O plimbare * Copacii goi.

O plimbare
Îmi place să privesc spre cer,
Chiar şi atunci când nimica nu cer.
Îmi place să observ cerul în iarnă,
Când numai corbii negri îi mai dau culoare,
Când cerul e monoton şi fără soare,
Iar copacii sunt negri şi goi ー fără ninsoare.

Iar eu, cea uitată, în casa cu o ferestră spre cer,
Ies pe afară şi mă plimb singură, stingher.
Dau ochii cu cei, consideraţi a fi prietenii mei:
Cu cerul şi copacii  goi, aflaţi acolo, pe îngustele alei.
Adesea, iau la plimbare cu mine,
Aparatul foto ce ascultă, ştiu bine,
De ochii mei şi de lumina din sine.

Mă plimb lejer prin iarna, ce până mai ieri,
A semănat cu vremea din primăveri.
Adun mai multe poze, care să placă,
Ochilor mei sau celor ce pe-aici au să treacă.

Ce am văzut eu la plimbare?
Copacii goi.
Nu-i a mirare!

Angela Ciuraru, 25 ianuarie 2018

                                            

Copacii goi

Copacii sunt goi

fără frunze, fără foi

fără păsări să le cânte
fără umbre să-i descânte
fără gâze să-i amuze
fără farmec de ninsori
stau copacii-n iarna caldă
şi aşteaptă iar zăpadă.

Doar cu crengile în gol
stau copacii-n lumea lor
trece vântul călător
printre crengi, amăgitor
şfichiuiţi în ram de dor
stau cu crengile bătute
de tristeţile mărunte.

Când e ploaie, când e vânt
stau pe gânduri, parcă-ascultă,
cerul dac′ o să le-aducă
o podoabă de zăpadă
să le fie drag să-i vadă
celor ce-au ieşit pe-afară.

Angela Ciuraru, 25 ianuarie 2018

   

                                     

                                        Foto: Angela Ciuraru, iarna 2018, prin parcurile tulcene.                                                                                                                                                               

Zece narcise

Dacă vrei ca să mă vezi,

Pe narcise să contezi.

Trimite-mi doar câteva,

Dacă m-ai iubit cândva!

Ia una din zori de zi,

Două, pentru a-ţi zâmbi.

Trei, le numeri când le-i cere,

Într-o piaţă, în trecere!

Patru, sunt cam efemere,

Dacă nu sunt la vedere.

Cinci narcise tu să-mi dai,

La-ntâlnirea cea din mai!

Şase sunt mai potrivite,

Căci de drag mi-aduc aminte.

Şapte, eu îţi dăruiesc,

Numai dacă te-ntâlnesc!

Opt e-un număr norocos,

Căci buchetul e frumos.

Dacă nouă-s parfumate,

Le-i îmbrăţişa pe toate!

Ţi- au rămas zece narcise,

În pereche nu-s trimise.

Fă buchetele de cinci,

Norocoase sunt şi mici!

Angela Ciuraru, 23 februarie 2018

 

Foto: Angela Ciuraru

Primul cerc

Ne naştem într-un cerc restrâns,

În care încape doar primul nostru plâns.

Avem doar insticte primare, fără cuvinte,

Gângurind, le vom aşeza definitiv în minte.

Cu timpul, cercul, se va tot mări,

Mai multe cuvinte cu toţii vom şti.

În cercul cel intim, curând, va intra,

O lume mai mare decât se credea.

Iar cercul cel mic, se va tot rostogoli.

Păşind într-o lume, fără a ne grăbi,

Vom strânge în cercul ce îl vom mări

Cuvintele celor ce ne vor iubi.

Angela Ciuraru, 22 febr 2018

Prea devreme

Astăzi, am văzut  un pom, care m-a uimit!

Cum, aşa devreme el a înflorit!?
Pe o vreme rea, cu ploaie şi vânt,
Tu s-aduci pe lume, mugure plăpând?

El, părea frumos,  cu ramura-n jos.

Muguri zgribuliţi ─ pe ram rătăciţi.

Cred că s-a grăbit, de a şi pornit,

Să-nflorească-n iarnă, nu în primăvară.

Pomul, poate regreta pasul cam pripit,

Căci frigul şi vântul l-au cam umilit.

Mugurii i-au cam cedat, frunza verde nu i-a dat.

Floare dragă,nu va fi,  şi nici mere n-om primi.

Angela Ciuraru, 21 febr. 2018

Eu, tu

Eu sunt o fiică,

Tu, părinte plecat.

Eu, o iubită,

Tu, cel căutat.

Eu sunt o mamă,

Tu,  fiul mult aşteptat.

Eu, sunt prieten loial,

Tu, poate un om ideal.

Eu, sunt o floare de câmp,

Tu, copacul din crâng.

Eu sunt pământul uscat

Tu, iarba şi câmpul udat.

Eu sunt o casă închisă,

Tu, fereastra şi uşa deschisă.

Eu sunt o săgeată plecată,

Tu, eşti ulciorul cu apă.

Eu port doar o lacrimă,

Tu îmi eşti numai patimă.

Eu sunt un zâmbet,

Tu doar un clinchet.

Eu sunt vioara,

Tu, versul cântat.

Eu, sunt cerul albastru,

Tu vei fi al meu astru.

Angela Ciuraru, 9 febr. 2018

Frumosul, urâtul şi mirarea

Nu-mi pot potoli-ntristarea

nici să-mi micşorez mirarea
după tot ce  am văzut 

doar urât şi iar urât

mi-a trecut, privind spre flori
chiar de dimineaţă-n zori

iară peste zi, se pare,

dezlegare am la soare

am să-i rog chiar şi pe nori

să privească înspre flori

lase soarele să vină

cu căldură şi lumină

să deschidă el tot cerul

din azur vină misterul

iar urâtul şi mirarea

dispară, ca şi-ntristarea.

Angela Ciuraru, 7 febr. 2018

Bună ziua!

Ceaţa-n noapte s-a-nteţit,

Ceru-i tot acoperit.

Bună ziua, zi noroasă!

Soarele-i plecat de-acasă.

Bună ziua, zi cu nor!

Nimic nu e-ntâmplător.

Soarele se odihneşte,

Ploaia nu mai conteneşte.

Bună ziua, zi cu dor!

Astăzi, eşti a tuturor,

Ziua-i veselă sau tristă,

După cum îţi este scrisă.

Bună ziua! spune-n cor,

Hai! să-ncepem, toţi, uşor,

Ziua-ntreagă s-o trăim,

Oameni buni doar să-ntâlnim.

Bună ziua, tuturor!

Chiar şi celui călător.

Drumul drept şi adevărul,

Să-nsoţeacă pe tot omul.

Bună ziua, oameni buni!

Zâmbetul e fără bani!

Poartă, drag, surâs pe faţă,

Semn că ziua te răsfaţă.

Angela Ciuraru,  9 nov. 2017

Album de fotografii "La plimbare în iarnă"

   Când te plimbi pe afară, cu aparatul de fotografiat la tine,  prin locurile din apropierea casei tale, sau pe undeva, aiurea, încerci să observi ceea ce este frumos în natură, încerci să imortalizezi imagini care ar putea să placă ochiului tău.

   Fiecare anotimp oferă ceva frumos. Important este să observi, deoarece:

,,Pentru un fotograf, cel mai important lucru nu este camera foto, 
  ci ochiul."  
(Alfred Eisenstaedt)

    Iarna, de pildă,  este un anotimp plin de farmec, este o feerie, atunci când ninge peste lume, când zăpada s-a aşezat liniştită sau viscolită în moduri diferite, uneori surprinzătoare, aşteptându-te pe tine gata să surprinzi starea. 

    Sunt, însă, şi perioade când iarna nu îţi mai oferă albul pur al zăpezii, aş spune când este "iarnă fără iarnă". Adică, când temperaturile sunt apropiate de cele ale primăverii, când albul zăpezii a dispărut. Atunci, unde priveşti? Spre pământ? În nici un caz. El este  negru, plin de praf sau de noroi, fără verde, fără de culori sau de flori, doar negru. Deci, mai bine priveşti spre cer! Nici nu ştii câte poţi vedea! 

   Vei vedea norii plimbăreţi ce formează incredibile desene pe cer; vei vedea soarele naiv,  mereu vesel, câteodată  cald, câteodată rece ce aruncă mereu raze divergente spre pământ printre nori, printre ramurile golaşe ale copacilor; mai poţi vedea aceşti copaci goi, fără haine, fără coroana de frunziş, cu ramurilelor răzgâiate spre cer, căutând parcă mereu, mereu acelaşi soare. 

  Când ninge, copacii, tufele, lucrurile toate se însufleţesc      

dintr-odată. Zăpada, chiciura sau apa îngheţată  le conferă un farmec divin. O lume de cleştar se arată şi care te fascinează.

                                        

Foto: Angela Ciuraru