Îmbrăţişarea din vis

Întind mâinile spre cer, cu  palmele paralele,

Ca să formeze o linie între ele.

Cu vârful degetelor apropiate,

Cu degetele mari legate, formez A-ul  ce ne desparte.

Mi-adun ghem degetele mâinilor,

Desenând între ele un gol, al inimii lor.

Desfac din nou mâinile, spre a-mi sugera,

Ce-ar fi o îmbrăţişare între un El şi o Ea.

Cănd ochii cu rouă, obrajii mi-i plouă,

Cănd lacrimi se duc, până mă culc,

M-or mângâia pe faţă până în dimineaţă,

Iar când zorii vor răsări, negreşit, vei veni.

Între timp, mai depăn din vise,

Cu pleoapele grele, închise.

Văd în visare un A, şi acea-mbrăţişare,
Care îi fermeca în imaginara lor înduioşare.

Angela Ciuraru, 24 martie 2018

Foto: Kazuhito Sakai

Iarnă de martie

După o iarnă caldă, fără zăpadă,

Am fost aproape siguri, că ploi or să cadă,

În primăvara ce a încercat, timid, ca să vină,

Dând liber la mugurii mici spre lumină.

Dar iarna îşi râde, în sinea ei,

Când babele-s puse să dea idei:

Cum că ziua de-ntâi e frumoasă şi caldă,

Sau că o alta-i cu soare, mai blândă, mai brează.

Şi-şi spuse în gând iana ciudoasă,

Să ne arate că ea, e cu mult mai făloasă.

Ne dăruieşte de sus, de la-nălţime,

Zăpezi, geruri şi vânturi ─ chiar o mulţime.

Te uită cum ninge în martie,

Te miră şi strigă de poţi: "Pârtie!"

Te-ngheţe fiorii neprimăverii,

Deplânge-ţi copacii până-n mijlocul verii.

Angela Ciuraru, 22 martie 2018

                                   

Foto: Facebook

Ce-nseamnă?

Ce-nseamnă să ajungi un cerşetor,

La poarta inimii, când lacrimile dor?

Să îţi doreşti iubirea, aşa, într-o părere,

Când ştii că numai suflet, acuma mai poţi cere.

Ce-nseamnă când ai devenit un hoţ,

Cu-n pic de dragoste, făcând negoţ?

Ai dat-o cui nu trebuia,

Şi o cerşeşti aceluia ce n-o mai vrea.

Ce-nseamnă când iluzii doar îţi faci,

Că dragostea, iubirea, cu tine-ai să le-mpaci?

Vor fi himere mute şi fetele morgane,

Făcând ciudate  jocuri, perfide, inumane.

Ce-nseamnă aşteptarea profundă şi imensă,

Când ştii că e-n zadar, speranţa fără şansă?

Iluzii reluate, reinventate şi recalculate,

Deşert îmbătrânit. Nimic nu se mai poate!

Ce-nseamnă să ajungi un cerşetor,

La poarta inimii cerându-i ajutor?

Când lacrimile rău te dor, iar sufletul îţi e dator,

Renunţi. Nimic nu va mai fi uşor.

Angela Ciuraru, februarie 2018

În aşteptarea primăverii

Când Ea, primăvara va veni,

Fii pregătit natura a iubi.

Nu dispera şi nu fi tristă,

Întârzierea florilor există.

Nu plânge lipsa florilor,

Din paleta caldă a culorilor.

Din peisajul îngheţat, au să apară,

Îngerii calzi, blând, o să le împresoară.

Atunci vor izbucni în înfloriri,

Toţi mugurii, ca un alai de miri.

Toţi pomii se vor colora-n mirese,

La nuntă lor, fireşte, cu nişte flori-crăiese.

Vor apărea-n grădini şi pe alei,

Toţi liliecii mândri doar de ei.

Va înflori cireşul şi salcâmul,

Caisul roz şi mărul, castanul alb şi prunul.

Când primăvara se va instala,

Cu flori, iubirea ne-o vom îmbrăca.

Iar vara ne va fi pe-aproape,

Cu macii, cu florile de câmp şi nuferii pe ape.

Angela Ciuraru, 19 martie, 2018

                                       

       

Foto: Angela Ciuraru

Trei guverne

Să schimbi guvernele ca pe şosete,

Ca-n ţara lui "Papură verde",

Este un joc mizer, e pusă şi-o acciză,

Ce le asigură doar lor o mare miză.

Conduc ei ţara? Vine vorba!

Ei îşi gestionează doar puterea,

Ce să le-ngroaşă mult averea,

Să îşi consolideze-n veci şederea.

Ce să-i mai doară de creduli,

Care au sperat că ei sunt buni.

Şi i-au ales dintre oferte,

Pe cei cu listele cochete.

Dar s-au trezit că ţara, e pusă la mezat,

Pentru un hoţ ce trebuie salvat.

Ei schimbă legile după un interes,

Iar la guvern numesc în mod pervers.

Angela C. 2018

Foto: Marco Melgrati

Aşteptând primăvara

 În aşteptarea primăverii, astăzi, în zori, am ieşit la fereastra casei aflată înspre răsărit. Soarele era departe, încă nu răsărise, aerul era rece, norii răzleţi întunecau cerul. Cu toate acestea păsările, ca şi mine, aşteptau primăvara. Probabil că şi-au cam pierdut răbdrea tot sperând la soare şi la vreme bună.

  Stând la fereastră, o ciocănitoare mi-a atras atenţia. Se tot plimba pe crengile unui copac gol căutându-şi probabil hrana. Sărea iute de pe un ram pe altul cu o agerime specifică păsărilor mici. Lovea cu ciocul în coaja care suna a gol, descoperind sub ea ceva gândăcei. Dar prin apropiere era o coţofană, mult mai mare, care se repezise spre locul unde muncea ciocănitoarea, curioasă de ceea ce ar fi putut găsi. Între timp micuţa ciocănitoare s-a retras, nu departe de copacul cercetat. După plecarea coţofanei, revenise la creanga cu pricina unde a continuat a-şi căuta micile insecte.

  Am gândit că şi în lumea păsărilor este aproape la fel ca în lumea oamenilor. Unii caută să-şi asigure existenţa muncind iar alţii stau la pândă să le-o fure. Doar pentru că sunt mai puternici fizic, consideră că totul li se cuvine. M-am întristat puţin şi mi-am văzut de treburile mele, cu speranţa că primăvara nu-i departe.

Angela C. 12 martie 2018