La fântâna dorului

La fântâna dorului,

Plânge fata soarelui.

Se opreşte, tot oftează,

Fata, încă mai visează.

Curgă apă la izvor,

Cât ea plânge după dor.

De fântâna n-o seca,

Apa sfântă va-ncerca.

Ciutura de la fântână,

Scoate apă rece, bună.

Ea tot bea, şi tot îi sete,

Că de dor vrea să se-mbete.

Când se uită în fântână,

În oglinda cristalină,

Jos, pe prundul din fântână,

Vede chipul ei de zână.

Acel chip de-acolo-i  spune:

„ -Eşti frumoasă, te văd bine,

Bea din apa cristalină

Dacă dorul ţi-l alină!

De îmi dai cerul cu stele,

Oglindească-se şi ele,

Apa mea va susura,

Tu nu vei mai suspina,

După stele, după lună,

Într-o noapte mai senină,

După cer şi după soare,

Când dorul nu te mai doare."

Angela Ciuraru, 13 mai 2017