Florilor, nu le poruncește nimeni când să înflorească!

Florilor, nu le poruncește nimeni când să înflorească!
Ele răspund numai la ceea ce ce le ispitește.
Florile se trezesc la chemarea luminii soarelui,
Atunci când încep a-și desface cupa petalelor.

Oricând, florile pot începe un dulce dans legănat,
La adierea ușoară, fugară a vântului distrat.
Florile răspund în zori doar la roua dimineții,
Ce le picură în cupe mărgăritarele vieții.

Florile, așteaptă privitori, admiratori.

Pentru toți ochii lumii care le caută,

Ele își etalează cu emfază, ce au mai frumos:

Grupuri de petale, parfum și culoare.

Florile,  așteaptă vizitatori pentru polenizare,
Albinele și alte mici zburătoare, care
Vor alerga din floare în floare, cu sârg
Adunând aurul ce îl duc la stup, ca la un  târg.

Florilor, nu le poruncește nimeni când să înflorească!
Ele iubesc aerul și ploaia caldă ce vara le scaldă.
Florilor, le poate porunci doar o inimă care iubește!
O mână ispitită s-o rupă, să o dăruiască orbește.
AC, 3 mai 2020