Scriitorul Gabriel Garcia Márquez s-a născut 1927, la data de 6 martie, în satul columbian Aracataca. A murit în Mexic, la vârsta de 87 de ani -17 aprilie 2014
Descris de cititori drept cel mai popular scriitor în limba spaniolă de la Miguel de Cervantes, Gabriel Garcia Marquez a atins o celebritate literară care atras comparații cu Mark Twain și Charles Dickens.
Pe când era student, Gabriel Garcia Márquez a decis să fie autodidact şi a preferat să studieze singur, după ce a renunţat la facultatea de drept, pentru a se lansa în jurnalism. Foarte devreme, nu a arătat nicio reţinere în criticile formulate la adresa politicii interne şi externe a Columbiei.
Primul său roman, Vijelia de uscături, scris la 22 de ani, a fost respins de toate editurile spaniole din America Latină. Îl va publica cinci ani mai târziu, pe cont propriu, într-un tiraj de 1.000 de exemplare, la o modestă tipografie din Bogota.
Romanul “Colonelului nu are cine să-i scrie” a fost publicat de o revistă literară din Bogota, fără ca directorul revistei să-i ceară permisiunea sau să-i plătească onorariu.
Considerat unul dintre cei mai importanţi autori ai secolului XX și unul dintre cei mai buni autori în limba spaniolă, autorul romanelor ”Un veac de singurătate” şi ”Dragostea în vremea holerei” a primit premiul Nobel pentru Literatura în 1982.
Criticii literari consideră că realismul magic a apărut în literatură odată cu volumul “Un veac de singurătate”, a lui Gabriel Garcia Marquez, publicat în 1967.
“Un veac de singurătate” a vândut peste 50 de milioane de copii în peste 25 de limbi. Activitate sa literară cuprinde titluri importante precum “Cronica unei morți anunțate” (1981) și “Dragostea în vremea holerei” (1985). Ultima sa creație literară a fost scrisă în 2004, “Povestea târfelor mele triste”.
Cel mai celebru roman al său este “Un veac de singurătate” (1967), dar foarte cunoscute sunt şi “Toamna patriarhului” (1975), “Cronica unei morţi anunţate” (1981), “Dragostea în vremea holerei” (1985), “Generalul în labirintul său” (1989) şi “Povestea târfelor mele triste” (2004), de la lansarea căruia nu a mai scris nimic, slăbit fiind din cauza unor boli.
Se spune că cea mai bună carte a lui Marquez este Toamna patriarhului. Pentru a o scrie a studiat biografiile tuturor dictatorilor latino-americani. A lucrat 17 ani la ea şi a întrerupt-o pentru a scrie Un veac de singurătate.
(Sursa: Ziarul Metropolis >https://www.ziarulmetropolis.ro/pe-urmele-lui-gabriel-garcia-marquez/)
Citatele culese din romanele sale sunt celebre.
“Mi s-a liniştit sufletul, şi atunci am descoperit cu mare bucurie că viaţa, şi nu moartea, e nesfârşită.” Gabriel Garcia Marquez.
"Nu te iubesc pentru ceea ce ești, ci pentru ceea ce sunt atunci când sunt cu tine". Gabriel Garcia Marquez
"Dragostea adevarată este un limbaj pe care surzii îl pot auzi și orbii îl pot vedea". Gabriel Garcia Marquez
“Am început să scriu din întâmplare” Gabriel Garcia Marquez
"Vârsta nu înseamnă cât de bătrân ești ci cât de bătrân te simți." Gabriel Garcia Marquez
"Am descoperit, odată cu vremea, că toată lumea vrea să-şi ducă viaţa pe vârful unui munte fără a cunoaşte că veritabila fericire constă în modul cum urci pantele abrupte către culmile munţilor." Gabriel Garcia Marquez
Munţi România
„Le-aș dovedi oamenilor cât greșesc gândind că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să știe că îmbătrânesc numai când încetează să iubească.” Gabriel García Márquez
"Un prieten adevărat te prinde de mână şi îţi atinge inima." Gabriel García Márquez
“Spune întotdeauna ce simți și fă ceea ce gândești.” Gabriel García Márquez
„Dar cele mai frumoase călătorii sunt întotdeauna cele pe care nu le-ai făcut niciodată”
Gabriel Garcia Marquez
„Nu
te agita atât. Lucrurile cele mai bune se petrec atunci când le aștepți mai
puțin. Dacă plângi pentru că soarele a dispărut din viața ta, lacrimile te vor
împiedica să vezi stelele.” Gabriel
Garcia Marquez
Gabriel Garcia Marquez însuși a avertizat cititorii despre capodopera sa "Dragostea în vremea holerei", spunând într-un interviu: "Trebuie să fim atenți să nu cadă în capcana mea."
Căci “Visul are avantajul ca nu știm niciodată dacă este adevăr sau minciună.”
Iar “Memoria inimii elimină răul și mărește bunătatea, și (care) datorită acestui artificiu reușeşte să îndure povara trecutului" Gabriel Garcia Marquez în "Dragostea în vremea holerei"
“Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aș îmbrățișa foarte strâns și l-aș ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieșind pe ușă, ți-aș da o îmbrățișare, un sărut și te-aș chema înapoi să-ți dau mai multe. Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aș înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată și încă o dată până la infinit. Dacă aș ști că acestea ar fi ultimele minute în care te-aș vedea, aș spune “te iubesc” și nu mi-aș asuma, în mod prostesc, gândul că deja știi.” Gabriel García Márquez
“Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea, nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât, dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut, şi că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorinţă. Să-i menții pe cei pe care-i iubești aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubește-i și tratează-i bine, ia-ți timp să le spui “îmi pare rău”, “iartă-mă”, “te rog” și toate cuvintele de dragoste pe care le știi.” Gabriel García Márquez
Trandafirii galbeni au fost florile preferate ale lui Gabriel Garcia Márquez, despre care scriitorul spunea că protejează contra ghinionului.
"Dacă aş avea o inimă, mi-aş scrie ura pe gheaţă si aş aştepta primele raze de soare. Aş stropi trandafirii cu lacrimile mele, pentru a simţi durerea spinilor şi sărutul încărnat al petalelor".
Se spune ca atunci cand i-a fost decernat Premiul Nobel pt literatura in anul 1982, scriitorul avea un trandafir galben in mana.
"Dacă, pentru o clipă Dumnezeu ar uita că
nu sunt decât o paiată de cârpă şi mi-ar oferi o bucată de viaţă, fără îndoială
că n-aş spune tot ceea ce gândesc, dar m-aş gândi la tot ceea ce spun.
Aş aprecia valoarea lucrurilor, nu pentru ceea
ce valorează, ci pentru ceea ce ele înseamnă cu-adevărat.
Aş dormi putin, n-aş mai visa deloc, căci prin fiecare minut când
închidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumină.
Aş merge când ceilalti se opresc, m-aş trezi când
altii adorm.
Aş asculta când altii vorbesc, şi aş savura o
îngheţată bună de ciocolată.
Aş „trăi ca îndrăgostit de dragoste”.
„Dacă Dumnezeu mi-ar oferi încă o bucăţică de
viaţă, m-aş îmbrăca simplu, aş cădea în genunchi în faţa soarelui, lăsându-mi
goale corpul şi sufletul.
Dumnezeule, dacă aş avea o inimă, mi-as scrie ura
pe gheaţă şi aş aştepta primele raze de soare.
Cu un vis al lui Van Gogh aş picta pe stele un poem de Benedetti si i-aş oferi lunii un cântec de Serrat.
Aş stropi trandafirii cu lacrimile mele pentru
a simti durerea spinilor şi sărutul roşu al petalelor.
Dumnezeule, dacă aş avea o bucată de viaţă… n-aş
lăsa să treacă nici o singură zi fără să le spun celor pe care-i iubesc cât de
mult îi iubesc.
Aş convinge fiecare bărbat, fiecare femeie că ei sunt preferaţii mei şi aş trăi ca îndrăgostit de dragoste.
As demonstra oamenilor cât se înşeală crezând că încetează să se îndrăgostească îmbătrânind, fără să ştie că încep să îmbătrânească atunci când încetează să se îndrăgostească!
Am învăţat că
atunci când nou-născutul strânge pentru prima dată, în pumnul lui mic, degetul
tatălui, îl cucereşte pentru totdeauna.
I-aş da aripi unui copil, dar l-aş lăsa să înveţe
singur să zboare.
I-aş învăţa pe bătrâni că moartea nu vine o dată cu
bătrâneţea, ci cu uitarea.
Am învătat atât de mult de la voi, oamenilor!
Am învătat că toată lumea vrea să trăiască pe culmi, fără să ştie că adevărata fericire constă în felul în care escaladezi muntele.
Am învătat că un om n-are dreptul să-l privească pe un altul de sus decât atunci când trebuie să se aplece pentru a-l ajuta să se ridice.
E adevărat că multe am putut învăţa de la voi, dar nu vor folosi la mare lucru, deoarece, când mă vor pune în această cutie, vai, eu voi fi murit deja…" Gabriel Garcia Marquez - Marioneta
Să ignori aceste fraze ale lui Gabriel García Márquez.este imposibil:
Trebuie
să le citești atent, apoi să revii la ele de fiecare dată când simți
necesitatea. Citește și bucură-te de eleganța și înțelepciunea acestor fraze,
spuse de marele Gabriel García Márquez.
1. Te iubesc nu pentru ceea ce ești ești, dar
pentru cine sunt atunci când sunt cu tine.
2. Niciun om nu merită lacrimile tale, iar cei
care le merită nu te fac să plângi.
3. Dacă cineva nu te iubește așa cum îți dorești
tu, nu înseamnă că nu te iubește.
4. Prietenul adevărat – cel care te ține de mână și
îți simte inima.
5. Cel mai rău mod de a-ți fi dor de cineva este să
fii lângă el și să realizezi că niciodată nu va fi al tău.
6. Mereu zâmbește, chiar și atunci când ești trist,
cineva ar putea să se îndrăgostească de zâmbetul tău.
7. Poate că pentru această lume ești un simplu om,
dar pentru cineva ești întreaga lume.
8. Nu pierde timpul cu cineva care nu este dispus
să și-l petreacă cu tine.
9. Poate că Dumnezeu vrea să întâlnim oamenii
nepotriviți până a-l întâlni pe cel potrivit. Pentru că atunci când vom întâlni
omul potrivit să fim recunoscători.
10. Nu plânge că s-a terminat. Zâmbeștecă s-a
întâmplat.
11. Mereu vor fi oameni care te vor răni. Totuși
trebuie să continui îsă crezi în ei, doar că va trebui să fii mai atent.
12. Fii mai bun și cunoaște-te mai bine, înainte de
a întâlni o persoană nouă și speră că te va înțelege.
13. Nu depune mult efort. Lucrurile frumoase se vor
întâmpla în mod neașteptat.
Învățăminte despre dragoste și viață (după Web Cultura):
Nu înceta niciodată să zâmbești, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu se știe cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.
Nu îți petrece timpul cu cineva care nu e dispus să și-l petreacă cu tine.
Poate că pentru lume ești doar o singură persoană, dar pentru o persoană ești întreaga lume.
Doar pentru că cineva nu te iubește așa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubește cu toată ființa sa.
Poate că Dumnezeu va dori să cunoști multe persoane nepotrivite înainte de a cunoaște persoana potrivită, pentru ca atunci când o vei cunoaște în sfârșit să știi să fii recunoscător.
Caută să devii un om mai bun și asigură-te că știi cine ești tu înainte de a cunoaște pe cineva și a aștepta ca acea persoană să știe cine ești.
Nu merită să plângi pentru nimeni, iar cel care merită nu te va face să plângi.
Problema căsătoriei este că se termină în fiecare seară după ce faci dragoste și trebuie să o reconstruiești în fiecare dimineață înainte de micul dejun.
Nu-i pe lume loc mai trist decât un pat pustiu.
Cel mai rău fel de a simți lipsa cuiva e să-i stai alături, dar să simți că nu-ți mai aparține.
Nu plânge pentru că s-a terminat, zâmbește pentru că s-a petrecut.
Memoria inimii elimină răul și amplifică binele și, grație acestui artificiu, reușim să ne suportăm trecutul.
Niciun medicament nu vindecă ce nu poate vindeca fericirea.
Le-aș dovedi oamenilor cât greșesc gândind că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să știe că îmbătrânesc numai când încetează să iubească.
Singurul lucru pe care trebuie să-l știi în dragoste: că viața nu are nevoie de lecții de la nimeni.
“Pentru el, ea părea atât de frumoasă, atât de seducătoare, atât de diferită de oamenii obișnuiți, încât nu putea să înțeleagă de ce nimeni nu părea să audă sunetul pașilor ei pe caldarâm, de ce inima nimănui nu fusese pustiită de furtunile stârnite de suspinele ei, de ce nimeni nu înnebunise de mișcarea pletelor ei, de zborul mâinilor ei, de aurul din râsul ei. Nu-i scăpase nici măcar un gest de-al ei, dar nu îndrăznise să se apropie de ea de teamă că ar putea distruge vraja.”
“Cel mai dureros mod de a-ți fi dor de cineva e să stai chiar lângă el ştiind ca nu-l poți avea.”
„Vârsta nu e cea pe care o ai, ci aceea pe care o simţi.”
„Vor exista mereu oameni care te vor răni, așa că trebuie să ai grijă în cine ai încredere a doua oară.”
„Într-o zi, el i-a spus ceva ce ea nu reuşea să-şi imagineze: i-a spus că persoanele cu picior amputat simt durerea piciorului care le lipseşte. Aşa se simţea ea acum fără el, îl simţea că lipseşte, o durea lipsa lui.” Gabriel Garcia Marquez din “Dragoste în vremea holerei”
„Le-aș dovedi oamenilor cât greșesc gândind că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să știe că îmbătrânesc numai când încetează să iubească.”
„Am învăţat că un om n-are dreptul să-l privească pe un altul de sus decât atunci când trebuie să se aplece pentru a-l ajuta să se ridice.”
„Un prieten adevărat te prinde de mână și îți atinge inima.”
„Doar pentru că cineva nu te iubește așa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubește cu toată ființa sa.”
„Dacă Dumnezeu nu s-ar fi odihnit duminica, ar fi avut timp să termine lumea.”
„Dacă îți întâlnești adevărata dragoste, atunci el sau ea nu va mai putea să se ascundă de tine niciunde – nici o săptămână, nici o lună, nici un an.”
„Zâmbește. Nu oferi nici o satisfacție nenorocirii.”
„Un om nu se naște doar atunci când mama îl aduce pe lume. Viața îl forțează de multe ori să se nască iar și iar.”
„Mi s-a liniştit sufletul, şi atunci am descoperit cu mare bucurie că viaţa, şi nu moartea, e nesfârşită.”
„Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce sunt atunci când sunt cu tine.”
„Nu îți petrece timpul cu cineva care nu e dispus să și-l petreacă cu tine.”
„Nu te agita atât. Lucrurile cele mai bune se petrec atunci când le aștepți mai puțin.”
„Nu înţelegea de ce i-au trebuit atâtea cuvinte pentru a-i explica ce simţi în război, când un singur cuvânt putea să fie de ajuns: frică.”
„Nu plânge pentru că s-a terminat, zâmbeşte pentru că s-a petrecut.”
„Nu merită să plângi pentru nimeni, iar cel care merită nu te va face să plângi.” Gabriel Garcia Marquez
“Nu cred în Dumnezeu, dar mă
tem de el.” Gabriel Garcia Marquez din “Dragoste
în vremea holerei”
Gabriel Garcia Marquez despre Toamna patriarhului:
„Literar, cartea mea cea mai importantă, cea care poate să mă salveze de la uitare este Toamna patriarhului... A fost romanul care m-a făcut cel mai fericit scriindu-l, căci este cel pe care am vrut dintotdeauna să-l scriu şi, în acelasi timp, cel în care mi-am împărtăşit plenar propriile experiente şi confesiuni... Intr-adevar, este un roman-marturie, o autobiografie incifrată... Dacă ar fi să-l definesc prin doar câteva cuvinte, l-aş defini ca pe un poem despre singurătatea puterii... Tema puterii a reprezentat o constantă a literaturii latinoamericane de la începuturile ei, de înţeles fiindcă dictatorul este unicul personaj mitologic zămislit de America Latina... Am scris Toamna patriarhului aşa cum se scriu versurile, cuvânt cu cuvânt... Structura sa este în spirală, ceea ce permite ca timpul să se comprime şi să se depene simultan mai multe fire narative... Monologul multiplicat la nesfârşit face posibilă intervenţia a nenumărate voci neidentificate, aşa cum se petrec lucrurile în realitate... Dintre toate cărţile mele, este cea mai experimentală şi cea care mă interesează în cel mai înalt grad ca aventură politică...“
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu