Fulgii
de nea, sunt flori albe de zăpadă
Ce
sunt pregătite în palmă să-mi cadă.
Florile de nea, sus zămislite,
Din
apa-ngheţată, în iarnă ivite.
Fulgii
de nea, nu sunt un simplu dar,
Ce
cad din înalte zări de cleştar.
Fulgii, sunt întruchiparea unei blândeţi,
A
scurtimii vieţii şi a gingaşei frumuseţi.
Fulgii
de nea, au forme simetrice de roze, de stele,
Căzute
din cer ca şi ele.
Din
fulgi, se naşte pătura albă şi caldă,
Pentru
semănăturile de sub zăpadă.
Fulgii
de nea, pe geam au să stea,
Flori
îngheţate, cristale-aranjate,
În
forme ciudate, dar minunate.
Fulgi albi alergând, la mine prin gând.
Când
fulgii în iarnă, au înflorit,
Copiii
cu sănii au şi pornit.
Nu
mai au teamă de-ngheţ, de nimic.
Zarva e mare, copilul e mic.
Foto: Angela Ciuraru,
Când fulgii de nea întârzie să apară ne este dor de ei şi atunci inventăm o poezioară!
RăspundețiȘtergere