miercuri, 31 octombrie 2018

Muntele Fuji

Muntele Fuji 
"Cel care urcă Muntele Fuji o dată, e înțelept, cel care o face a doua oară, e nebun." 
(Proverb japonez)

Cele 36 vederi ale Muntelui Fuji (46 gravuri de fapt) sunt realizate concomitent cu albumul ”Desene dintr-o trăsătură de penel”, în cursul anului 1829. Ele sunt urmate, în 1934, de seria alb-negru „Cele 100 vederiale Muntelui Fuji”

Iată un grupaj pentru Muntele Fuji, format din desene ale lui Hokusai și unele fotografii. 
Asta pentru că Muntele Fuji  mă fascinează!
Sursa: internet
















ț



















Hokusai, cunoscut şi sub numele de Katsushika Hokusai  (1760-1849) a fost un pictor 
ukiyo-e japonez.
S-a născut în 21 octombrie 1760 în capitala Edo (actualmente Tokio) cu prenumele Tokitarō, a folosit în timpul vieţii mai multe pseudonime, numele de Hokusai începând să îl folosească în 1796. Din 1798 îşi va semna picturile şi stampele cu numele Hokusai, ilustraţiile publicate pe bani proprii le va semna cu numele Tasumasa, ilustraţiile unor scrieri de ficţiune le va semna cu numele de Tokitarō, iar alte stampe sau cărţi comerciale le va semna cu numele de Kakō (sau Sorobeku). În 1800 începe să îşi spună Gakyōjin Hokusai (Hokusai cel nebun după pictură).









joi, 25 octombrie 2018

Sfârșit de toamnă

Dulce toamnă, ai talent.
Bogății, ai, evident.
Galben ai luat din soare,
La toate, tu ai dat culoare.

Galben, e frunzișul tot
Și bostanii ce s-au copt.
Merii, au recoltă bogată
Mai multe ca niciodată.


Copacii sunt scuturați,
În curând, chiar dezbrăcați.
Frunza galbenă ne pare,
Vis color plecat în zare.

Norii vineți, vânt energic,
Schimbă iar decorul magic.
Un decor posac și rece,
Pe toamnă o va petrece.

Angela Ciuraru, 25 oct. 2018









marți, 23 octombrie 2018

Teiul din grădină

Mă apropii de fereastră
Să văd soarele la față
Văd și teiul din grădină
Ce îmi dă și el lumină

Privesc teiul an de an
Anotimpuri sunt pe ram
De la muguri ce mijesc
Până vara ce-nfloresc

Vine toamna, ne-amintește
Câ frunza se-ngălbenește
Eu mă bucur de décor
Frunza pleacă și mi-i dor

Dor îmi este de-a lui floare
Ea s-a dus, nu mai apare
S-au dus zilele cu soare
Au rămas grengile goale

Aștept iarnă să-l gătească
Ramurile să-i albească
Să-nflorească cu dar bun
Ca în visul de Crăciun

Angela Ciuraru, 23 oct. 2018






                                                  

duminică, 14 octombrie 2018

Eu sunt o frunză

Eu sunt o frunză, și nu sunt confuză,
Știu rolul meu, pot fi o muză.
Am trăit bine un an, sus pe un ram,
Cu vântul dansam. Pe soare – îl adoram.

Anotimpurilor, culorile mele le-am împărțit.
Din muguri am luat doar verdele neprețuit,
Cu el, i-am făcut verii imense corole de vis,
Însă spre toamnă, cădeam  în abis.


Când lumea,pe nedrept, de frunză uita,
Feerie de culori toamnei, ea dăruia.
A vorbit cu vântul, respectând legământul,
A creeat doar decor, la nunta cu zâne a mirilor.

Dar, se face frig, vântul e aprig,
Ceru-i senin, corbii tot vin.
Sub ram voi cădea, și-acolo voi sta.

Prin sevă, în primăvară mă voi ridica – iară.

Angela Ciuraru, 14 oct. 2018




                           

marți, 9 octombrie 2018

Ziua

Ziua, începe întotdeauna cu mine.
Sper, să am grijă - să-mi fie bine.
Dacă săptămâna va-ncepe cu ploi,
Sincer, nu cred că voi da înapoi.

Dacă săptămâna va-ncepe cu soare,
Ziua îmi va fi, numai culoare.
Pe foaia albă, încep să pictez,
Parcursul zilei, să îl brodez.

Îmi stabilesc de dimineață,
Un obiectiv, chiar de e-n ceață.
Voi îndrăzni să-mprumut de la soare,
Speranțe, din orice culoare.

Îmi fac din dorințe un scop,
Privesc cu încredere, trec peste hop.
Mă străduiesc în orice, caut și să zâmbesc,
Și astfel, ziua cu bine să o sfârșesc.

Iar pe când ziua, se va fi terminat,
Și soarele, după orizont, va fi plecat,
Voi face bilanțul privind către stele,
Voi pune-n balanță bune și rele.

Sunt mulțumită de toate cele?

Angela Ciuraru, 8 oct. 2018






marți, 2 octombrie 2018

La fântâna dorului

La fântâna dorului,
Plânge fata soarelui.
Se opreşte, tot oftează,
Fata, încă, mai visează.

Curgă apă la izvor,
Cât ea plânge după dor.
De fântâna n-o seca,
Apa sfântă va-ncerca.

Ciutura de la fântână,
Scoate apă rece, bună.
Ea tot bea, şi tot îi sete,
Că de dor vrea să se-mbete.

Când se uită în fântână,
În oglinda cristalină,
Jos, pe prundul din fântână,
Vede chipul ei de zână.

Acel chip de-acolo-i  spune:
„ -Eşti frumoasă, te văd bine,
Bea din apa cristalină
Dacă dorul ţi-l alină!

De îmi dai cerul cu stele,
Oglindească-se şi ele,
Apa mea va susura,
Tu nu vei mai suspina,

După stele, după lună,
Într-o noapte mai senină,
După cer şi după soare,
Când dorul nu te mai doare."

Angela Ciuraru, 13 mai 2017