MICHELANGELO "Pieta" , detaliu.
SUBLIMUL
· Etimologic, sublimul provine din latinescul sub-limen. Iniţial a fost o reprezentare în spaţiu, un prag de sus al situării.
· "Exista o eleganta, a sufletului, care nu se invata si nici nu o intelegi cu uşurinţă ... doar o ai, si atat !"
· O poveste mi-a spus-o într-o zi Julien – este scrisoarea pe care un autor o scrie pentru sine, pentru a-și expune sufletul.” Carlor Ruiz Zafoe în „Umbra vântului”
· Sublimul e sinonim cu
elevarea, cu ţâşnirea spre înalt.
Cât de sus? s-a întrebat intelectul scrupulos
roman.
Şi a răspuns prin constituienţii termenului, din
care urma să fie modelat un concept unitar: până la punctul cel mai înalt al
acestei alcătuiri, configuraţii, stări.
În raport cu acea prelungire a lucrurilor, punctul
dat va părea mai degrabă „de jos”.
(Din „Sublimul în estetică” de Ion Ianoşi) foto Nicolae Grigorescu
·
Emoţia
sublimă, legată de instinctul de
conservare, e una dintre cele mai puternice pe care le avem „cea mai puternică
emoţie este emoţia neliniştii şi de ea nu ţine nici o plăcere izvorâtă dintr-o
cauză pozitivă” (Burke)
·
„... după cum marea extremă a dimensiunii este sublimul,
tot aşa şi ultima extremă a micimii este în oarecare măsură sublimă... „
sublimul fiind confirmat şi de către „divizibilitatea infimă a materiei”,
„scara descrescândă a existenţei” (T. Arghezi)
·
Dacă
vrem să păstrăm termenul de sublim
pentru a caracteriza o anumită categorie estetică, nu-l putem lua decât în
sensul de dinamism nestăvilit... Constantin Brâncuşi
· Frumosul simpatetic se
suprapune cu graţia;
frumosul echilibrat ─ cu demnitatea;
frumosul excesiv ─ cu sublimul. Jacob
Dhein.
·
Frumosul expansiv :
Michelangelo, El Greco,
Beethoven, Wagner,
Bruckner, Shakespeare,
Dostoevskhi, Blaga ş.a.
·
„Sublimul
atinge o mare înălţime, care poate fi atribuită şi aspectului vizual al
lucrurilor; dar şi o înălţime ideală,
proprie anumitor gânduri, idei, adevăruri ori unor persoane situate cu mult
deasupra altora prin nobleţe şi grandoare de caracter; ajunse la un înalt nivel
intelectual, moral, spiritual, echivalent perfecţiunii; precum şi la un adecvat
mod al exprimării, în care gândurilor mari le corespund elevate maniere
stilistice.
Toate acestea la un loc indică fapte de excepţie ale naturii, activităţilor
omeneşti şi artei, inspirând împreună, prin amploarea, măreţia, elevaţia lor, o
vie emoţie şi un profund respect.” ( Ion Ianoşi)
Constantin Brâncuşi
Frumosul expansiv : Michelangelo, El Greco, Beethoven, Wagner, Bruckner, Shakespeare, Dostoevskhi, Blaga ş.a.
Frumosul simpatetic se suprapune cu graţia; frumosul echilibrat ─ cu demnitatea; frumosul excesiv ─ cu sublimul.
Dacă vrem să păstrăm termenul de sublim pentru a caracteriza o anumită categorie estetică, nu-l putem lua decât în sensul de dinamism nestăvilit...
Al treilea gen estetic este frumosul expansiv sau sublim.
„...sublimul este un superlativ al frumosului fizic, moral sau intelectual, dar şi al plăpcerii estetice ce-l însoţeşte în sufletul contemplatoruluiu”
Etimologic,
sublimul provine din latinescul
sub-limen. Iniţial a fost o reprezentare în spaţiu, un prag de sus al
situării.
Sublimul
e sinonim cu elevarea, cu ţâşnirea spre înalt. Cât de sus? s-a întrebat intelectul
scrupulos roman. Şi a răspuns prin constituienţii termenului, din care urma să
fie modelat un concept unitar: până la punctul cel mai înalt al acestei alcătuiri, configuraţii, stări.
În raport cu acea prelungire a
lucrurilor, punctul dat va părea mai degrabă „de jos”.
(Din
„Sublimul în estetică” de Ion Ianoşi)
„Cerul înstelat, deşi se prezintă atât de des privirii noastre, nu încetează niciodată să stârnească ideea de măreţie” (Kant)
„... după cum marea extremă a dimensiunii este sublimul, tot aşa şi ultima extremă a micimii este în oarecare măsură sublimă... „ sublimul fiind confirmat şi de către „divizibilitatea infimă a materiei”, „scara descrescândă a existenţei” (T. Arghezi)
„ideile de eternitate şi infinitate se numără printre cele mai impresionante de care dispunem” tocmai fiindcă nu le înţelegem. (Burke)
„forţe,
violenţa, durerea şi spaima sunt idei care ne iau cu asalt mintea în acelaşi
timp”
„toate
privaţiunile generale sunt măreţe, pentru că sunt teribile: pustietatea, bezna,
singurătatea şi tăcerea”
sublimă
este „măreţia dimensiunilor”, ne impresionează din ce în ce lungimea, înălţimea
şi adâncimea, orice nemărginire naşte în om un „gen de spaimă încântătoare”
„bezna produce mai multe idei sublime decât lumina” (Burke)
Emoţia sublimă , legată de instinctul de conservare, e una dintre cele mai puternice pe care le avem, „cea mai puternică emoţie este emoţia neliniştii şi de ea nu ţine nici o plăcere izvor+tă dintr-o cauză pozitivă” (Burke)
Frumosul ─ însuşire a unor fiinţe sau lucruri „de a stârni iubire sau alt simţământ asemănător” (Burke)
„Obiectele sublime sunt vaste ca dimensiuni, cele frumoase sunt relativ mici; frumuseţea trebuie să fie netedă şi lustruită; măreţia trebuie să fie aspră şi neglijentă; frumuseţea trebuie să evite linia dreaptă, dar să devieze pe nesimţite de la aceasta;
„...în
multe cazuri măreţia iubeşte linia dreaptă, iar când deviază de la ea, această
abatere este de multe ori bruscă; frumuseţea nu trebuie să fie obscură; măreţia
trebuie să fie întunecată şi sumbră; frumuseţea trebuie să fie uşoară şi
delicată; ; măreţia trebuie să fiesolidă sau chiar masivă” (Burke)
