Trandafiri de mai

Trandafirii  lunii mai

Au grai.

Enigmatici, îmi şoptesc

Să îi dăruiesc.

Te admir şi te-ndrăgesc,

Trandafir domnesc.

Iar parfumul tău sublim

E divin.

În culori împărăteşti

Mă ademeneşti.

Tu, pe care îl iubeşti?

Trandafirul colorat, cel viu,

Sau pe roşul azuriu?

Doar culoarea e emblema?

Poate şi dilema?

Lasă spinii, ei nu-nţeapă
Dacă îi stropeşti cu apă.

Abordează-i cu iubire,

Fără ocolire.

Ei se apără cum pot.

Nu-i nici un complot.

Te-atrag în jocul lor,

Dis de  dimineaţă,

Aşa ca în viaţă.
Ziua toată te răsfaţă.

Îţi oferă farmece,
În culori fantastice.
Îţi înmiresmează locul,
Dăruindu-ţi şi bobocul..

  (Ciuraru Angela - 18.05.2016)


Varianta II
TRANDAFIRI DE MAI

Trandafirii lunii mai
Au parfum, dar au și grai.
Enigmatici, îmi şoptesc,
Să-i culeg, să-i dăruiesc.

Te admir şi te-ndrăgesc,
Trandafir de mai, domnesc.
În parfumul tău sublim
Simt cum zbor, ca vântul, lin, 

Spre un cer senin suind.
Har divin distribuind,
Doruri multe tot stârnind,
Iar iubirea zăpăcind.

Ai culori împărăteşti.
Pe toți îi ademeneşti!
Alb sau roșu, sau gălbui,
Cum ți-e inima, să spui!

Dar culoarea, e emblema, 
Poate şi dilema.
Te gândești la un simbol
Să vorbească cu ocol.

Trandafirii au și spini.
Nu te plângi și nu suspini.
Umblă-ncet cu floarea firii,
Prinde-n ea firul iubirii.

Abordează-l înțelept,
Și trateză-l cu respect.
Trandafirul e menit 
Să fie cel mai iubit.

Angela Ciuraru, 18 mai 2016

Foto Angela Ciuraru

Măceşe roşii

Tufă cu măceşe roşii

Toamna, bruma te-a lovit,

De frunziş te-a dezgolit.

Şi-ţi vei da obolul vieţii ─ 

Poame de măceşe roşii.

Fructe de măceşe vii

Crescute pe rugul sorţii,

Voi purtaţi culoarea vieţii,

Şi lumina dimineţii.

Boabe de măceşe roşii, 

Voi, odată, chiar a-ţi fost

Muguri roz, trandafirii ─

Iluzorii bogăţii.

Înşiraţi pe crengi stinghere,

Fără frunze, doar cu spini.

Sau cusute pe altiţă,

Pe bundiţă sau catrinţă,

De Maria-n poeniţă.

Voi eraţi acele flori

Dimineaţa pe răzori!

Primele la-nmugurit

Primele la înflorit.

Vara toată te-a lăsat,

Neudat, singur în sat.

Dar acuma, ea te cată,

Să-ţi culeagă boabele,

Sărund-o soarele.

(Angela Ciuraru, 3.09.2016)

Foto Angela Ciuraru

Zbor

Sunt atâtea păsări pe cer!

Unde se duc?

Zboară-n eter,

şi pace aduc.

Cine să le numere

ar putea?

Nimeni nu cere,

nimeni să vrea.

Poate doar inima ta.

Angela Ciuraru, 3 nov. 2016

                                                                 

Noiembrie 2016, "Păsări pe cerul dobrogean", Sarichioi- Tulcea

Cântă-mi toamnă!

Cântă-mi toamnă

cântecul amintirilor

din primăvară

ce sunară

al pomilor înmugurire

devenită înfrunzire

sau al amintirilor din vară

ce încă şoptesc, sporind în noi

dragostea ce-a fost în doi.

Cântă-mi toamnă

un cântec din frunzâ

despre o dragoste difuză

în suflet şi într-o inimă confuză.

Dansează toamnă cu mine

valsul frunzelor ce s-au desprins

din vis.

Aşează toamnă peste amintiri

covor de frunze şi şoptiri

de dor şi de iubiri.

Cântă-mi toamnă cu-al viorii glas

tangoul frunzelor, rămas ─

în amintirea unui ceas.

Angela Ciuraru - 07.09.2016

Foto Angela Ciuraru

Cuvinte către fiul meu

Cuvintele tale, copile ─

balsam pentru suflet.

Distanţa,  nu-ncape-n pupile,

Ea, e topită-ntr-un scâncet,

De gânduri senine, de dor

Să te alinte pe tine, uşor!

Angela Ciuraru, 05.08.2016

Departe

Oricât de deparete vei fi,

Se pare, te voi iubi.

Am să număr zilele,

Voi culege florile,

Gândurile şi cuvintele.

Le-aş turna pe toate-n plic

I-aş pune și un sigiliu

Căci secretul nu-i prea mic

Pentru plicul grijuliu

Razele de soare,

Martore la încercare,

Străbat ceruri, munţi şi zări,

Ducând plicu-n depărtări.

Dacă zici că l-ai primit,

Sper că vei fi mulţumit!

Să mai scriu şi un ps:

„De la ea... cu dragoste!”

Angela Ciuraru, 28.08.2016

Foto Internet

Acasă

Acasă-i locul cel dintâi,

De unde am plecat copii.

Acasă-i vatra cea de dor,

Cea-n care ne-am lăsat cu-onor

Bunicii, satul şi părinţii.

Dar am plecat mânaţi de sorţi,

Să dăm destinului un rost,

E  trenul vieţii, scurt parcurs,

Pământ e-acolo, dar şi-aici.

Aici, acasă, nou cămin,

Familia-i un nou destin.

Angela Ciuraru, 11.10.2016

Foto Angela Ciuraru "Casa părintească"

De vorbă cu soarele

Mi-am trimis razele mele,

Printre crengile stinghere.

Stai şi mă priveşti mirată,

Ca şi altă dată.

Încă n-am apus, vezi bine!

Eu, aş sta mereu cu tine,

Calea eu ţi-aş lumina,

Paşii ţi i-aş îndruma!

Însă, vine luna-ndată,
Sus pe bolta luminată.

În taină te-o săruta,

Toată noaptea - cât o sta.

Dar când zorii vor veni,

Iar eu, Soare, te-oi răpi,

Pentru mine vei zâmbi
Ziua toată, ne-om iubi.

Angela Ciuraru, 2016

La Hanul Ancuţei

La Hanul Ancuţei

unde, în tinereţe, mergeam uneori

în grupuri de ciclişti amatori

cu bicicletele părinţilor

sau ale vecinilor,

o tânără şi pricepută hangiţă, servea fireşti

mâncăruri moldoveneşti:

carne de purcel, tinerel şi el,

tochită frumuşel, având brânza lângă el,

sărmăluţele îmbrăcate, foarte elegante,

în foile viţei plisate

sau în foile verzei murate

cu smântână sau nu,

dar întotdeauna cu mămăliguţă

toate făcute de hangiţa drăguţă

rece, desigur, la urmă venea

berea şi ea

după care, plecam veseli,

într-un şir, pe şosea

fiecare pe unde şedea.

Angela Ciuraru, 23.02.2017

Interior din Hanul Ancuței

O hangiță, servind drumeții!

„Dor de albastru”

   Deşi îmi plac toate culorile curcubeului, de o bucată de timp, dacă nu din totdeauna,  mă pasionează în mod deosebit albastrul. Îl remarc în orice împrejurare. În primul rând admir albastrul cerului ziua, când acesta este senin sau chiar înnourat. Dar şi noaptea privesc ades spre albastrul întunecat al cerului plin de stele. Nici albastrul florilor, al apei, al mării, al ochilor, albastrul din tablouri, fotografii,  nu-mi este indiferent.

  El, albastrul, vine întotdeauna la pachet cu sorele, cu luna sau cu stelele.

  Goethe a scris despre culori:

„Culorile stârnesc îndeobşte o mare bucurie în oameni. Ochiul are nevoie de ea ca de lumină. Să ne amintim doar cum ne înviorăm atunci când soarele apare, într-o zi întunecată, luminând o anumită zonă a unei regiuni şi dând la iveală culorile numai în acel loc. Faptul că se atribuiau puteri tămăduitoare pietrelor preţioase colorate poate să fi izvorât din sentimentul adânc al acestei plăceri inexplicabile.”

   Sensul culorii albastru după Goethe este următorul:

„Albastrul e o culoare masculină şi rece. Simbolizează aerul si apa, de exemplu cerul şi marea, şi noaptea dacă albastrul e întuneric. Transmite prospeţime, sentimentul de alienare şi lăţimea. Are un efect calmant şi sedativ care încurajează meditaţia şi somnul. De asemenea, poate fi un simbol al extraversiunii şi tristeţii.
Psihologia de culoare, de asemenea, asociată cu sentimente de prietenie, loialitate, securitate, unitate, adevăr şi încredere.”

   Am privit de curând cerul  într-un colaj de fotografii  postate undeva, pe o pagină de internet şi mi-am amintit de albumele mele de fotografii. În unele din ele albastrul ţâşneşte, te impresionează de la prima vedere şi nu te poate lăsa indiferent. Am să selectez câteva dintre ele pe care le voi posta aici.

   Eu cred că de aceea s-au inventat fotografiile, ca să ne păstreze în memorie, pentru zilele înnorate, sau triste, albastrul cerului în imensitatea şi infinitatea lui de frumos.

  Mai cred că de aceea s-au inventat florile, mai ales cele albastre. Ele ne vor ţine locul "dorului de albastru" de vară, locul dorului de dor, locul dorului de frumos şi de orice alt dor!  Astfel, ştim bine că florile albastre pot fi flori de câmp, flori nu mă uita, albăstrele sau oricare alte flori care au culoarea cerului, al azurului,  dar şi culoarea rece şi pură a sincerităţii.

   Dar dacă cerul este burduşit cu nori şi soarele este bine ascuns iar noaptea, luna nu mai apare şi   nici stelele nu se mai ivesc? Ce ne rămâne de făcut?  Ne rămâne, să alegem sau să ne provocăm singuri o stare de bine, „o stare de albastru” din tot ceea ce ne înconjoară în propria casă. Putem regăsi albastrul în fotografii, aşa cum am spus deja, în cărţi, în violetele de la fereastră sau alte flori, în rochiile vaporoase de vară din dulap, sau de ce nu, în albastrul imaginat de noi, într-un vis frumos de iubire.

Angela Ciuraru, 2016