sâmbătă, 25 decembrie 2021

Ziua de Crăciun


Este ziua de Crăciun
Totul-mi pare azi mai bun.
Oamenii, au dat deoparte
Vrăjmăcia ce-i desparte.
 
Vremea pe la noi e blândă
Nu a nins, dar ea abundă
De podoabe sufletești
Deci, ai ce să dăruiești!
 
Un gând bun, sau o urare,
Zâmbete la fiecare.
În cutia de Crăcin
Libertate am să pun.
 
Am să pun și crăciunițe,
Florile de pe altițe,
Am să dăruiesc și-un fulg,
Iarna ca să n-o alung.
 
AC, 23 dec 2021
 






 



 

luni, 13 decembrie 2021

Mestecenii de lângă lac



Mestecenii, par poezie
În iarna caldă, aurie.
Până zăpezile le-or troieni,
Prilej de vrajă vor mai fi.
 
Pe ramuri delicate, despletite,
Sunt frunze încă necăzute,
Răceala brumei le-a înscris
În hora iernii - viitor cuprins.
 
Cu ramurile lor atât de delicate,
În scoarța albă îmbrăcate,
Îmi par fecioare aplecate
Privind oglinda-n care-s reflectate.
 
Angela Ciuraru
 


Foto: Angela Ciuraru
Foto: Angela Ciuraru

Foto: Angela Ciuraru

luni, 1 noiembrie 2021

O frunză uscată

Sunt o frunză uscată, de pe ram plecată,
Mi-am îndeplinit misiunea sortită.
Acuma, sunt fericită, vântul m-a așezat
Pe un pat de flori ce-adesea l-am visat.
 
Singurătatea, nu mă înspăimântă!
Locul cel nou, chiar mă încântă.
Voi mai trăi o oră, o zi, sau o lună,
Cu-aceste flori, căci toamna e lungă și bună.
 
Cu ele, mă voi trezi mâine în zori,
Sau voi fi aruncată de vânt, spre alte zări.
Voi suferi, în timp, transformarea organică,
În seva pământului din ram care, în primăvară urcă.
 
Voi fi din nou mugurele trezit la viață
Voi fi frunza cea verde ce-cepe să crească.
Florile pomului, fructele lui, au să mă însoțească
Copacul de l-ai privit, frunzele lui te-au umbrit.
 
Printre ele, eram și eu, frunza încă verde!
 
Angela Ciuraru 1 noiembrie 2021


                             
 




sâmbătă, 30 octombrie 2021

Frunze și poezii

  Cine nu iubește toamna? Cine nu iubește frunzele în toate nuanțele de culori?

Eu, personal, iubeasc mai mult primăvara. Însă, toamna are o părticică  din sufletul meu. Părticica aceasta s-a umplut de iubire. 

Iubesc și admir peisajele de toamnă, în mod deosebit copacii cu frunzișul lor, foșnetul vântului printre crengi, al pașilor printre frunzele căzute pe pământ. Iubesc oamenii care iubesc toamna. Cred că cei mai mulți dintre ei devin melancolici, poate visători.

Poate devin puțin chiar și filozofi, gândind mai profund la schimbare, la transformare, la trecerea inexorabilă, implacabilă a timpului pentru toate ființele, dar mai ales pentru oameni.

Plecând de la aceste considerente, am să adun pe această pagină cuvinte scrise pentru ea, pentru banala FRUNZĂ.

Să nu uit, eu consider că frunzele sunt flori. Covorul de frunze căzute ar trebui, o perioadă, să nu fie adunate ca să le putem fi alături în trecerea lor spre altă lume. Visul de toamnă poate fi ca un covor color căzut pe sol.



Florile pleacă. Mai sunt si niste crizanteme de toamnă foarte frumoase, câteva fire de zăpadă, aproape mai multe frunze. Câmpurile sunt un verde tandru. (George Sand)

„Fiecare om îşi are perioada lui de cădere a frunzelor. Chiar dacă totul a fost minunat, perioada căderii frunzelor va veni, va veni toamna cu foşnetul frunzelor îngălbenite... „            (Innokenti Smoktunovski)

"Frunzele veştede pe aleile parcului n-or fi inimile care s-au uscat, de dor, toată vara?"
(Tudor Muşatescu)

DOINĂ
de G. BACOVIA
Frunze se târăsc,
Întristări pe vânt
Prin copacii goi.
 
Îmi imaginez...
Că umblam prin parc,
Astă-vară, noi.
 
Chiue pe vânt,
În geam somnoros,
Îdealuei noi...
G. BACOVIA, 1947, Bacău



Gol
de George Bacovia
Dă foşnet frunza măruntă,
Umbra e rece-n pădurea sonoră ─
O mirare tăcută, poate cruntă,
O ameţire de toamnă, de-o horă.

Un haos vrea să mă ducă
Un unic uitând, şi de număr ─
Un foşnet uscat mă usucă,
Pe-un arbore plâng ca pe-un umăr.

Şi sfârâie-o ploaie uşoară
Pe râpi, pe pădurea uscată ─
Caverna de-odinioară...
Şi zarea-ntunecată...
GEORGE BACOVIA, 1923


Intimă
de Cincinat Pavelescu
Îți mai aduci aminte, doamnă?
Era târziu și era toamnă,
Și frunzele se-nfiorau,
Și tremurau în vântul serii
Ca niște fluturi chinuiți,
Ca niște fluturi rătăciți
Din țările durerii.
Ți-aduci aminte iar de seara
Și-amurgu-acela violet,
Când toamna și-acorda încet,
Pe frunza galbenă, chitara?
Pe lac, ce-n lună s-argintase,
Încet o lebădă trecea,
Și pata-i albă se pierdea
În seara care se lăsase...
Și-atunci, doar inimă și vise,
Ne-am dus ca lebăda și noi,
Călcând nisipul plin de foi
Sub ceața care-l umezise.
Așa născut, în plină toamnă,
Amorul meu ce-nmugurea
Sub foi ce toamna-ngălbenea...
Îți mai aduci aminte, doamnă? 

13 Septembrie 2012

Desen
de A.E. Baconsky
Îmi place să privesc afară.
–Când au căzut aceste frunze?
Și arborii se scuturară,
Și-n vizuini adânci, ascunse
 
Stau vulpi roșcate. Stoluri, salbe.
Peste pădure nori de ceață,
Ca niște zburătoare albe
Plutind de vârfuri se agață.
 
Negru pământul se arată;
Pe câmpuri vântul iar adoarme.
O ciută cade fulgerată
De trăsnetele unei arme.
 
Și liniștea cu-aripi ușoare,
Prin mii de pori rerspiră-n toamnă.
Doar plopii mistuiți în zare
Spre depărtare mă îndeamnă.

 
Septembrie 2013
Melodie de toamnă
de A.E. Baconsky
Frunze metalice cad
Oglinda apei e spartă –
Frunze metalice cad,
Le-nvăluie apa , le poartă.
Dragostea ta m-a strigat?
Vântul îmi bate în poartă.
 
E de demult, de demult
Cântecul apei aceste –
E de demult, de demult...
Şoapte colindă prin trestii.
Dragostea ta s-o ascult,
Murmurul clar al povestii?
 
Taie văzduhul plutind
Razele soarelui – spade,
Taie văzduhul plutind
Stoluri de păsări nomade.
Ţară, în gând te cuprind...
Bruma sau liniştea cade.
 
Ceaţă albastră în vad,
Seamănă oamenii grâne,
Ceaţă albastră în vad –
O, dimineaţă de mâine!
Frunze metalice cad
Patima vieţii rămâne.
Pădurea Telița

Toamna în parc 

de George Topîrceanu

Cad grăbite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.

Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.

Rumen de timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea striveşte foi uscate
Sub pantofii mici de lac.

Şi-ntr-o fină discordanţă
Cu priveliştea sonoră,
Merg aşa, cam la distanţă,
El major şi ea minoră...

Parc dendrologic Tulcea, Liceul Agricol

Furtuna

de George Topîrceanu

Nimeni n-a rămas în stradă.
Norii negri vin grămadă.
Zboară frunzele uscate
În văzduh împrăştiate
Şi salcâmii stau să cadă:
Bate vântul, bate...

A ieşit de la răscruce
O femeie care duce
Un copil de mână... Sună
Porţi izbite de furtună
Şi femeia face cruce:
Fulgeră şi tună.

Dar a norilor năframă
Se sfâşie... Biata mamă,
Cu puterile scăzute,
Vrea copilul să-şi ajute
Şi cu glas pierdut îl cheamă:
- Hai cu mama, iute!

L-a luat acum în braţe.
Ploaia o izbeşte-n faţă.
Bolta parcă-i spartă-n două...
Cu mânuţele-amândouă
El de gâtul ei s-agaţă:
- Plouă, mamă, plouă!

George Topîrceanu ( 1886 - 1937 )




Târziu
de Magda Isanos

Copacii spun foșnind: „E-atâta soare,
că ți-ar veni și toamna să-nflorești” -
și-asemeni unor frunți copilărești
stau frunzele la geam nerăbdătoare.

Dar chiar sub ochii mei îmbătrânesc
și galbene și triste se desprind;
pân' maine, cine știe, mă gândesc...
Și frunze cad, și orele pe rând



Sunt doar o frunză! 
de Angela Ciuraru
Eu sunt doar o frunză, și nu sunt confuză,
Știu rolul meu – pot fi o muză.
Am trăit bine un an, acolo sus pe un ram,
Cu vântul dansam, pe soare îl adoram.

Anotimpurilor, culorile mele le-am împărțit.
Am luat din muguri doar verdele neprețuit,
I-am făcut verii imense corole de vis,
Spre toamnă, însă, cădeam în abis.

Când lumea, nedrept, de frunză uita,
Spre toamnă, frunzișul, feeria de culori își arăta.
Frunza, cu vântul vorbea și respectând legământul
Un mirific decor se creea, căzând și cedând totul.

Dar, se face frig, vântul e aprig
Ceru-i senin, corbii tot vin
Sub ram voi cădea, acolo voi sta în iarna cea grea
Iar în primăvară, prin sevă, mă voi ridica.

Galbenă frunză
de Angela Ciuraru
Sunt frunze multe, încă verzi.
Stau drepte, încă-s prin livezi.
Curând, când galbenă culoarea le va fi,
Ușor va bate vântul, și pomii va goli.

În fiecare toamnă, încep a mă-ntrista,
Și chiar, de multe ori, a medita:
Cât e de scurtă transformarea!
Culoarea frunzei, poate fi mirarea!

Ivită frunză, din mugure plăpând,
Te-ai transformat încet și rând pe rând,
În verdele cel crud și-apoi umbros,
În galbena ce ai ajuns, și cazi curând pe jos.

Între-nceputul – plecat mereu într-un trecut,
Și viitorul – dorit cu-ardoare într-un prezent.
Depinde fiecare, transformarea cum privește,
Ca toamna lui în viață, să-i fie ca-n poveste.



Fotografii: Angela Ciuraru

Iubirea

Iubirea, care ascunde în chiparoase, valuri, fântâni arteziene, nori, grădini înflorite, se află și în cele 100 de nume ale divinității; nu e de mirare că are puteri transfiguratoare. (Goethe)

„Minune-mi pare totul  azi, de-ar şi rămâne!
Văd lumea printr-a dragostei  lentilă.”   (Goethe)

 Vincent van Gogh - "Câmp cu chiparoşi"

VALUL - Katsushika Hokusai (1760–1849) 

                 

Fântâni arteziene cu balerine - Polonia.

Vincent van Gogh

Vincent van Gogh - (1853-1890) Jardin de l ' hospice Saint-Paul, (Grădina Saint-Paul Hospice) 1889


Vincent van Gogh - " Jumătate de figură de înger" (după Rembrandt), 1889. septembrie.

Tu îmi aduceai linişte în tinereţe, când pasiunile mă răscoleau fără încetare; tu mi-ai răcorit lin fruntea, ca un evantaliu divin, în zilele de-arşiţă; tu mi-ai dăruit cele mai bune daruri ale pământului; şi orice fericire eu o doresc numai prin tine.”(Goethe)

"Şi dacă te iubesc, ce te priveşte pe tine?" – Goethe

EROS – Iubire
Ea nu așteaptă-n van! – Din cer pogoară,
Unde-a fugit, din vechi pustii de jos,
Din piept și frunte-o zi de primăvară
Îl răspândește zborul vaporos,
Acum dispare-n vânt, se-ntoarce iară,
E-un har în chin, și-i dulce dureros.
Sunt inimi care jinduie comunul,
Dar cea mai nobilă râvnește Unul.
GOETHE
În româneşte de
ŞTEFAN AUG. DOINAŞ
şi
HORIA STANCA