Este ziua de Crăciun
Totul-mi pare azi mai bun.
Cine nu iubește toamna? Cine nu iubește frunzele în toate nuanțele de culori?
Eu, personal, iubeasc mai mult primăvara. Însă.și toamna are o părticică în sufletul meu. Părticica aceasta s-a umplut de iubire și culoare.
Iubesc și admir peisajele de toamnă, în mod deosebit copacii cu frunzișul lor, foșnetul vântului printre crengi, al pașilor printre frunzele căzute pe alei. Iubesc oamenii care iubesc toamna. Cred că cei mai mulți dintre noi devenim melancolici, poate chiar visători.
Poate devin puțin chiar și filozofi, gândind mai profund la schimbare, la transformare, la trecerea inexorabilă, implacabilă a timpului pentru toate ființele, dar mai ales pentru oameni.
Plecând de la aceste considerente, am să adun pe această pagină cuvinte scrise pentru ea, pentru banala FRUNZĂ.
Să nu uit, eu consider că frunzele sunt flori. Covorul de frunze căzute ar trebui, o perioadă, să nu fie adunate ca să le putem fi alături în trecerea lor spre altă lume. Visul de toamnă poate fi ca un covor color căzut pe sol.
Florile pleacă. Mai sunt si niste crizanteme de toamnă foarte frumoase, câteva fire de zăpadă, aproape mai multe frunze. Câmpurile sunt un verde tandru. (George Sand)
„Fiecare om îşi are perioada lui de cădere a frunzelor. Chiar dacă totul a fost minunat, perioada căderii frunzelor va veni, va veni toamna cu foşnetul frunzelor îngălbenite... „ (Innokenti Smoktunovski)
"Frunzele
veştede pe aleile parcului n-or fi inimile care s-au uscat, de dor, toată
vara?"
(Tudor Muşatescu)
Toamna în parc
de George Topîrceanu
Cad grăbite pe
aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca
iluziile noastre.
Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.
Rumen de
timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea striveşte foi uscate
Sub pantofii mici de lac.
Şi-ntr-o fină
discordanţă
Cu priveliştea sonoră,
Merg aşa, cam la distanţă,
El major şi ea minoră...
Parc dendrologic Tulcea, Liceul Agricol
Furtuna
de George Topîrceanu
Nimeni n-a rămas în stradă.
Norii negri vin grămadă.
Zboară frunzele uscate
În văzduh împrăştiate
Şi salcâmii stau să cadă:
Bate vântul, bate...
A ieşit de la răscruce
O femeie care duce
Un copil de mână... Sună
Porţi izbite de furtună
Şi femeia face cruce:
Fulgeră şi tună.
Dar a norilor năframă
Se sfâşie... Biata mamă,
Cu puterile scăzute,
Vrea copilul să-şi ajute
Şi cu glas pierdut îl cheamă:
- Hai cu mama, iute!
L-a luat acum în braţe.
Ploaia o izbeşte-n faţă.
Bolta parcă-i spartă-n două...
Cu mânuţele-amândouă
El de gâtul ei s-agaţă:
- Plouă, mamă, plouă!
George Topîrceanu ( 1886 - 1937 )
Târziu
de Magda
Isanos
Copacii spun foșnind: „E-atâta soare,
că ți-ar veni și toamna să-nflorești” -
și-asemeni unor frunți
copilărești
stau frunzele la geam
nerăbdătoare.
Dar chiar sub ochii mei îmbătrânesc
și galbene și triste se desprind;
pân' maine, cine știe, mă gândesc...
Și frunze cad, și orele pe rând
Galbenă frunză
de
Angela Ciuraru
Sunt frunze multe, încă verzi.
Stau drepte, încă-s prin livezi.
Curând, când galbenă culoarea le va fi,
Ușor va bate vântul, și pomii va goli.
În fiecare toamnă, încep a mă-ntrista,
Și chiar, de multe ori, a medita:
Cât e de scurtă transformarea!
Culoarea frunzei, poate fi mirarea!
Ivită frunză, din mugure plăpând,
Te-ai transformat încet și rând pe rând,
În verdele cel crud și-apoi umbros,
În galbena ce ai ajuns, și cazi curând pe jos.
Între-nceputul – plecat mereu într-un trecut,
Și viitorul – dorit cu-ardoare într-un prezent.
Depinde fiecare, transformarea cum privește,
Ca toamna lui în viață, să-i fie ca-n poveste.
Iubirea, care ascunde în chiparoase, valuri, fântâni arteziene, nori, grădini înflorite, se află și în cele 100 de nume ale divinității; nu e de mirare că are puteri transfiguratoare. (Goethe)
„Tu îmi aduceai linişte în tinereţe, când
pasiunile mă răscoleau fără încetare; tu mi-ai răcorit lin fruntea, ca un
evantaliu divin, în zilele de-arşiţă; tu mi-ai dăruit cele mai bune daruri ale
pământului; şi orice fericire eu o doresc numai prin tine.”(Goethe)
"Şi dacă te iubesc, ce te priveşte pe tine?" – Goethe
„Iubirea
este o pânză oferită de Natură şi brodată de imaginaţie.” (Voltaire)
"Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama că nu e nimic mai artistic decât iubirea." Vincent van Gogh
"Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de rău. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată" (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, XIII, 4-8)
Iubire - Lucian
Blaga
Iubeşti -
când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.
Iubeşti -
când suavă icoana
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.
Iubeşti -
când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.
Iubeşti -
când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.
Iubeşti -
când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.
Propunere
de John Birtwhistle
“Nu-i dragoste când ţi-o cunoşti,
Cunoaşterea e altceva.
Dar dacă n-o cunoşti deloc,
Iubirea-i doar fantasma ta.
Ca toate, deci, ar trebui
Nici dragostea să nu mai fie, ─
Căci nu-I nimic rotund, când ea
Prin logică nu întârzie.”
IUBIRE
Pe-ascuns te tot frămânţi. Dar văd
prea bine.
Priveşti afară trist şi abătut…
Mai mult ca viaţa mă iubeşti pe mine?
Doar aşa spuneai anul trecut…
Tu râzi, dar undeva-ţi ascunzi
misterul.
Te uiţi la nori, spre cer, mereu tăcut…
Nu mai sunt eu oare lumina şi cerul?
Doar aşa spuneai anul trecut…
„Nu iubim decât femeile pe care le facem fericite.” (Aurel Baranga)
