Despre pomi, despre arbori și copaci s-au scris atâtea...!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Vis vegetal de Magda Isanos

As vrea să fiu copac
Si-as vrea să cresc langa fereastra
ta.
Te-as auzi,
Si-n voie te-as privi intreaga zi
M-as apuca si iarna
să-nfloresc,
Ca să te bucuri!
Pasarile cele mai mandre-ar face
cuib pe creanga mea,
Iar noptile mi-ar da cercei de stele
Pe care, ca pe
frunze ti le-as da.
Prin geamul larg deschis, de-atatea ori
M-as apleca
usoara să-ti sarut
Când parul ce pe frunte ti-a cazut,
Când buzele
cu buze moi de flori
Spre toamna m-as juca zvarlindu-ti mere
Si foi de
aur rosu prin odaie
Cu-a ramurilor tanara putere
Ti-as apara obloanele de
ploaie.
Si, cine stie, poate ca-ntr-o seara
De primavara, când va fi si
luna
Va trece prin gradina o zana buna,
Facandu-mă femeie să
fiu iara.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
Genunchiul ud de frunze si
pământ,
Cu roua si cu luna pe obraz,
Eu ti-as sari în casa si
senina,
Uitind de-atata vreme să vorbesc,
Cu cate-un cuib în fiecare
mana,
As incepe
să
zambesc.

 

 

 

 

   

 

 

 

 

 

 

 

 

🌿 Simbol al vieții elementare, crescut din apele de la începutul lumii, sau din buricul unui zeu, arborele reprezintă forma inițială a haosului și marchează un centru.

·       🌿Arborele face legătura între cer și pământ; sintetizează numeroase credințe, ritualuri și mituri.

  🌿 Arborele este imaginea reflectată a cosmosului, teofanie universală, simbol al vieții, al fecundității inepuizabile, centrul lumii, suport al universului, receptacul al sufletului strămoșilor, semn al reânvierii etc.

 🌿  Sensul generic al arborelui rămâne veșnicia și misterioasa evoluție.

·         🌿 Simpla contemplație a arborelui melancolizează ființa, căci îi evocă sensul devenirii universale.         (Doina Ruşti - "Dicţionar de simboluri din opera lui Mircea Eliade)

 Iar     "Un cuvânt este un arbore. Că s-a născut pe pământul tău ori că a căzut ca o sămânţă din lumea altora, un cuvânt este, până la urmă, o făptură specifică."  (Constantin Noica)

🍁 "Copacii sunt efortul nesfârşit al Pământului de a vorbi cu cerul.."  Rabindranath Tagore

 

 

 

 

 

 

 

🍁 Copac m-oi face!
Copac m-oi face, dacă tu eşti floare
Şi dacă floare eşti, m-oi face rouă!
Tot rouă, dacă rază eşti, de soare
Să ne unim fiinţele amândouă!
Iar dacă tu eşti cerul, iubita mea
O stea pe firmamentul tău voi fi
Şi dacă iadul eşti, o viaţă-ntreagă
S-ajung la tine, voi păcătui!    de Sandor Petofi   

  

 

 

 

 

 

 

 

 

🍁  “Dacă tu vrei să comunici cu un copac, ar trebui ca un braţ al tău să se facă ramură cu frunze şi o ramură a copacului să se facă braţ cu degete. Ar trebui să mori puţin ca om şi să învii ca plantă, iar planta să moară întrucâtva şi să devină într-o parte a ei om.”    Nichita Stănescu

 🍁  "Copacii subțiri și rari, cu ramuri subțiri, cu puține frunze mici, galbene, erau acolo solitari, pe o zi calmă, spre toamnă..."  George Bacovia

 🍁   "În aer... în atmosferă... mă las pe spatele unei bănci şi mă uit în seninul rece de toamnă; copacii, încărcaţi de frunziş galben, aşteaptă ca să se scuture deodată; păsărele de iarnă ţipă pe undeva un ecou de pustiu şi tăcere."    George Bacovia "Pe stradă"

 

  

 

 

 

 

 

 

 

🍁 COPACUL    de Ion Barbu
Hipnotizat de-adânca si limpedea lumină
A bolţilor destinse deasupra lui, ar vrea
Să sfârme zenitul, si, -nnebunit, să bea,
Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină.

Nici valurile noptii, nici umeda perdea
De nouri nu-i goneşte imagina senină;
De-un strălucit albastru viziunea lui e plină,
Oricît de multe neguri în juru-i vor cădea…

Dar cînd augusta toamnă din nou îl înfăşoară
În tonuri de crepuscul, când toamna prinde iară
Sub casca lui de frunze un rod îmbelşugat,

Atunci, intrând în simpla, obşteasca armonie
Cu tot ce-l limitează şi-l leagă, împacat,
În toamna lui, copacul se-nclină către glie.

 

 

 

 

 

 

🍁 Măreţia frigului 

Voi cădea în genunchi numai în fața copacului
pentru că el are o mie de picioare și suferă să meargă.
Când mi-e dor de tine sărut o piatră
pentru că nu are gură,
deși e mai tare decât dintele meu.
Numai păsările îmi fac umbră,
numai ele,
pentru că trec și îmi cade privirea.  Nichita Stanescu, 1972

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 🍁 AM LEGAT  de Marin Sorescu

Am legat copacii la ochi 
cu-o basma verde
şi le-am spus să mă găsească.
... Şi copacii m-au găsit imediat 
cu un hohot de frunze.

Am legat păsările la ochi 
cu-o basma de nori
şi le-am spus să mă găsească.
... Şi păsările m-au găsit 
cu un cântec.

Am legat tristeţea la ochi 
cu un zâmbet,
şi tristeţea m-a găsit a doua zi 
într-o iubire.

Am legat soarele la ochi 
cu nopţile mele
şi i-am spus să mă găsească.
- Eşti acolo, a zis soarele, 
după timpul acela,
nu te mai ascunde.

- Nu te mai ascunde, 
mi-au zis toate lucrurile 
şi toate sentimentele
pe care am încercat să le leg 
la ochi.

 

  

 

 

 

 

 

🍁 TREZIRE   de Lucian Blaga

Mocneşte copacul. Martie sună.

Albinele-n faguri adună

şi-amestecă învierea,

ceara şi mierea.

Nehotărât între două hotare,

cu vine trimise sub şapte ogoare,

în văzduhuri zmeu,

doarme alesul, copacul meu.

Copacul meu,

Vântul îl scutură, martie sună.

Câte puteri sunt, se leagă-mpreună,

din greul fiinţei să mi-l urnească,

din somn, din starea dumnezeească.

Cine vântură de pe muncel

atâta lumină peste el?

Ca lacrimi – mugurii l-au podidit.

Soare, soare, de ce l-ai trezit?     LUCIAN BLAGA – POEMELE LUMINII-1967

 

 

 

 

 

 

 

🍁  FLORI DE CIREŞ  de Mangiku-Mar

Cam cinci sau şase mile

Străbat eu zi de zi

În căutarea voastră

Flori de cireş

Flori de cireş

Pe cerul întunecat,

Iar printre ele o melancolică

„Gata-să-nflorească-mâine”

Luând evantaiul

Drept ceaşcă

M-am prefăcut că beau

Sub cireşii ce se scuturau

  

 

🍁  CIRESUL de Ion Pillat

Ciresul va fi rosu ca si-n copilarie, 
Ciresele pe ramuri vor atârna cercei, 
Cu brate goale, fata va prinde-n sortul ei, 
La fiece prajina, o suta si o mie.

Si când, târziu, lungi umbre se vor culca pe lunci, 
Când gol va fi ciresul, iar cerul plin de stele, 
Bunicii i-as aduce acasa cosuri grele…
De-as mai avea bunica si sufletul de-atunci!

 

 

 

 

 

 🍀

 

 

🍁  ÎN VÂRFUL INIMII  de Eugen Jebeleanu

Lacrimile copacilor nu pot să cadă
decât dacă le culeg în pumnii mei.
Cine are urechi, cu ele o să vadă
prin ochii pisicii fără clopoţei.

Umblu în vârful inimii, să nu fiu auzit
dar bătăile sale mă dau de gol

încât lacrimile din pumn mi-au căzut rostogol
şi pădurea e acum un râu liniştit.

 

 

 

 

 

 

 

🍂 CASTANUL   de Vasko Popa

Strada-i arborează
Bancnotele verzi
Fluiere zurgălăi şi trompete
I se cuibăresc în coroană
Primăvara îi retează degetele

Trăieşte de pe urma aventurilor
Propriilor sale rădăcini inaccesibile
A minunatelor amintiri
A neaşteptatelor nopţi
Când dispare de pe stradă

Cine ştie unde umblă

Într-o pădure s-ar fi rătăcit
Îşi reia totuşi de fiecare dată
Înainte de revărsatul zorilor locul în alee.

Castanul și bradul  de Angela Ciuraru

Un brad, a stat la umbra unui castan.

Bradul, căutând răcoarea umbrei,

Îl răsplăti cu muguri cruzi și aromă rece.

Castanul, însă, tânjind după soare,

I-a dăruit acestuia flori albe ca lumina sa.

 

 

 

 

 

 

Cornul  de Angela Ciuraru

I-a venit timpul dorit

Să iasă din adormit

S-a trezit și el la viață,

Cu o galbenă povață,

Cornul, parcă ne învață:

Eu sunt primul la-nflorit,

Fructele le-am potrivit,

La culoare, gust și față!

 

Alungite ca un corn,

Fructele, o vară dorm.

Tocmai toamna după brumă

Roșul coarnele-și adună

 

Cu parfum de corn discret

Cu gust acru, astringent

Calități de pom tăcut

Gura pungă ți-au făcut.

 

De le-aduni cam cu migală

Poți face cu ele gală

În lichior sau congelate

Vitaminele-s păstrate.

2 martie 2021 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

        Apără-mă 

 de Dumitru Matcovschi

Apără-mă, frunză de tei,
te rog, mă apără:
sălbatic duşmanii mei
tună şi scapără.

Păzeşte-mă, frunză de dud,
te rog, mă păzeşte:
prietenii m-au vândut
mol-do-ve-neş-te.

Loveşte-mă, frunză de măr
cu neândurare:
am căutat adevăr
în trădare.

Ascunde-mă, frunză de soc,
te rog, mă ascunde:
indivia-i cu noroc
aici şi oriunde.

Alină-mă, frunză de nuc,
te rog, mă alină:
speranţele-au ars ca pe rug,
ah, fără lumină...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

MĂ ROG   de Mihai Beniuc

Mă rog la floarea de cireş,
Mă rog la frunza de măceş,
Mă rog la spicul grâului:
Dă-i omului tot ce-i frumos.
Dă-i gânguritul cel duios
Al porumbeilor pe ram,
Dă-i boare de parfum prin geam;
Dă-i dorul de-a umbla prin munţi,
Cu zori şi cu zăpezi pe frunţi,
Cu flori pe cărărui, pe stânci,
Cu vulturi peste râpi adânci;
Dă-i pâinea albă lângă vin
Şi peste casă cer senin
Şi frate bun şi bun vecin
Şi somnul noaptea fără chin;
Dă-i chipul din izvor curat
În care şi-a astâmpărat
Şi setea şi obrazul cald
În drumul lui către înalt.
Mă rog la toate câte sunt
Să fie bine pe pământ.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Flori de măr    de Angela Ciuraru

Să ştii să taci ca florile de măr,

E pentru mine adevăr.

Mai dragi ca florile de măr,

Sunt ochii tăi, cu flori de dor.

Fotografii: Angela Ciuraru

 

Vincent van Gogh