Încet pentru unii, repede pentru alţii,
toamna aproape că a trecut! Cu ce am rămas? Cu amintiri despre cine şi ce?
Da,
sunt aminriri despre lucruri mai mult sau mai puţin importante, dar frumoase.
Cu certitudine însă nimeni nu doreşte a păstra amintiri care i-au rănit
sufletul sau l-au mâhnit.
Poate că dintre cele frumoase, e vorba despre
amintiri de felul acesta:
- amintirea unei zile călduroase, cu soarele
strălucitor, ce şi-a aruncat săgeţile jucăuşe printre ramurile copacilor, sau
amintirea unei zile oarecare în care ploaia ne-a bătut în geam uşor, lăsându-ne
în casă pentru un timp propice de meditaţie;
- amintirea unei excursii târzii sau a paşilor făcuţi prin parcurile cu copaci şi frunzişurile lor colorate;
- amintirea reîntâlnirii cu copiii sau cu un prieten drag;
- amintirea zilelor când am muncit şi am fost fericiţi că lucrurile
ne-au ieşit
aşa cum am dorit;
- bucuria unei reuşite culinare, a unei plăcinte cu mere şi aromă de
scorţişoară...
Şi, câte amintiri ar mai fi de povestit... Eu, am să păstrez în mod
deosebit amintirea culorilor, a nuanţelor şi tonurilor de galben sau roşu, combinate
impecabil şi aşezate la locul lor de un artist incontestabil – natura.
Şi după toate zilele de toamnă, rămânem nu numai cu amintiri, dar şi cu fotografiile
făcute prin locurile pe unde am trecut.
Nu trebuie să pleci prea departe de
casa ta ca să vezi toamna cu mintea şi cu sufletul, cuprinzând cu ochii tot arsenalul ei de bogăţii. Mă refer în special, la
culorile ei. Sunt absolut minunate!
"Dacă ai ochi ca să vezi culorile, atunci
sigur eşti fericit!"
Am aşezat culorile, în albumul următor, aşa cum le-am văzut,aşa cum m-am priceput. Sper să placă şi altor ochi!
Foto: Angela Ciuraru
Da!Album de toamna,album romantic unde cromatica culorilor reflecta nostalgia si trairile unui suflet minunat.Probabil nedescoperit.Viata nu inseamna numai toamna chiar daca ,numarind anii esti aproape...dar..speranta pastreaz-o ..poate intr-o zi ...cine stie...Culege ce e mai frumos din lumina nesecata a vietii...
RăspundețiȘtergereDeşi toamna este asociată vârstei a treia, eu o iubesc. De altfel, găsec în fiecare anotimp din an magii. Cât despre vârstă şi ea are magii unice perioadei asociate. Mulţumesc pentru comentariu.
RăspundețiȘtergerePrivindu-ti pozele(nu poznele) nu pot sa nu fac asocieri,sa fug inapoi in timp,sa ma intorc la locuri si trairi...nostalgice sau nu sunt realitatile noastre...ma bucur ca te pasioneaza si “smulgi” naturii pasiune si frumusete.Te felicit ..omule frumos...esti atit de rar si atit de departe...
RăspundețiȘtergereMulţumesc!
RăspundețiȘtergereMulţumesc pentru cuvintele frumoase. Sunt ca razele soarelui ce străbat ramurile prin frunzişul colorat. Soarele este un magician! Am să-l prind în fotografii ca şi cum l-aş îmbrăţişa. Am să mă învelesc cu razele lui şi am să-mi încălzesc trupul şi sufletul iubindu-l.
RăspundețiȘtergere