Vă-trec pe toate-n galopul turbat

al acestui balaur... O, stele, voi, stelele mele,

îi auziți oare pașii, icnetele plămânilor săi de oțel?

Pun rămășag că da, o, stelele mele!

 

Mai iute, mai iute!... și fără răgaz, fără odihnă!

Sloboziți frânele!... Nu puteți? Atunci rupeți-le!

Pulsul motorului să-și însutească bătăile-avântate!

Ura! Nu mai ating pământul murdar!...

Mă zmulg în sfârșit și zbor mlădios

spre-amețitoarea în veci plenitudine a astrelor

curgând șuvoi în albia largă a cerului.

În româneşte de Petre Solomon

Poemul "AUTOMOBILULUI DE CURSE" este o pledoarie adusă omului care simte natura din goana diabolică a acestor autovehicule, autorul ei făcând o descriere fabuloasă a interacţiunii dintre om, autovehicul și natură.

 

       

 

 

       
   🚘 PENTRU PRIMA DATĂ C-UN AUTOMOBIL de ALBERT PARIS GŰTERSLOH

În timp ce perspectiva spre nesfârşit

paralizează răscrucile drumurilor

însămânsaţi răsar copii după copii.

Goana ─ o floare  ─ se retează-n vânt, adulmecă timpul

sporit prin oglinda-viteză.

În ghemuirea mea mă zdruncin din creştet până-n tălpi.

Cu icul privirii ţintuiesc în tăietura străzii.

Fructe strivite stau lipite de roţi şi ele se-ntunecă, eu salt albastrul, urui sub nori, faţa mi-o umbresc cu stropi de noroi, şi înstrâmb povârnişul desenându-l.

Cititor, mai larg decât o carte deschid coapsele drumului.

ALBERT PARIS GŰTERSLOH  - 1913

În româneşte de Petre Stoica

 

      

          
    🚘 TÂNĂRA GOSPODINĂ

            de WILLIAM CARLOS WILLIAMS

La orele zece dimineaţa tânăra gospodină

îmbrăcată într-un capot se mişcă înapoia

pereţilor de lemn ai casei soţului ei.

Eu trec singuratec în automobilul meu.

 

Femeia iese pe trotuar

ca să-l strige pe vînzătorul de ghiaţă,

                                     pe precupeţul de peşte, -

sfioasă îşi potriveşte şuviţele răzleţe,

iar eu o asemui c-o frunză căzută.

 

Roţile de cauciuc ale automobilului meu

trec scrâşnind peste frunzele uscate,

în timp ce mă-nclin şi merg mai departe, c-un zâmbet.

                                 WILLIAM CARLOS WILLIAMS

                       În romîneşte de PETRE SOLOMON

 

       

 

 

 

      

           
    🚘  SONET    de  RAYMOND QUENEANU

               EXERCIŢII DE STIL

     Într-un prea plin vehicul – autobuzul S –

Un tip cu-o pălărie de fetru, cam ciudată,

Cu gâtul melancolic cum n-am văzut vreodată,

Îşi contepla vecinul cu mare interes.

 

Peste o clipă, două,-n sfârşit, am înţeles.

Bizarul june prinse, cu-o voce râzgâiată,

Să- afirme că vecinul – audă lumea toată!

Îl calcă pe picioare, şi- anume foarte des.

 

Se potoli pe urmă. Se aşeză. Târziu,

Cam după două ore, îl văd – ce întâmplare! –

Pe-acelaşi ins, alături de-un dandy pirpiriu,

 

Care-i spunea, cu vorbe precise şi sumare,

Vădind o competenţă cum nu oricine are,

Că-I trebuie un nasture-n plus la pardesiu.           

                În româneşte de NINA CASIAN

 

       

 

 

 

 

 

 

 

 

           

        
    🚘 ALEXANDRINI de   RAYMOND QUENEANU

Ieri, în autobuzul marcat cu S, observ

Un tip, alături, foarte bizar şi plin de nervi,

Purtând la pălărie un caraghios galon

În locul unei panglici, cum este de bonton.

Şi se plângea ţângăul, cu glasul miorlăit,

Cum că-n înghesuială un domn l-ar fi-mbrâncit.

Dar incidentul n-avu urmări. Şi tristul june

Se aşeză pe-un scaun nemaiavând ce spune.

Cam după două ore, l-am re-ntâlnit. Mergea

Cu altul, o figură de imbecil sadea,

Care-i privea mantoul şi-l sfătuia, de sus:

"Să ştii că-aici se cere un nasture în plus".

                          RAYMOND QUENEANU

                                  EXERCIŢII DE STIL

                În româneşte de NINA CASIAN

 

       

 

 

 

 

 

 

 

 

             
   🚘  VORBEŞTE AUTOMOBILULUI  

              de AURORA D ́ALBA

      Saturat de benzină roşie

 mă clatin

 brusc tresar

 mă smulg din loc

 între stâlpii de aer

îmi croiesc galeriile libertăţii.

Şoselele ─ lacomi vampiri ─

sug din mine sug

şi pe urmele mele desfăşură

cadavrele kilometrilor

înghiţite

de motorul nesătul.

 

     Stânga ─ dreapta

în faţă ─ în spate

pavoazările festive

ale soarelui ─

monsenior electric

al unei catedrale cereşti ─

şi preot în purpură ─

antimilitarist diabolic

al republicii.

Raport de tobe

vuiet de primăvară

darabane:

orchestra turbaţilor

copoi ai vântului.

 

Captiv într-o plasă

din fier împătrit

gâfîi rigid

cotind după colţurilr drepte

ale marilor străzi ─

grăbit mă azvârl

şi las în urmă

tramvaiele

cu stridentul lor căscat

pe şinele convergente.

 

Palatele ─ capete dreptunghiulare

de monştri ─

cu numeroase ferestre –ochi

îşi cască balcoanele-guri

cu dinţi-balustrade.

Îmi salt kilometricii ochi

în sus ─ într-o parte:

săbii lungi de cipreşi

atârnând

(scrâncioburi

ale grădinarului- pavoazator)

lacome priviri

drapele adiind

din lumină cărnoasă

şi-un reflector ─

pumnal

înfipt în inima nopţii

de ora serii ─ ucigaşul zilei.

 

Departe foarte departe stele

 ─ nocturne cuiburi de viespi

vuind deasupra capului ─

trotuare ─ ghilotină

sclipind asemenea jarului alb ─

lame ─

cumplită strangulare

a apoplecticei mele pasiuni

de-a smulge totul ─

pavaj ─ grătar

pe care mă înfăşur

cu dorul înfocat

să mă devor.

 

Zorii zilei. Cascade-acoperişe ─

lămpi-sentinele fosforizând

şi abandonate însetării

înainte ca să vină lampagiul caporal

pentru schimbul gărzii.

De amândouă laturile

soarele halebardier

desprinde legătura de la ochi

confetii ─ jetoane

ghirlande adiind

drapele               drapele   

             drapele.                        

În româneşte de DANIEL POPA

 

 

 

     

         
     🚘 PLĂCEREA ROŢII

           de Marin Sorescu

Plăcerea roţii-i să se-nvârtă

Vârtos, trăind din învârteli.

Şi învârtirea ei e sfântă,

Deşi produce ameţeli.

Călări pe roţi

Azi suntem toţi,

Hai, prinde-mă,

Dacă mai poţi.

🚘 CURIOZITĂŢI

      În 1901 circulau în Bucureşti 12 automobile, printre care şi un „Buik”, o celebritate cu care George Valentin Bibescu realizase o cursă de la Geneva la Bucureşti în 73 de ore. Viteza medie a fost de 25 km/oră, record mondial pe vremea aceea pentru turismul automobilistic.

      În 1905 apare la Bucureşti cel dintâi regulament de circulaţie al automobilelor. Viteza maximă era limitată la15 km/oră, se cereau trei felinare pentru iluminat, claxonul (cu pară), două pârghii de frână.

      În 1913 România introduce primele patru semne de circulaţie („Semnele vestitoare”): şănţuleţ (două cocoaşe albe pe fond albastru), cotitură (un Z întors), cale ferată (un gard cu cinci uluci) şi răspântie (un X).

 8

🚘  DESCHIZĂTORI DE DRUMURI

AUREL PERSU, inginer mecanic de profesie, a fost printre primii din lume care au studiat aplicarea formei aerodinamice la automobile. În 1923, ca urmare a cercetărilor, calculelor şi rexperimentării începută în urmă cu trei ani, a ajuns la concluzia că automobilul cu cele mai corecte forme aerodinamice trebuie să fie proiectat în forma UNEI PICĂTURI DE APĂ ÎN CĂDERE. Automobilul a fost brevetat mai întâi în Germania, în 1924.

Sursa: Jurnalul Naţional/ luni, 3 mai 2004

 Culese de Angela Ciuraru

Fotografii: Internet