Ochii mei sunt fascinaţi de culori.
Au trecut prin ei toate culorile lumii.
Ale cerului, apelor şi ale pământului.
Ale păsărilor, florilor și oamenilor.
Dar, culorile sunt atât de variate,
Cum aş putea să le cuprind în ochi mei pe toate?
În momentele din viaţă, diferite, divine,
Colaj de culori se formează, în ochi la mine.
Dacă mă gândesc, visând, doar la flori,
Ele, au furat cele mai multe culori.
Luând de la cer sau de la soare,
Galbenul pur sau albastrul cel mare.
Albul, l-au luat,
De la oameni cu suflet curat.
L-au pus în lăcrămioare, în crini,
Înveselind ochii cei trişti, dar senini.
Apoi, au născocit florile albe şi mici,
De peste tot, de pe aici.
Margaretele albe, sprinţare,
Trandafirul cel alb, curat la înfăţişare.
Roşul, îl au de la îndrăgostiţi,
Pus în bobocii ce n-au fost cuminţi.
În cele focoase, falnice, toate frumoase,
În macii din câmp, muşcatele din case.
Aşa s-au inventat bujorii – în dileme.
Crizantemele târzii cu petale în diademe.
Cameliile carmine sau anemonele blajine.
Garoafele creţe, dar roşii şi îndrăzneţe.
Oricare ar fi gama, tonul, nuanţa,
Culoarea-i visarea, bucuria, speranţa.
Văzând, în orice culoare de floare,
Un alt simbol drag, o altă chemare.
Angela Ciuraru, 18 iulie 2018
