O roată bătrână,
Se mai ține de fântână.
Dar fântâna a secat
În adânc ea a plecat.
Trist se țin pe-acel butuc,
Roțile ce nu mai duc
Apă sus, la cel setos
Care a plecat pe jos.
El. s-a dus, departe-n lume,
Unde apa are nume.
Și în sticle-i sigilată,
De stăpâni e parafată.
Noi, izvoare mai avem?
Pădurile ni le tăiem.
Munți golasi s-or prăvăli.
Poate, mâine ne-om trezi.
AC, 17 aprilie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu