MICUȚA STĂPÂNĂ

de VALENTINA OSEEVA

   A fost odată o fetiță care avea un cocoșel. Se trezea cocoșelul dis-de-dimineață și se pornea să cânte:

–        Cu-cu-ri-gu-u! Bună dimineața, micuța mea stăpână!

   Venea fuga-fugulița la copilă, prindea a-i ciuguli din palmă firimituri, apoi își făcea loc alături de ea pe prispă. Penele îi băteau în mai multe culori, îi luceau de parcă ar fi fost unse cu ulei, iar creasta părea că-i e poleită cu aur. 

 

 

 

   Într-o bună zi văzu fetița în grădina unei vecine o găinușă. Și-i plăcu  grozav găinușa  aceea! Îi zise vecinei:

–        Dă-mi, rogu-te, mie găinușa, iar eu ți-oi da în schimb cocoșelul meu.

  Când îi auzi cocoșelul spusele, își plecă amărât capul, creasta i se pleoști, dar n-avu, bietul, ce să facă: doar stăpâna însăși se hotărâse să-l înstrăineze.

   Vecina  se învoi pe dată: îi dădu copilei găinușa și luă în schimb cocoșelul.

 

 

 

   Fetița se împrieteni repede cu găinușa. Avea găinușa pene înfoiate, trupușorul cald, ba îi mai dăruia în fiecare zi copilei și câte un ou proaspăt!

–   Cot-codac, micuța mea stăpână! Ia de mănâncă sănătoasă oușorul!

   Mânca oul fetița, lua găinușa în poală, îi mângâia penele, îi da apă, o ospăta cu grăunțe.

 

   Numai că într-o zi veni în vizită la părinții fetei o altă vecină, cu o rățușcă în brațe. Fetiței îi plăcea grozav rățușca aceea! Îi zise vecinei:

–   Dă-mi, rogu-te, mie rățușca, iar eu ți-oi da în schimb găinușa mea.

Când îi auzi găinușa spusele, se întristă foarte, se pleoști, dar n-avu ce să facă: doar stăpâna însăși se hotărâse s-o înstrăineze.

 

   Fetița se împrieteni repede cu rățușca. Se duceau împreună la râu, să se scalde.

   Pornea fetița înot – rățușca lângă ea.

–   Mac-mac-mac, micuța mea stăpână! Să nu înoți prea departe: râul e adânc!

   Ieșea fetița la mal – și rățușca în urma ei.

 

 

 Într-o zi, veni în casa fetiței un vecin, ducând de zgardă un cățel. Cum văzu fetița cățelul, strigă:

–  Vai ce cățel frumos! Dă-mi-l mie, vecine, iar eu ți-oi da în schimb rățușca mea.

Când îi auzi rățușca spusele, porni să dea din aripi, dar n-avu ce să facă. O luă vecinul subsuoară și plecă.

 

   Rămasă cu cățelul, fetița îl mângâie și zise:

–   Am avut un cocoș, l-am dat pe-o găinușă. Am avut o găinușă, am dat-o pe-o rățușcă.

Am avut o rățușcă și, uite, acum, am dat-o pe-un cățel!

   Când îi auzi cățelușul spusele, își vârî coada între picioare, se ascunse sub o laviță, iar când se făcu noapte, deschise cu lăbuța ușa casei și – pe-aici ți-e drumul. 

 

 

–        Nu vreau să fiu prieten cu o asemenea stăpână! își zise cățelul. Ea nu știe să prețuiască o adevărată prietenie.

   Când se deșteptă a doua zi fetița, ce să vezi: nu se mai afla nimeni în preajma ei.