Despre ARTĂ

Știinţa artei:

 "Principiile dezvoltării unei minţi complete: Studiază ştiinţa artei. Studiază arta ştiinţei. Dezvoltă-ţi simţurile - în special învaţă cum să observi. Înţelege că toate lucrurile sunt conectate la tot restul." (Leonardo da Vinci)

"...practicarea unei arte, 
indiferent cât de bine sau de prost,

este calea de a face să-ti crească sufletul...

Când spiritul nu cooperează cu mâinile, nu există artă."
(Leonardo Da Vinci)

"În viaţă, frumuseţea dispare. În artă, nu." Leonardo da Vinci 

“Nu ai mereu nevoie de şcoala de artă ca să-ţi laşi amprenta pe istorie.”(Artsy)

"Realitatea artei se înscrie undeva între pasiunea noastră spirituală, ştiinţifică despre lume şi imaginile vieţii." (Brăduţ Covaliu)


"Arta nu este făcută pentru bătrâni sau pentru tineri, arta se naşte în toţi cei ce o iubesc."
(Brăduţ Covaliu)

"Arta ar trebui să absoarbă pe orice individ dincolo de limitele-i proprii, chiar şi dincolo de vulgaritate, fie practicând-o fie intrând ca un pelerin prin făgaşurile ei când adânci, când netede, când abrupte" (Brăduţ Covaliu - "Pe tărâmurile artei")

"Arta n-are patrie, fiind o patrie ea însăşi."  (Vasile Voiculescu)

''Arta nu este un lucru; este o cale'' (Elbert Hubbard)

"Arta este cea mai nobilă podoabă a unui popor" (Mihai Eminescu)

Mihai Eminescu analizează într-un manuscris al său, în maniera schilleriană a “sufletului frumosului”, necesara conexiune dintre cultură şi frumuseţe. După părerea sa, care va deveni apoi foarte modernă în secolul al XX-lea, cea mai intimă și prețioasă înfrățire dintre cultură și frumusețe se realizează prin intermediul „frumuseţii naturale a vieţii”. După Eminescu arta este cea mai nobilă podoabă a unui popor, iar esteticul este cel mai înalt, rafinat şi nobil simţ al omului. Concluzia sa teoretică este următoarea: „cel mai frumos dintre toate câte sunt frumoase este sufletul cel frumos”

Leonardo da Vinci "Madona Litta"- Ld V 1490

Arta nu-i ceva în sine ca să aibă drepturi sau datorii. Arta este ce faci mata din senzaţiile care te mişcă. Arta rămâne în om. Orice om poate să treacă de la valorile pe care le-ating senzaţii de orice natură ar fi la transcenderea senzaţiilor. (SERGIU CELIBIDACHE)

„Când arta va deveni un bun comun ─ ca lumina soarelui ─ atunci vom fi făcut încă un pas, şi poate cel mai important, spre adevărata civilizaţie.”  (N.N. Tonitza)

"... Arta este ceva mai mare şi mai important decât propria noastră îndemânare sau învăţare sau cunoaştere. Această artă este ceva care, deşi produs de mâinile oamenilor, nu este făcută doar de mâini, ci vine dintr-o sursă mai adâncă în sufletul nostru "     (Vincent Van Gogh, Haga, 21 martie 1883)

"Arta ar trebui să fie numai bucurie!... De aceea, nu există "artişti", ci numai oameni care simt nevoia să lucreze, întru bucurie! Să cânte, asemenea păsărilor!"(Constantin Brâncuşi)

"Ceea ce e important în artă, e să vibrezi tu însuţi şi să-i faci şi pe alţii să vibreze." 

(George Enescu)

"Cea mai puternică este arta vieţii, 

ea face din durere un talisman ce vindecă

Ca un fluture renăscut din flori

într-o fiestă de culori."

(Frida Kahlo)

„În orice artă specialistul, chiar dacă nu e îndemânatic, e întotdeauna superior celui mai talentat amator. Aceasta e deosebirea dintre dintre omul care este în mod obişnuit prudent şi nu se pripeşte niciodată şi omul care face orice-i place."
(Kenko-T , „Însemnări în clipe de răgaz”)

ARTA CHINEZĂ:

"În arta chineză punctul de plecare a fost întotdeauna peisajul."
La cultivarea dragostei pentru peisaj au contribuit credinţele religioase, care se bazau pe cultul contemplativ al forţelor naturii, reprezentate simbolic.

Liu Mingming (China)

"Arta nu-i ceva în sine ca să aibă drepturi sau datorii.
Arta este ce faci mata din senzaţiile care te mişcă.
Arta rămâne în om. Orice om poate să treacă de la valorile pe care le-ating senzaţii de orice natură ar fi la transcenderea senzaţiilor."
(SERGIU CELIBIDACHE)

"Arta n-are patrie, fiind o patrie ea însăşi."  (Vasile Voiculescu)

Şi totuşi:ARTA CONVOACĂ TĂCEREA! Căci ceea ce nu poate fi spus se arată de la sine.

Ziua mondială de artă.  Este sărbătorită pe 15 aprilie. 

Vocaţia:

„Rămâi întru chemarea ta, şi petrece întru ea, şi îmbătrâneşte la lucrul tău.”

 (Septuaginta)

 „Cel care-i chemat să realizeze lucruri mari într-un anumit domeniu simte aceasta în chip tainic înlăuntrul său, încă din tinereţe, şi îşi îndreaptă activitatea într-acolo, ca albinele la clădirea stupului lor.” (Schopenhauer)

Virtuozitate:

Iscusinţă, măiestrie manifestată într-un anumit domeniu.

Însuşirea de a fi virtuos în tehnica executării unei bucăţi mzicale.

Viziunea:

"O viziune este o reprezentare de o clipă." (Dante)

"În viaţă, frumuseţea dispare. În artă, nu." (Leonardo da Vinci )

DE-AŞ FI ARTIST 

de GEORGE BACOVIA
De-aş fi artist
Eu ţi-aş descri
A tale mândre gesturi, ─
Din al meu dor
Ar mai pieri
Când te-aş ceti
În versuri...

Ca pictor,
Eu te-aş picta, ─
Mi-ai fi icoană-n viaţă;
Din al meu dor
Aş mai uita
Când te-aş privi
În faţă...

Ca muzicant
Eu ţi-aş şopti,
Cu flaut,
Sau cu struna,
Din al meu dor
S-ar povesti
De tine-ntotdeauna. 

(GEORGE BACOVIA, 1957)

ȘAPTE ARTE
autor, Bertoni D Albert

Te mângâie zefirul dintr-o parte
Şi-ncepi a fredona un cântecel
Întruchipată,-n muza celor șapte arte
Alinți pe coarde, un violoncel

Eu te-am citit de multe mii de ori
Pe când din cărți am absorbit cultură
Și astazi, tot la fel mă înfiori
Mereu frumoasa mea, LITERATURĂ

Ești dăltuită-n marmură aleasă
Dar un sărut am să-ți depun pe gura
Nu am cuvinte să spun ce frumoasă
Te-nfățişezi, iubita mea SCULPTURĂ

Mişcările-ți suave, ca de star
Sunt efectuate ca după regie
Regină în palate de cleștar
O divă-n CINEMATOGRAFIE

Lui Michelangelo i-ai stat drept muză
Știu sigur că n-a fost o conjunctură
Și fără să existe dram de scuză
Ajuns-ai valoroasa mea PICTURĂ

Ador sa te privesc pe scena vieții
Am devenit în taină, idolatru
Iubesc să-ți văd imbujorați pomeții
Când joci în orișice piesă de TEATRU

Și permanent, tu îmi apari în vise
De ce aşa a trebuit să fie ?
Din promisiuni ce au rămas nescrise
Te mai păstrez doar în FOTOGRAFIE

Acum mi-a mai rămas o alinare
În timp, am reușit să-mi înving frica
Trezindu-mă alene din visare
Cu patimă am să-ți ascult MUZICA

De-aş fi un rob la astea șapte arte
Eu niciodată nu m-aş dezrobi
Voi fi docil, și tot prin șapte arte
Ți-aş arăta ce mult te pot iubi.

09 decembrie 2015, Focșani 

PICTURA:

Pictura este o ramură a artelor plastice care interpretează realitatea în imagini bidimensionale. Conform Dicționarului explicativ al limbii române [DEX '98], cuvântul „pictură” mai poate însemna:

-          lucrare artistică executată de un pictor (tablou);

♦ ansamblul creațiilor plastice care definesc personalitatea unui pictor;

♦ ansamblul operelor, stilurilor și procedeelor specifice pictorilor dintr-o țară, dintr-o epocă, dintr-o școală etc.;

-          în literatură, o descriere sugestivă a fizicului și a caracterului personajelor, a unor scene din viața reală și din natură.

-           

"Pictura este tăcerea minţii, muzica ochiului." (Orhan Pamuk)

"O pictură este o combinaţie chimică între forma plastică şi semnificaţia spirituală." (Aldous Huxley)

Pictura este poezie tăcută

“Dacă pictezi, închide ochii şi caută.” (Pablo Picasso)

"Dacă pictura este o nebunie, ea este o dulce nebunie, pe care oamenii ar trebui nu numai să o ierte, dar chiar s-o caute. Îmi privesc chipul si îmi cântăresc sănătatea. Amândouă poartă semnele grijilor, ale ambițiilor și remușcărilor care contorsionează fizionomia fiecăruia din noi. Iata de ce ar trebui sa iubim arta. Ea procură acelora care vor să-si echilibreze viața, calmul, împlinirea morală și chiar sănătatea."   (Jean-Baptiste Camille Corot)

“Trebuie să pictezi așa precum păsările cântă, absolut tot ce îți iese în cale și îți place, niciodată să nu-ți bați capul în căutarea unui motiv, atunci când totul în jurul tău este minunat.” 

 (Nicolae Grigorescu)

“Sentimentul colorează, nu pensula. Poți colora c-o bucățică de cărbune și toate tuburile din lume nu-ți dau albastrul unei flori de inișor dacă nu-l ai în suflet. Icoana cea mai credincioasă, dacă-i făcută cu răceală, dacă n-are aer, spațiu și ceva din vibrarea intimă a sufletului prin care a trecut, nu-i decât o fotografie colorată.” Nicolae Grigorescu

„Pescăriţă la Granville” Nicolae Grigorescu

„Un pictor care ar vrea să facă un cerc, nu va face decât un rotund. Se poate ca realizarea să-l satisfacă, însă se va îndoi de reuşită. Compasul îi va reda certitudinea. Hârtiile lipite din lucrările mele mi-au dat de asemenea  certitudine”

Braque- simţind nevoia explicării invenţiei în tehnica artei sale plastice.

George Braque a pictat în Estarque (unde pictase cândva şi Cèzanne, care afirirmase că „dealurile sunt rotunde ca umerii de femeie”  întărind viziunea rotunjită a naturii  (”totul poate fi redus la  con, cilindru sau sferă”)  (După Eugen Pohonţu-„Iniţiere în artele plastice”)

 Culorile, liniile, nu definesc obiectele. Ele aprind doar ideea lor în noi. În tabloul acesta este doar o lămâie care străluceşte ca un astru. Pictorul a izbutit să redea ceva mai mult decât realitatea. A izbutit să reprezinte negaţia obiectului, negaţia lui incandescentă.

(Alexandru Busuioceanu)

 

 

Pictură: Ion Andreescu

 

 Ca să faci portretul unei păsări

de Jacques Prevert

Mai întâi pictezi o colivie
cu uşiţa larg deschisă,
apoi pictezi
ceva cât mai drăguţ
şi cât mai simplu:
ceva frumos,
ceva util
pentru pasăre;
pe urmă pui tabloul pe-un copac
într-o grădină,
într-un crâng,
într-o pădure
şi te ascunzi după copac
fără o vorbă
fără să te mişti...
Se-ntâmplă uneori ca pasărea să vină repede,
dar se mai poate întâmpla să treacă ani şi ani
până se hotărăşte.
Atunci nu te descuraja
aşteaptă, aşteaptă dacă e nevoie ani întregi.
Viteza sau încetineala cu care pasărea soseşte
n-au nici o legătură
cu faptul că tabloul e reuşit sau nu.
Când pasărea soseşte
dacă soseşte
păstrezi cea mai adâncă linişte:
aştepţi mai întâi ca pasărea să intre în colivie
şi după ce a intrat
închizi uşiţa binişor cu pensula,
apoi
ştergi toate gratiile una câte una
cu mare grijă, nu cumva s-atingi vreo pană.
Pe urmă faci portretul arborelui, alegând
din toate crengile pe cele mai frumoase,
iar pentru pasăre pictezi după aceea
frunzişul verde şi răcoarea vântului,
pulberea soarelui,
foşnetul gâzelor prin iarbă în căldura verii,
apoi aştepţi ca pasărea să cânte...
Dacă nu cântă
e semn rău
semn că tabloul nu e bun,
dar dacă vrea să cânte, e semn bun,
e semn că poţi semna.
Atunci îi smulgi o pană
binişor de tot
şi pe un colţ al pânzei te iscăleşti cu ea.

de Jacques Prevert

"Întoarce-te" Rene Magritte

DANSUL

"Succesiunea de mişcări ritmice executate în tactul unei melodii, una dintre formele artei."

- Acesta este DANSUL”

"Pentru un compromis, ca şi la tango, e nevoie de doi." (Aforism de Dorel Schor )

„Dansul este un poem în care fiecare mişcare este un cuvânt de la un suflet către alt suflet. Dansul este de fapt îmbrățișarea lor.”(Leonard Cohen)

"Dansul e cel mai frumos drum între două puncte." (Gigi Căciuleanu)

Dansul ar putea fi definit ca o artă totală, este teatru, actorie, muzica este fundamentation ei, ia narativ, liric... toate limbile care reflectă viața și realitatea în diversele sale complexitatea, ca toată lumea, dar prin diferite forme De expresie umană: Vizual, tactil, sunet și chiar miros și gust.
Este fiinta umana cu toate abilitatile sale care exprima un mod epic de mutatii ale companiei in istoria sa... si versuri de partajare provocari, idei si vise ale mintii noastre prin intermediul limitat, fragil, capricios si efemer corp uman.. .......
Cu o caracteristică; în dans, ne-am inhibat voluntar de darul cuvântului (de obicei, ca în phantomime) pentru a atinge o adâncime mai mare.( Galerie de artă gratuită)

"Mersul ei mă încântă mai mult decât un sonet shakespearean. Hotărât era o regină neîncoronată care-şi purta majestatea simplu, , firesc fără ostentaţie.

Iar preajma ei degaja o impresie de grandoare, de fastuos, proprie unei curţi regale."

(Mihail Drumeş - "Invitaţia la vals")

„MENUETUL- Dans francez, este parcă, potrivit spiritului naţiunii franceze, o delicată reverenţă înveşmântată artistic, totdeauna în măsura de trei a patra. „

(C. F. D. Schubart – „O istorie a muzicii universale”)

Compunerea unor asemenea dansuri nu prezintă dificultăţi.Ele pot fi scrise cu sau fără trio, şi conţin şaisprezece sau mai multe măsuri. Inflexiunile modulatorii mai dificile sunt prea greoaie pentru acest dans. Potrivit modei actuale, triourile se compun în tonalităţi foarte contrastante, de dragul variaţiei, dar efectul nu e cel scontat. Şi în acest caz, simplitatea face minuni.”

„DANSUL ENGLEZ are un pronunţat caracter de dans de societate. Frumuseţea lui constă dintr-o încântătoare împletitură coregrafică şi dintr-o uşoară şi plăcută elevaţie. Măsura e totdeauna cea două a patra. Ele sunt cunoscute în întreaga Europă.”

„DANSUL OLANDEZ pare să fie o creaţie a marinarilor. Plin de neastâmpăr ca apa ţâşnitoare, măsurile alternează între ele într-o mişcare lentă sau rapidă, iar melodiile sunt neobişnuit de plăcute. Compunerea acestor dansuri este mai dificilă, de aceea foarte puţine dintre ele sunt bune.”

(C. F. D. Schubart – „O istorie a muzicii universale”)

„DANSUL POLONEZ, cu caracterul său grav şi cu elegantele siluiete ale dansatorilor, se pare că nu are egal (dansurile de pantomimă atât de lăudate de  Forster şi de Gluck nu sunt încă cunoscute la noi) el se desfăşoară în măsura de două a patra, mai frecvent în cea de trei a patra, într-o mişcare cât se poate de lentă. Dansurile poloneze compuse chiar în ţara de baştină le întrec cu mult pe toate celelalte.”

(C. F. D. Schubart – „O istorie a muzicii universale”)

„DANSUL MAGHIAR are multe caracteristici cu totul particulare. Haidamacii au chiar unele melodii originale, care seamănă foarte mult cu dansurile ţiganilor. Dansul maghiar se desfăşoară totdeauna în măsura de două a patra, într-o mişcare mai curând lentă decât rapidă, iar inflexiunile ondulatorii sunt cam bizare. Nu îi lipsesc însă nici unele particularităţi baroce. Acest dans ar merita din plin să fie introdus în teatru.”

(C. F. D. Schubart – „O istorie a muzicii universale”)

DANSUL GERMAN sau VALSUL, denumit  cândva  schleifer, astăzi şi ländler, poate fi strâns sau extins. Cel dintâi este un dans foarte scandalos, care nu face cinste seriozităţii germane. El se desfăşoară totdeauna în măsura de două a patra.

Schleifer-ul extins este în schimb un dans tumultos, rostogolindu-se în cercuri mari el poate fi dansat solo sau în colectiv. E compus în măsura de trei a opta sau trei a patra, cu sau fără trio.

Nici un dans nu are o elevaţie mai puternică decât  dansul german. Fiecare măsură trebuie foarte riguros marcată, iar mişcarea nu trebuie să fie niciodată prea vioaie, dar nici prea lentă. În primul caz, el provoacă ameţeli, iar în al doilea, se depărtează de adevărata sa natură.

Germanii mai au unele dansuri foarte originale: Kiefertanz, Bűttnertans,(dansul pinilor sau dansul dogarilor), Şapte salturi.”

(C. F. D. Schubart – „O istorie a muzicii universale”)

"Dance at Bougival" Pierre-Auguste Renoir, 1883

 MUZICĂ:

Muzica este "Ştiinţa sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului şi armoniei."

“Cel care cântă își alungă suferințele.” (Miguel de Cervantes Saavedra)

„…nu sunt frumos, dar când femeile mă aud cântând, vin târându-se la picioarele mele. "- (Paganini)

"Muzica e o lege morală. Dă suflet Universului, aripi minții, zbor imaginației și farmec vieții întregi." (Platon)

Muzica după cum simt
Trebuie sa fie în primul rând melancolică,
Și în al doilea, intelectuală! (M Ravel)

"

„Muzica exprimă ceea ce nu poate fi spus, dar nici trecut sub tăcere." (Victor Hugo)

"Muzica trebuie să fie scânteia ce aprinde focul în sufletul omenesc."

 (Ludwig van Beethoven (1770 - 26 martie 1827)

"Sonata lunii", una dintre cele mai mari compoziții pentru pian ale lui Beethoven, nu a fost cunoscută de autorul său sub acest nume.

El i-a spus, simplu, Sonata pentru pian, no 14.

În 1832, la cinci ani după moartea compozitorului, poetul german Ludwig Rellstab a spus că primele măsuri sună ca lumina lunii strălucind peste lacul Lucerna și expresia a devenit celebră, consfințind și cel de-al doilea botez al compoziției.

“Pentru mine, muzica e cea mai bună cale să vă spun că vă iubesc.”  (Mireille Mathieu)

“Muzica este vibraţia iubirii pe înţelesul fiecărei inimi.” (Ioan Gyuri Pascu)

"Muzica e arhitectură lichidă, iar arhitectura e muzică înghețată." (Johann Wolfgang von Goethe)

„Muzica poate face dintr-un suflet răvăşit o catedrală.” (Vasile Ghica)

„Cine aude tunetul nu înseamnă că are ureche muzicală. (SUN TZÎ )

" Muzica ne învaţă cel mai important lucru care există: ascultă." (Vasile Conta)

"Fără muzică, viaţa ar putea fi doar o eroare." (Friedrich Wilhelm Nietzsche)

Toţi oamenii se nasc cu predispoziţii pentru cânt, 
numai că această predispoziţie e, în mod obişnuit, mai mult sau mai puţin cultivată. 
Doar unele infirmităţi ale organelor vocale sau o educaţie 
cu totul nemuzicală împiedică la cei mai mulţi dezvoltarea acestei aptitudini înnăscute.”
(C. F. D. Schubart – „Istorie schiţată a muzicii”)

 „Arta sunetelor e veche de când lumea.

Omul ar putea fi denumit fiinţă cântătoare, tot aşa precum, după Aristotel, e denumit fiinţă vorbitoare.” (C. F. D. Schubart „O istorie a muzicii universale”)

„Ar fi naiv şi împotriva măreţiei firii omeneşti, dacă am accepta presupunerea unor vechi istorici ai muzicii, potrivit căreia omul ar fi învăţat să cânte de la păsări, iar muzica ar fi o artă imitativă.”

(C. F. D. Schubart)

„Nesfârşita monotonie a cântecului păsărilor e prea obositoare, ca omul să se fi putut lăsa indus spre ideea de a-l imita, decât sub impulsul unui capriciu de moment.

Rândunica ciripeşte şi azi pe jgheabul acoperişurilor noastre, la fel ca pe timpul lui Adam;

ciocârlia, în zborul ei spre înălţimi, cântă şi acum deasupra capului ţăranului plugar, cum cânta şi deasupra capului păstorului Abel;

nici privighetoarea nu gângureşte altfel în zilele noastre decât îi gângurea celei dintâi perechi de îndrăgostiţi în dumbrava umbrită a edenului.”

(C. F. D. Schubart – „Istorie schiţată a muzicii”)

„Ce necuprinsă diversitate a cunoscut muzica la specia umană!

Cât de mult diferă gusturile orientate în toate direcţiile cerului!

De la cântecul popular nemeşteşugit al unei tinere păstoriţe până la virtuozitatea unei Mara sau Gabrieli...

Sau de la scripcarul satului până la un Lolli sau Cramer ─ câtă deosebire de gust şi iscusinţă!”

(C. F. D. Schubart, 1983)

„Şi în privinţa muzicii omul se manifestă cu înalta măreţie cu care l-a hărăzit creatorul.

Cele ŞAPTE SUNETE sălăşuiesc într-adevăr şi în gâtlejul păsărilor.

Ce a făcut însă omul din aceste şapte sunete!

El imită cu ele susurul adierii de primăvară, precum şi urletul vântului de noapte şi furtuna ce încovoaie pădurile.

El iubeşte, mustră, se tânguie, se zbuciumă, se înfurie, se cutremură, blestemă, râde, cântă contopindu-se cu îngerescul aleluia ca şi cu mugetul înăbuşit al harfelor morţii dezbinate de tunet ─ şi

TOATE ACESTEA DOAR ÎN ŞAPTE SUNETE!”

(C. F. D. Schubart, 1983)

„Muzica vocală a precedat-o cu mult pe cea instrumentală, căci la vârsta copilăriei speciei umane, explorarea obiectelor producătoare de sunete ar fi fost încă dificilă.

Cântul, în schimb, e atât de firesc şi ţăşneşte atât de liber şi nemeştelugit din inimile noastre, încât orice stare afectivă, fie voioşie sau dulce melancolie, fie orice imbold al pasiunilor, deschide cu uşurinţă buzele noastre spre cânt.

Cu siguranţă deci şi prima pereche de oameni a cântat. Urmaşii lor au perpetuat ecoul acestor prime voci şi abia după multe secole i-a fost dat unui Jubal să pună bazele pentru născocirea muzicii instrumentale.”

(C. F. D. Schubart – „Istorie schiţată a muzicii”)

„Fluierul sau flautul ciobănesc  şi lira se numără, pe drept cuvânt, datorită construcţiei lor simple, printre primele instrumente inventate, iar dacă în sfânta scriptură se zice că Lubal ar fi părintele cântăreţilor din fluier şi vioară, cu siguranţă nu putea fi vorba decât de flautul ciobănesc şi de liră şi în nici un caz de vioara noastră de azi!”

Despre orgă

   Orga ocupă primul loc în rândul instrumentelor muzicale. Această grandioasă invenţie a spiritului omenesc a evoluat treptat, vreme de multe secole, spre desăvârşita ei splendoare actuală. Germanilor le revine cea mai mare contribuţie la perfecţionarea acesteia.

   Acest instrument sublim a cunoscut diferite trepte de dezvoltare. De la patru registre, s-a ajuns la şaizeci şi patru, uneori chiar şi la mai multe registre. Unele mecanisme mari le au dublate, şi produc în acest caz un efect uluitor. Există orgi cu un singur manual, unele cu două, altele cu trei manuale. Fluierele acţionate prin intermediul registrelor primesc suflu şi viaţă de la o suflerie (foale). Ele sunt confecţionate, parte din staniu, parte din lemn, uneori şi din argint.

Cele mai importante registre sunt: principalul, cvinta, octava, cvintatonul, anciile batante (sunet dur), anciile libere (sunet dulce), sesquialtera, diversele mixturi, registrul flautelor, precum şi diversele imitaţii ale tuturor instrumentelor: a trompetei, a cornului, a violei, a viorii, a tobelor, a timpanelor, a cântului păsărilor şi, în sfârşit a ecoului şi a vocii omeneşti. Acesta din urmă produce cel mai impresionant efect, dacă e mânuit de către un maestrusensibil.

   Cele mai bune orgi din Europa se găsesc la Roma, Florenţa, Londra, Anvers, Salzburg, Mannheim, Berlin, Frankfurt.

(C. F. D. Schubart – „O istorie a muzicii universale”)

Despre clavecin sau pian

(1) În zilele noastre, pianul este cel mai răspândit dintre instrumente. În timp ce în secolul al XIX-lea şi în prima jumătate a sec. al XX-lea, abia putea fi găsit un singur pianist  pe o rază de mai multe provincii, azi toată lumea clămpăne, zdrăngăne şi cântă, atât nobilul cât şi omul de rând, atât neândemânaticul  cât şi maestrul, femei, bărbaţi, băieţi şi fete. Pianul a devenit unul dintre articolele cele mai importante ale educaţiei moderne. Acestui entuziasm general îi datorează acest instrument marile perfecţiuni ce i s-au adus în ultima vreme.

(C. F. D. Schubart – „O istorie a muzicii universale”)

Despre clavecin sau pian

(2) Să diferenţiem între ele diferitele tipuri ale acestui instrument:

I. Clavecinul are formă foarte simplă, o siluietă de clar conturată. Coardele clavecinului sunt puse în vibraţie cu ajutorul unor pene de corb sau a unor plăcuţe de aur, ceea ce este mai bine, dar mult mai costisitor.

II. Forte-piano, este o invenţie a germanilor primul fiind Silbermann.

III. Clavicordul

IV. Pantalonul este un forte-piano pitic.

V. Armonica inventat de Franklin. Germanii au perfecţionat acest instrument care constă din plăci sau clopote de sticlă acordate în ordinea ascendentă a scării muzicale.

VI. Melodica. Această mare invenţie a lui Stain are toate calităţile care îi lipsesc clavecinului. Posibilitatea realizării nuanţelor intermediare, a contopirii dintre sunete, datorită unor arcuri cu care sunt prevăzute tastele, îi conferă, într-un cuvânt, acele calităţi care fac din acest instrument sclavul interpreţilor, fără ca interpretul să devină vreodată sclavul instrumentului. Degetul artistului domină ca un sceptru. Claviatura acestui instrumente prevăzută cu un arc de oţel care îi permite să răspundă la cea mai uşoară atingere.

Au mai fost construite şi alte variante mai puţin apreciate de adevăraţii cunoscători.

(C. F. D. Schubart – „O istorie a muzicii universale”)

VIOARA

Acest instrument constituie una dintre cele mai mari invenţii în muzică. Ea e cu atât mai minunată, cu cât e mai simplă. Istoria viorii se pierde în negura antichităţii. Instrumentul pe care Luther îl traduce prin cuvântul Geige (vioară) nu a fost de fapt o vioară, ci o liră. Hylin a grecilor nu a fost nici ea o vioară, ci, după cum se vede din reproducerile de pe „geme” şi „monede”, indiscutabil, un heptacord sau o liră. Totuşi nu încape îndoială că vioara se trage din liră şi este, după toate probabilităţile, invenţia spaniolilor. Istoricii acestei naţiuni sunt primii care menţionează vioara aşa cum o cunoaştem azi şi definesc astfel acest instrument:

„Noi am avut ideea că întindem intestine de oaie pe o liră, ghitară sau violină, cum este ea denumită astăzi şi să-i smulgem, cu ajutorul unei cozi de cal impregnate cu răşină, sunete magice.” (Muratori)

Cele mai bune viori din lume sunt cele construite de Stein, viorile „cremoneze”, apoi viorile vieneze, pragheze, nűrnbergheze şi cele műncheneze. Vioara, acest instrument minunat cunoaşte multiple ramificaţii: viola, violoncelul,violonele, viola di gamba, viol d'amour, baritonul, lira, harfa, lăuta, mandolina, şi ţitera sau chitara.

Ești singura vioară
Zaharia Stancu

Eşti singura vioară pe care-aş vrea să cânt,
Eşti singurul izvor la care-aş vrea s-adăp
Şi setea mea şi setea acestui vast pământ
În care într-o zi va trebui să-ncăp.

Eşti singura-nflorire pe cerul larg şi gol,
Şi glasul tău e-acela pe care-l tot aud.
Ai mâinile asemeni zăpezii de la pol,
Ai părul tumultos, ca mările din sud.

Despre instrumentele de suflat

(1)               „După instrumentele, pe care omul le acţionează cu multiplele sale posibilităţi prin frecare sau lovire, urmează acelea cărora el le dă viaţă prin suflul său. Acestea mi se par mai vechi decât cele dintâi, căci ideea de a fluiera i-a dat prin cap omului evident înaintea celei de a freca.

   Se ştie din istorie, că anticii au dus foarte departe iscusinţa lor de a fluiera, cu buzele ţuguiate şi limba înjumătăţită, dintr-unul sau două degete, alte ori din frunză de nuc, şi că acesta a fost punctul de plecare pentru născocirea tuturor instrumentelor de suflat.

   După mărturiile tuturor naşiunilor, primul instrument de acest fel a fost cornul văcarului, iar ideea simplă a unui oarecare paznic de vite, de undeva din lume, a stat la baza tuturor acelor instrumente de suflat, care ne mai farmecă şi azi.”

(C. F. D. Schubart – „O istorie a muzicii universale”)

Despre instrumentele de suflat

(2)„Prin cea mai firească asamblare, s-a ajuns la „syrinx” sau fluierul cu şapte tuburi lipite cu ceară, despre care poeţii antici, şi mai cu seamă poeţii de poezii pastorale şi de idile, vorbesc pretutindeni cu înflăcărare. Cavalul, fluierul de os, flageoletul nu sunt nicidecum „fluiere străvechi”, căci prin scobirea găurilor în aşa fel, încât să se obţinăanumite sunete, sunt necesare multe cunoştinţe. În schimb, fluierul de trestie suflat cu buzele printr-un orificiu lateral, degetul arătător al măinii drepte servind drept ventil, este cu siguranţă mai vechi chiar şi de cât syrinxul. Urmele despre acest fluier se găsesc în cele mai vechi scrieri.”

(C. F. D. Schubart – „O istorie a muzicii universale”)

Despre instrumentele de suflat

(3)Trompeta

Se pare că trompeta, acest instrument războinic prin excelenţă, a fost cunoscută de toate popoarele antichităţii, diferind doar ca formă.

Evreii aveau trompete curbate şi drepte, dintre care una ar fi sunat atât de puternic, încât un singur trompetist putea chema la luptă o armată de douăzeci de mii de oameni.

Toate trompetele perşilor şi mezilor erau curbate.

Cele greceşti erau drepte şi se numeau „salpinx”.

Romanii au cunoscut trompeta prin cartaginezi şi au introdus-o  din acel moment pentru totdeauna în armatele lor.

Germanii care au învăţat să prelucreze metalul, ceva mai târziu foloseau trompete împletite din scoarţă de copac sau cioplite cu multă trudă din piatră, multe dintre acestea pot fi văzute expuse în galerii de artă.

Datorită sunetului ei puternic și yguduitor, caracterul trompetei e, o știe oricine, eroic, propriu îndemnului la luptă și chotului de bucurie.

A sufla la trompetă este extrem de dificil și s-ar părea că presupune lobi pumonari aproape de oţel. Limba, cu toate vibraţiile ei, simple, duble, triple, cvadruple, trebuie să acţioneze cu multă precizie asupra instrumentului.

Un trompetist din Dresda a avut ideea de a prevedea trompeta cu clape, dar sunetul specific trompetei a dispărut baproape cu desăvârşire. Această invenţie a fost respinsă.

Alte instrumente de suflat mai sunt: cornul, trombonul, cornetul, oboiul, clarinetul, cornul englez, flautul, flaute doulce, micul flageolet, flautul traversier, fluierul traversier, cavalul, fagotul.”

Alte instrumente: timpamnul, toba, drâmba. (C. F. D. Schubart – „O istorie a muzicii  universale)

Muzica

de Charles Baudelaire
Muzica pe care o ia adesea-mă ca pe un mare!
Să-mi stea palid,
Sub un tavan de ceaţă sau într-o vastă eter,
Am pus în vălul;

Pieptul înainte şi plămânii umflate
Ca din pânză,
O să mă urc pe spatele valurilor
În noaptea aia. Ca un voal;

Mă simt vibraţii în mine toate pasiunile
O navă care suferă;
La vânt bun, furtuna şi convulsii lui

Pe imensul abis
Rock-ma. Alte ori, calm plat, oglindă mare
De disperarea mea!

MUZICA SUFLETULUI

 de Dipinto di An He

Baladă irlandeză antică

Găseşte timp pentru a reflecta,

E sursa forţei.

Găseşte timp pentru a juca,

E secretul tinereţii.

Găseşte timp pentru a citi,

E baza cunoaşterii.

Găseşte-ţi timp să fii drăguţ.

E calea fericirii.

Găseşte-ţi timp să visezi,

Este calea care duce la stele.

Găseşte-ţi timp pentru iubire,

E adevărata bucurie a vieţii.

Găseşte-ţi timp să fii fericit,

E muzica sufletului.

Muzica

de Nichita Stănescu

Deodată au venit pe sub copaci.
Duceau cu ei o chitară
care lăsa în seară
o umbră grea, triunghiulară.

După aceea au început să cânte
şi melodia a întins spre tine
braţele ei reci.

Eu mă uitam în pământ,
în miezul pământului,
să te zăresc când ai să treci.

Melodia întindea spre tine
braţele ei feline, braţele ei reci,
şi n-am simţit când te-a-mbrăţişat
cu îmbrăţişarea
pe care uneori ţi-o dă înserarea,
electric şi-ntunecat.

Melodia ospăta din tine
cum ospătează dintr-o pradă
o forfotă de raci.

Deodată au plecat de sub copaci.
Duceau cu ei o chitară
cu o umbră grea, triunghiulară,
smulsă din seară, ruptă din seară.

Când mi-am întors spre tine chipul
văzui doar un schelet ce-l lustruia
nisipul.

O, draga mea, iubita mea,
femeia mea,
bine-ai venit dintotdeauna.
Ţi-am sărutat arcada, sternul,
osul suav ce-mpodobeşte mâna,
scheletul clipei străbătând eternul…

POEZIA:  

21 martie - "Ziua Internațională a Poeziei"

"Poezia – trandafirul ce creşte în potir de aur, sufletul frumos."
(MIHAI EMINESCU)

„La noi, la români, Eminescu nu a făcut „poezie filozofică”, ci mare poezie, adică artă. Arta exprimă lucruri omeneşti esenţiale, sentimente, pasiuni, întâmplări, gânduri, implicând necesarmente sensuri majore ale existenţei, sensuri ce îmbracă adesea aparenţe modeste sau frivole.” (Alexandru Paleologu)

,,Prin Eminescu, Romania si -a castigat , pentru totdeauna , dreptul la nemurire ''.(Mircea Eliade)

"Uitaţi-vă numai la Sărutul lui Brâncuşi să vedeţi că îmbrăţişarea este însăşi poezia."

Nichita Stănescu

Miracolul poeziei:  cu un cuvânt întind un cer pe deasupra lumii.
Cu o tăcere între cuvinte ating acest cer cu mâinile mele."
(Alexandru Busuioceanu)

„La noi, la români, Eminescu nu a făcut „poezie filozofică”, ci mare poezie, adică artă.

Arta exprimă lucruri omeneşti esenţiale, sentimente, pasiuni, întâmplări, gânduri, implicând necesarmente sensuri majore ale existenţei, sensuri ce îmbracă adesea aparenţe modeste sau frivole.” (Alexandru Paleologu)

"Poezia are în sâmburele ei o divină naivitate, care se întâlneşte în floare, în pasăre, în bucurie, în entuziasm." (Tudor Arghezi)

Poezia:

„Tu îmi aduceai linişte în tinereţe,

când pasiunile mă roscoleau fără încetare;

tu mi-ai răscolit lin fruntea,

ca un evantaliu divin,

în zilele de- arşiţă,

tu mi-ai dăruit cele mai bune daruri ale pământului;

şi orice fericire eu o doresc numai prin tine.

(Goethe)

Poezia: „Tu îmi aduceai linişte în tinereţe, când pasiunile mă roscoleau fără încetare; tu mi-ai răcorit lin fruntea, ca un evantaliu divin, în zilele de-arşiţă; tu mi-ai dăruit cele mai bune daruri ale pământului; şi orice fericire eu o doresc numai prin tine.”(Goethe)

"Cine trăieşte poezia, nu poate să o scrie.
Cei ce scriu poezie, nu îndrăznesc s-o trăiască!" (Oscar Wilde)

„Renumele pe care-l dă poezia este veşnic. (Ovidius)
Poezia este cântecul din sufletul meu, mâna intinsă ce mă susţine la greu

„Dacă mai trăiesc şi dacă mai rezist grelelor mele necazuri şi nu mi-e silă de neliniştile zilei ţie ţi-o datorez o, Muză a poeziei; tu îmi dai mângâiere, tu îmi linişteşti grijatu vii la mine ca un balsam. Tu eşti călăuza şi însoţitoarea mea.”(Ovidius)

„După cum pe pârâul lucitor

ca oglinda plutesc Jucând malurile variate,

roşeaţa amurgului, câmpia cu flori:

aşa străluceşte în viaţa aceasta

meschină lumea voioasă de umbre a poeziei. (Schiller)

”Poezia e frumosul din suflet ce și-a deschis aripile și zboară-n cuvinte așezate pe hârtie.” (Stefan Sitaru)

POEZIA

de LUCIAN BLAGA
Un fulger nu trăieşte
singur, în lumina sa,
decât o clipă, cât îl ţine
drumul din nor până-n copacul
dorit, cu care se uneşte.
Şi poezia este - aşa.
Singură-n lumina sa
ea ţine pe cât ţine:
din nour până la copac,
de la mine pân ̓ la tine.

Ce este Poezia?

de Nichita Stănescu

Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
Ea este ţapa care plânge,
ochiul călcâiului care plânge.
O voi, prieteni,
poezia nu este lacrimă
ea este însuşi plânsul,
plânsul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuie să fie frumos,
lacrima celui care trebuie să fie fericit.

CE ESTE POEZIA?   

de Nichita Stănescu

Poezia e o taină şi o lucrare de sine stătătoare.
Poezia este o stare de spirit, e o prietenie durabilă.
Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii.
Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant.
Poezia nu se scrie cu cuvinte.
Poezia este ca o pasăre ce zboară invers.
Poezia este o lacrimă care plânge cu ochii.
Poezia este dimensiunea cea mai curată pe care orice fiinţă umană o are.
Poezia este avuţia pe care omul o are încă ne jefuită.

 Pentru ce e poezia?

de Augustin Degas

Dacă mă întrebi pentru ce e poezia,
Nu ştiu la ce să răspund.
Ştiu doar că e muzică, frumuseţe.
Artă, flori, iubire, aer.
Nu poţi trăi fără ea.
Pentru asta e poezia, pentru a trăi.
Pentru a respira
Este limbajul sufletului.

Replică la "A fi sau a nu fi …poet" 

de Angela Ciuraru

Cineva m-a întrebat:
Sunt poet sau mă prefac?
Când el m-a apostrofat
Şi mi-a spus-o verde, franc:
"Lasă, nu mai scrie poezie,
Căci n-ai nicio fantezie!

Rima n-o mai căuta,

Asta este treaba mea!
A poetului versat,
Şi cu spirit exersat.

Epitetele găsec,
Cu rime le potrivesc.
Subiectele sunt mii
De nu, eu am insomnii.

Sunt poet şi găsec locul,
Să versific sau să cânt,
Doar în rime tot ce simt.
Să transform, subânţeles,
Ironia ce-am ales,
Ţintă cu profund demers,
Într-o strofă sau un vers."

Tu, poete talentat,
Nu socoate niciodat'
Omul care vrea să-ncerce,
Un poem sau o poveste.

Chiar din încercări hazlii
Au ieşit şi poezii,
Cu valoare literară
Cunoscute şi pe-afară.

TEATRUL:

“Cel mai important lucru pe lume nu este să ai, ci să dai. Cea mai grozavă formă de luptă nu este pentru a avea, ci pentru a da.” (Leopoldina Bălănuţă)

 "Celebru:...unul care începe să trăiască după ce a murit." - Ion Luca Caragiale 

TALENTUL:

"Talentul nimerește o țintă pe care nimeni nu o poate nimeri. Geniul nimerește o țintă pe care nimeni nu o poate vedea." (Arthur Schopenhauer)

"Orice talent care se bazează pe un dar cu desăvârşire natural ne pare a avea ceva magic." (Goethe)

"Pentru orice talent vine un timp prielnic...Chiar şi lucrul cel mai excelent atârnă de împrejurări şi nu are totdeauna momentul potrivit." (Graciàn)

"Talent - Carieră cu care te naşti."(Tudor Muşatescu)

A avea talent

Să te naşti cu un talent, 

Necesar e, evident!
Exersat încet, încet, se bifează, pe moment.
Dar talentul, inocentul, se arată gol, goluţ,
Pe un drum și un parcurs
Când, ajuns e, la apus

În altarul celor mulţi,

A făcut ce şi- a propus.

(Angela Ciuraru)

 

 

                                                     Pictură: Angela Ciuraru